Ideea unităţii la români
Acum 97 de ani, primul război mondial se ducea spre final. Începuse ca o luptă de cocoşi, la nivel de imperii, şi continuase cu o violenţă incredibilă.
Marius Tiţa, 28.03.2015, 11:31
Acum 97 de ani, primul război mondial se ducea spre final. Începuse ca o luptă de cocoşi, la nivel de imperii, şi continuase cu o violenţă incredibilă. Mentalitatea oamenilor şi mai ales a împăraţilor şi a politicenilor lor rămăsese la fel, belicoasă, arogantă, absurdă. Doar tehnica evoluase teribil astfel că războiul clasic se transformase într-o eficientă maşină de ucis.
În Europa, frontierele se mutau la fiecare atac armat, iar oamenii cădeau victime atât altor oameni, cât şi bolilor şi foametei. Imperiul ţarist suferise o Mare Revoluţie comunistă la sfârşitul lui 1917, iar Imperiul austro-ungar se dezintegra pe măsură ce popoarele şi ţările adunate cu forţa în componenţa sa alegeau independenţa. Dispariţia Rusiei din frontul celor ce luptau cu Puterile Centrale a lăsat descoperit flancul est-european al primului război mondial.
România a fost nevoită să ceară o pace extrem de grea, încercând să păstreze măcar o pâlpâire din fiinţa naţională. Familia regală, parlamentul, guvernul şi armata, cât mai rămăsese, se retrăseseră în Moldova, la Iaşi. La mică distanţă, dincolo de Prut, anarhia ocupa ceea ce fusese Imperiul ţarist. Jumătate din principatul medieval al Moldovei intrase, în 1812, sub stăpânirea Rusiei, iar un secol şi ceva mai târziu, pe fondul prăbuşirii imperiului, românii din Basarabia proclamaseră independenţa Republicii Democratice Moldoveneşti pe care o constituiseră.
La începutul anului 1918, liderii basarabeni, adunaţi în Sfatul Ţării, organul deliberativ care conducea la Chişinău, au iniţiat consultări cu regiunile Basarabiei asupra unirii cu România. Sprijinul general pentru această opţiune istorică a făcut ca, la 27 martie 1918, Sfatul Ţării din Chişinău, unde erau reprezentate, alături de românii basarabeni, şi minorităţile naţionale dintre Prut şi Nistru, să voteze Unirea cu România. În favoarea Unirii au votat 86 de deputaţi şi doar 3 – un bulgar şi doi ucraineni – au fost împotrivă. Astfel, Basarabia, acea parte a Moldovei aflată între Prut şi Nistru, şi oamenii care trăiau de secole acolo, a scăpat nebuniei sovietice care a afectat lumea de la Est de Nistru, până la Pacific.
Bolşevicii, totuşi, nu au uitat niciodată această decizie suverană a românilor din Basarabia astfel că, după doar 22 de ani, Stalin dădea un ultimatum României, în iunie 1940, şi în mai puţin de 48 de ore a ocupat din nou Moldova de la Est de Prut, până la Nistru.
Revenind la sfârşitul primului război mondial, de acum 97 de ani, dezintegrarea imperiilor a permis şi românilor din alte regiuni să aleagă Unirea cu statul român. În octombrie-noiembrie 1918, românii din Cernăuţi, capitala Bucovinei, au votat, la rândul lor, Unirea cu România. Peste o lună, la 1 decembrie 1918, reprezentanţii tuturor românilor din Transilvania, aflată până atunci în componenţa răposatului Imperiu austro-ungar, s-au adunat la Alba Iulia şi au votat, într-o mare adunare publică, unirea cu România.
Integrarea noilor provincii cu Regatul României a fost un proces mai de durată dar pentru prima dată se regăseau, în aceleaşi frontiere, cu un singur rege şi o singură capitală, toate regiunile unde românii erau majoritari. Această minune istorică a fost posibilă nu prin forţa armelor ci printr-un proces plebiscitar, cu votul atât al românilor sau al reprezentanţilor lor cât şi al altor minorităţi naţionale.
