Oameni în Holocaust
În urmă cu 74 de ani, în ziua de 9 octombrie, evreii din Bucovina au început să fie duşi, forţat şi în condiţii cumplite, în Transnistria, un pământ al disperării dintre Uniunea Sovietică a lui Stalin şi România, atunci aliat al Germaniei lui Hitler .
Marius Tiţa, 10.10.2015, 10:37
În
urmă cu 74 de ani, în ziua de 9 octombrie, evreii din Bucovina au început să
fie duşi, forţat şi în condiţii cumplite, în Transnistria, un pământ al
disperării dintre Uniunea Sovietică a lui Stalin şi România, atunci aliat al
Germaniei lui Hitler . Era o acţiune inspirată de modelul nazist de exterminare
a evreilor. Dar dacă în Transnistria nu au fost lagăre de exterminare precum
cele cunoscute, aici moartea venea prin epuizare şi înfometare, prin frig şi
boli, prin maltratare sau execuţii.
În acest context, Traian Popovici, primarul
de atunci al oraşului Cernăuţi, recent eliberat de sub ocupaţia sovietică,
începea demersul opririi expulzării evreilor din oraşul pe care îl conducea. În
câteva zile din dramaticul octombrie 1941, primarul Traian Popovici insistă
chiar periculos pe lângă autorităţile centrale dar, până la urmă, obţine
permisiunea oficială de a păstra în oraşul Cernăuţi familii întregi de evrei
care urmau să fie deportate în Transnistria. Demersurile sale au dus la
salvarea, prin evitarea deportării în lagărele din Transnistria, a aproape 20
de mii de evrei din nordul Bucovinei. În acelaşi timp, la Bucureşti chiar
regina mamă Elena se ridica împotriva deportării evreilor de pe teritoriul
României.
Dictatorul care conducea România, mareşalul Ion Antonescu, satisface
o serie de doleanţe ale reginei, încercând să nu îi supere prea tare nici pe
aliaţii germani, care insistau pentru aplicare soluţiei finale în România.
Regina apelează la toate posibilităţile pe care poziţia i le oferă şi încearcă
să îi mobilizeze inclusiv pe mitropolitul României şi pe Suveranul pontif. Se
opune deportărilor şi ghetoizării, obţine posibilitatea ca evreii din România
să îi poată ajuta pe cei duşi în Transnistria iar după un timp a determinat
repatrierea celor deportaţi. Îşi atrage ura regimului nazist şi se pune în
situaţii periculoase. Prinţesă a Greciei, regina mamă Elena a României avea o
soră, Irina, ţinută în lagărele germane şi o vară, principesa Mafalda a
Italiei, ce avea să moară la Buchenwald.
Un al treilea drept al popoarelor,
ale cărui fapte au fost cunoscute şi recunoscute târziu, post-mortem, este
diplomatul Constantin
Karadja. Şi-a folosit poziţia consulară la Berlin şi Budapesta pentru a atrage
atenţia asupra intenţiilor germane, aceea de a-i extermina pur şi simplu pe
evrei. Îi sunt recunoscute numeroase măsuri de protecţie a evreilor cu
cetăţenie română din Germania sau alte state vestice dominate de nazişti.
Berlinul l-a declarat persona non grata dar, revenit la Bucureşti, a fost numit chiar
director al departamentului consular în Ministerul român de externe. Din
această poziţie şi-a continuat şi mai intens activitatea şi se apreciază că
aproximativ 50 de mii de evrei s-au salvat în urma activităţii diplomatului
român Constantin Karadja.
Un episod din acele vremuri a devenit sursă de
inspiraţie pentru unul sau chiar două filme celebre. Când regimul de la Vichy a
decis ca şi evreii cu cetăţenie română să fie trimişi în lagărele de
exterminare, Bucureştiul a obţinut ca aceştia să revină în România cu un tren
special, circulând prin Germania şi prin mijlocul unei Europe răvăşite de ura
antisemită. Sunt câteva fapte şi chipuri luminoase care amintesc de vremurile
cumplite de acum 7 decenii, când ura între oameni era politică de stat şi chiar
se vroia o idee de viitor.
În Ziua de comemorare a Holocaustului din România,
preşedintele României, Klaus Iohannis, a omagiat victimele acelor vremuri,
evrei sau romi, spunând că suferinţa
nu se poate şterge, durerea nu se poate stinge, iar ceea ce au pierdut nu poate
fi vreodată recuperat, dar putem să nu lăsăm memoria lor să dispară şi să
construim o lume mai bună, în care libertatea şi demnitatea fiinţei umane sunt
apărate şi garantate fără rezerve.
