Revolta americană

Nu trebuia să fii prezicător sau specialist în probleme americane pentru a înţelege că avea să urmeze o revoltă populară, cu incendii şi distrugeri

Adaugă ca sursă preferată în Google

Marius Tiţa, 07.06.2020, 09:49

Nu trebuia să fii prezicător sau specialist în probleme americane pentru a înţelege
că avea să urmeze o revoltă populară, cu incendii şi distrugeri. Să ne amintim
de cazul Rodney King, din Los Angeles. În 1991, opinia publică urmărea şocată o
înregistrare video în care un om întins la pământ era lovit cu bocancii de mai
mulţi poliţişti adunaţi în jurul său. A fost o minune că tânărul de culoare
bătut crunt şi maltratat de poliţie a supravieţuit. Anul următor, în mai 1992,
vestea că poliţiştii filmaţi în timp ce îl loveau pe Rodney King au fost
achitaţi, a aruncat situaţia în aer. La figurat dar şi la propriu. Au urmat
şase zile de foc în Los Angeles, de revolte şi distrugeri, cu jefuirea unor
magazine şi incendierea unor clădiri oficiale sau importante. S-a ajuns la un
conflict extrem de violent, care nu mai amintea de scânteia de la care pornise.
Revolta s-a încheiat în momentul în care a intervenit Armata SUA. Pe lângă sume
mari de bani, pierderile au numărat şi 63 de morţi şi peste două mii de răniţi.

După 29 de ani, îngrozitoarea imagine cu poliţistul cu ochelarii de soare pe
cap şi mânile în buzunar, presându-şi genunchiul pe gâtul unui George Floyd
implorând să fie lăsat să respire, nu putea să nu genereze un val uriaş de
revoltă sinceră şi imediată. A fost o incredibilă execuţie în direct, care a
făcut să pălească orice mecanism de reacţie socială sau orice altceva ar fi
putut face ca o aşa nenorocire să nu se întâmple. În ciuda fantasticelor
progrese realizate de omenire, în toate direcţiile, iată că societatea cea mai
dezvoltată din lume nu a fost în stare să ia genunchiul unui om aflat în
serviciul public de pe gâtul unui alt om, întins la pământ, imobilizat şi
lipsit de apărare. Oricine vede aceste imagini înţelege din prima clipă că
inevitabilul se va produce, că acel om va muri, şi nimeni nu poate explica de ce
s-a alunecat spre oribilul sfârşit.

O scenă obişnuită s-a transformat într-o
crimă infernală. Au participat trecători oripilaţi de ce se întâmpla, patru
poliţişti, doi cu grave antecedente, doi cu o activitate scurtă ce nu a apucat
să cunoască reclamaţiile, şi George Floyd, despre care, acum, ni se relevă tot
felul de secrete dar care s-a rugat de poliţişti să fie lăsat să respire, le-a
spus că e pe cale să moară şi şi-a strigat mama. Revoltele oamenilor indignaţi
de aceste imagini a fost instantanee. La început părea a fi un nou caz Rodney
King, cu multă clemenţă faţă de autorii filmaţi ai crimei, dar opinia publică
îşi învăţase lecţia şi din multe alte situaţii care au făcut-o să sublinieze
faptul că şi viaţa celor de culoare contează. Ne aflăm exact în contextul unui
rasism coborât la nivelul oamenilor simpli, care nu au mize politice sau
propagandistice.

În prezent, este mult mai uşor să filmezi şi, imediat, să se
afle ce s-a întâmplat. Şi mobilizarea este mult mai uşoară. Oamenii nu mai au
nevoie de instituţii împietrite ca să îşi contureze propria opinie, să dea
propria sentinţă. Nu poţi vorbi de abuz şi neglijenţă în serviciu, când vezi
cum un poliţist dă de-o parte orice logică profesională şi axfisiază lent, în
timp ce pozează pentru camere, un om care nu opune rezistenţă şi roagă să fie
lăsat în viaţă.

Asta am văzut cu toţii, oriunde în lume. Este şi explicaţia
simplă pentru care valul de indignare s-a propagat la Paris, Londra, în alte capitale
europene, unde este multă populaţie de culoare, care se loveşte de manifestări
rasiste şi efectele acestor mentalităţi. De fapt, orice om este oripilat de
imaginile cu ultimele clipe ale lui George Floyd, de această întâmplare
nenorocită, şi este absolut firesc ca oricine să îşi exprime revolta şi indignarea.

Deloc normale sunt distrugerea şi jafurile care au urmat, violenţele şi furturile
care au însoţit unele manifestări spontane de protest. Nu au făcut decât să
deturneze reacţia firească a opiniei publice, care se dovedeşte a fi forma cea
mai puternică de corectare a greşelilor sau a inerţiilor societăţii. Deturnarea
protestelor paşnice era şi ea de aşteptat şi nu trebuie să căutăm, neapărat, o
forţă malefică în spatele acestei tendinţe. Aşadar, trebuie să rămânem cu
expresia curată a indignării şi a respingerii rasismului, pentru a formula clar
şi eficient învăţămintele fără de care societatea nu va progresa.