Kiev, Ucraina, Europa

In Ucraina se luptă, la propriu, pentru Europa. Imaginile acestor zile arată un adevărat război, de fapt o represiune dintre cele mai dure, în care forţele oficiale nu mai au nicio reţinere iar demonstranţii nu se abţin nici ei de la ofensive violente.

Marius Tiţa, 26.01.2014, 07:17

In Ucraina se luptă, la propriu, pentru Europa. Imaginile acestor zile arată un adevărat război, de fapt o represiune dintre cele mai dure, în care forţele oficiale nu mai au nicio reţinere iar demonstranţii nu se abţin nici ei de la ofensive violente. Demonstranţii civili sunt împuşcaţi, iar poliţiştii sunt învăluiţi în flăcări, protestatarii iau cu asalt clădirile oficiale, iar forţele de represiune torturează şi umilesc demonstranţii luaţi prizonieri. Există clar riscul degenerării protestului, taberele sunt tentate să ia totul pe cont propriu, să îşi facă un război personal din ce se întâmplă la Kiev. Mascaţi sunt şi unii şi alţii şi se pun în afara legii prin ceea ce fac. Incendiile luminează teatrul de manifestaţie şi de luptă.

Scenele de acolo sunt comparate de jurnalişti cu imaginile medievale, oamenii improvizează scuturi şi căşti de protecţie, preoţi cu icoane în mâini se arată în fumul incendiilor pentru a readuce pacea între oameni.

Guvernanţii se îngrozesc la evocarea unor situaţii similare care nu s-au terminat prea bine pentru regimul represiv, încearcă să păstreze aparenţele şi lucrează cu jumătăţi de măsură. Nu sunt foarte obişnuiţi cu mecanismele democratice ale consultării publice şi nu se interesează de opinia publică decât în momentele de criză.

S-a ajuns aici pentru că liderul politic al ţării a decis în numele tuturor celor 44 de milioane de ucraineni că ţara nu va merge spre Vest, spre Uniunea Europeană, ci spre Est, spre Rusia alături de care a împărţit o lungă istorie. Această opţiune politică arată cât de mult s-au antagonizat cele două poluri, cel Vestic şi cel Estic, inclusiv în lipsa unor ideologii totalitariste care ar fi putut explica ceva.

Elementul concret al acestei opţiuni este lipsa Ucrainei de la colaborarea Uniunii Europene cu ţările Parteneriatului Estic. La summitul acestei colaborari, desfăşurat la Vilnius, în noiembrie trecut, Ucraina nu a semnat Acordul de asociere, care îi asigura o cooperare privilegiată cu Uniunea Europeană. Nu a fost singura, dimpotrivă, din 6 state participante, doar Republica Moldova şi Georgia au semnat asocierea cu Uniunea Europeană. Asta nu înseamnă că restul ţărilor – Armenia, Azerbaidjan, Belarus şi, desigur, Ucraina – au rupt relaţiile cu Uniunea Europeană. Ele vor continua cu multă faţadă dar pro-europenii ucraineni nu sunt dispuşi să mai aştepte. Şi nici să continue jocul internaţional cu cărţile Moscovei, aşa cum s-a grăbit să facă preşedintele Ianucovici.

Protestul pro-european şi anti-Ianucovici din Kiev a izbucnit aproape instantaneu. Nu era prima dată când ucraineni se adunau în acest loc pentru a-şi susţine poziţia. Dimpotrivă, în 2004, protestul din Kiev, îndelungat şi foarte dificil, a reuşit să schimbe cursul istoriei, al pervertirii prin fraudă a alegerilor. Dar Maidan nu a fost doar Euromaidan sau doar leagănul Revoluţiei Portocalii, încă din 1989, spiritul naţional s-a manifestat aici împotriva conglomeratului sovietic, iar în 2001 s-a manifestat împotriva lui Leonid Kucima, un lider ucrainean post-sovietic adept al bonapartismului ce a înlocuit ideologia comunistă la preşedinţiile statelor post-sovietice.

Ce nu au înţeles politicienii post-sovietici ai Ucrainei este evoluţia excepţională a societăţii ucrainene, a capacitaţii acesteia de a înţelege şi a anliza, precum şi nevoia noilor generaţii de racordare la o Europă democratică şi modernă, la o civilizaţie a viitorului care să pună Ucraina pe harta Europei unite.