Inima unei regine

Istoria revine în actualitate cu o veche poveste plină de romantism. Ştirea anunţă că s-a decis ca inima reginei Maria să se odihnească la Pelişor, în Salonul unde a încetat să bată, în 1938.

Marius Tiţa, 26.09.2015, 00:15

Istoria revine în actualitate cu o veche
poveste plină de romantism. Ştirea anunţă că s-a decis ca inima reginei Maria
să se odihnească la Pelişor, în Salonul unde a încetat să bată, în 1938. Dar
mai bine să ne amintim povestea cât se poate de adevărată care se va încheia,
la 3 noiembrie viitor, cu o procesiune de înaltă ţinută.

Totul începe când
Mary, nepoată a reginei Victoria a Marii Britanii a fost aleasă să fie soţie
lui Ferdinand, moştenitorul tronului României. Avea numai 16 ani dar şi-a luat
în serios complicata misiune şi a fost dedicată poporului pe care l-a condus. A
dus o extraordinară activitate diplomatică în favoarea României, în momente, de
multe ori, tragice. Devină regină în 1914, când Ferdinand urcă pe tron, după
moartea lui Carol l, primul rege al României. A fost prezentă pe front, primind
supranumele de Mama răniţilor, şi a mers la Paris când, la masa verde, se
stabilea cum va arăta lumea după primul război mondial. În 1922 a fost
încoronată, alături de Ferdinand, la Alba Iulia, ca regină a României mari,
interbelice, probabil cea mai frumoasă perioadă din istoria statului român.
Acum mai bine de un secol, toate familiile Europei erau toate înrudite. Astfel,
Maria era fiica lui Albert de Saxa-Coburg Gotha, al doilea fiu al reginei
Victoria, şi al ducesei Alexandra, singura fiică a ţarului Alexandru al ll-lea
al Rusiei.

Aceeaşi politică de alianţe matrimoniale a fost urmată şi de regina
Maria, supranumită, la un moment dat, soacra Balcanilor. Marioara, numită de
regina României Mignion, s-a căsătorit cu Alexandru l al Iugoslaviei în 1922,
la un an după ce fratele său, viitorul rege Carol al ll-lea, se căsătorea la
Atena cu Eleana, principesă a Greciei. Cu o săptămână înaintea nunţii din
Grecia, Elisabeta, fiica reginei Maria, se căsătorise, la Bucureşti, de această
dată, cu prinţul George, viitor rege al Greciei. Regina Maria a fost nu numai o
protectoare a artelor şi culturii ci o susţinătoare dedicată. A amenajat
palatul Cotroceni, făcându-l reşedinţă regală, a primit şi castelul Bran, de la
braşoveni, după primul război mondial, iar în 1920 a început să ridice castelul
de la Balcic, cuibul gândurilor şi al viselor sale.

La moartea lui Ferdinand,
în 1927, urcă pe tron nepotul lor, Mihai, în vârstă de numai 5 ani. Fiul
reginei, Carol, prinț moștenitor, renunțase în 1924 la tron, fiind plecat, de
altfel, în exil. În 1930, însă, Carol revine în ţară, direct pe tron. Maria
devine regină-mamă şi se retrage, mai mult obligată, din viaţa publică. Moare
în 1938 şi lasă, în testament, ca inima sa să fie scoasă din trupul ce avea să
fie înhumat în necropola regală de la Curtea de Argeş, şi să fie aşezată într-o
cutie de argint care să stea în capela Stella Maris din complexul pe care îl
ridicase la Balcic. Dorinţa i-a fost îndeplinită întocmai numai că peste numai
2 ani, în 1940, Balcicul şi toată Dobrogea de sud, numită şi Cadrilater,
reveneau Bulgariei.

Caseta cu inima reginei Maria a fost evacuată şi plasată,
în acelaşi stil romantic, într-o grotă de la castelul Bran. Acolo a petrecut o
mare parte a perioadei comuniste până când, în anii 80, s-a decis mutarea ei,
în depozitul unor muzee, invocându-se motive de siguranţă.

Lucrurile nu s-au
schimbat prea mult după 1989, în această privinţă, dar acum a fost luată o
decizie clară şi de nivelul celei
necesare. Pe 3 noiembrie, un alai va conduce castea cu inima reginei Maria de
la Muzeul de Naţional de Istorie din Bucureşti la castelul Pelişor, cu trecere
pe la Palatul Regal din capitală. Caseta va fi acoperită, lesne de înţeles, cu
drapelele României şi Marii Britanii. Va fi aşezată definitiv în Salonul de Aur
de la Pelişor, acolo unde regina şi-a dat ultima răsuflare. Astfel ar trebui să
se încheie povestea zbuciumată a inimii reginei Maria a României, numită şi
ultima romantică a Europei, căreia istoria, cultura şi arta românilor îi
datorează atât de mult.