Limbajul semnelor

S-a încheiat o perioadă de fix 60 de zile din istoria României numită stare de urgenţă.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Marius Tiţa, 15.05.2020, 16:19

S-a încheiat o perioadă de fix 60 de zile din
istoria României numită stare de urgenţă. A fost o etapă bine plasată în
contextul internaţional al pandemiei de COVID 19, care ne-a ţinut în case, dar
cu ochii pe televizoare, monitoare, telefoane şi alte surse de informaţie.

Au
fost multe premiere, bune sau rele, petrecute în aceste zile aflate sub zodia
restricţiilor şi a luptei cu un inamic nevăzut. Este unanim recunoscut că
societatea omenească nu va mai fi la fel, după această încercare globală, care
ne-a arătat cum suntem şi ce se află dincolo de fenomene de care nu mai ştiam
să trecem. Poluarea s-a redus, oamenii au devenit mai solidari, medicii şi
cercetarea medicală a făcut adevărate fapte de eroism, s-au petrecut drame şi
tragedii.

Lucruri imposibile au fost puse în scenă imediat: închiderea, ca o
ghilotină, a unor frontiere ce erau ca şi desfiinţate, conform filosofiei
europene, zborurile au fost blocate, America s-a închis contactului exterior,
toate ţările dezvoltate s-au izolat cât mai mult în interiorul frontierelor,
cele mai căutate mărfuri au devenit inestetica mască chirurgicală şi
dezinfectanţii de orice fel. Deşi vream să ne scoatem copiii din insistentul
virtual, acum ne-am îndreptat cu toţii spre calculatoare, ca o salvare din
această închidere mondială.

România a aplicat toate aceste măsuri, cu efectele
de rigoare. Se pare că am fi campioni la amenzi, dar important este că a fost o
bună mobilizare şi un răspuns emoţionant la acest efort naţional. Ne vom aminti
şi vom discuta despre cele petrecute în aceste zile, o epopee în direct cu
momentele sale care au devenit virale, un termen din IT şi nu medical.

Există
şi personaje care au ieşit în relief în aceste zile. Este vorba, desigur, de
preşedintele ţării, de premier şi guvern, cu accent pe miniştrii sănătăţii şi
de interne, de responsabilii stărilor de urgenţă, de medici cu
responsabilitate, de parlamentari şi politicieni, de primari, de interlopi
vocali.

Un personaj intrat în legenda acestor vremuri, de care ne vom aminti cu
drag, este Bogdan Anicescu. Desigur, numele în sine nu ne spune mare lucru, dar
vom zâmbi cu toţii când aflăm că este vorba de tânărul îmbrăcat în negru care
transpunea decizii importante într-un expresiv limbaj mimico-gestual, chiar în
faţa ministrului de interne şi a responsabililor de la situaţii de urgenţă.

Bogdan Anicescu are 31 de ani, este absolvent de Psihopedagogie Specială și
este interpret în limbaj mimico-gestual în cadrul Asociației Naționale a
Surzilor din România. Televiziunea naţională are de mai mult timp programe de
informare transpuse în limbajul semnelelor, fără de care cei lipsiţi de auz nu
pot afla imediat despre ce este vorba. Or, în cazul conferinţelor de presă de
prezentare a ordonanţelor militare, organizate de urgenţă, la ore târzii sau
anunţate în ultimul moment, era foarte important ca informaţia să ajungă
imediat şi la cei lipsiţi de auz. Nu a fost nicio astfel de întâlnire de
urgenţă la care să lipsească Bogdan, băiatul cu semnele. A fost un efort
special de a găsi semnele cele mai potrivite sau expresive pentru cuvintele
momentului.

Cum se spune coronavirus în limbajul semnelor?

Se face semnul unei
coroane şi semnul de dispersie, dezvăluie Bogdan Anicescu, cel care ne-a atras
atenţia asupra situaţiei surdo-muţilor, cei scufundaţi în lumea tăcerii.

Nu
este nici simplu şi nici uşor să vorbeşti prin gesturi, timp îndelungat, şi
intens, despre reglementări extrem de importante. Se îmbracă în negru pentru ca
gesturile sale să fie cât mai vizibile şi completează gesticulaţia cu expresii
faciale sau mişcări ale buzelor care sunt citite de cei care nu pot auzi.
S-au făcut multe glume despre semnele prin care vorbeşte el, în limbajul
mimico-gestual, dar mulţi recunosc că se uită cu atenţie la neobositul
interpret, încercând să desluşească cum se spune la una sau alta. Bogdan Anicescu
nu a fost trecut în sondaje, dar nu ar trebui să ne mire cât este de popular în
rândul românilor. Totul este să nu îl trecem cu numele real, prea puţin
cunoscut, ci drept băiatul care traduce ordonanţele militare în limbajul
surzilor.