Revoluția Română

După 34 de ani, știm totul, sau așa credem, despre Revoluția română din decembrie 1989

Adaugă ca sursă preferată în Google

Marius Tiţa, 17.12.2023, 12:00

După 34 de ani, știm totul, sau așa credem, despre Revoluția română din decembrie 1989. Pastorul
reformat maghiar Laszlo Tokes din Timișoara începe să critice regimul comunist
și autoritățile represive își propun să îl alunge din oraș. La 15 decembrie
1989, forțele de represiune încep să intre în conflict cu populația. A doua zi,
protestul capătă dimensiuni nebănuite. Se formează coloane de demonstranți care
se duc spre sediul puterii centrale comuniste. În ziua următoare, 17 decembrie,
demonstranții ocupă acest sediu, dar, între timp, dictatorul Nicolae Ceaușescu
dăduse ordin să se tragă în populație. Represiunea sângeroasă pare să fi
rezolvat problema de la Timișoara iar Ceaușescu pleacă într-o planificată
vizită în Iran. Revine pe 20 decembrie, zi în care timișorenii și-au eliberat
orașul de comunism. La 21 decembrie, dictatorului Ceaușescu i se pregătește o
mare demonstrație populară, la București. Adunarea masivă, care trebuia să fie
o manifestare de susținere a regimului comunist se transformă în exact opusul
acestei formule.

Revolta populară s-a declanșat și în București iar a doua zi,
22 decembrie, Elena și Nicolae Ceaușescu fug cu un elicopter de pe sediul
central al Partidului Comunist. La scurt timp au fost prinși iar la 25
decembrie 1989 au fost executați. Prezentarea aceasta scurtă pare a fi un
scenariu de documentar din zilele noastre. Ceea ce lipsește, după 34 de ani,
sunt detaliile acelor zile, nu evidențele cronologice ci starea de spirit,
emoția și reacțiile omenești. Comunismul s-a instalat, cu duritate, la
sfârșitul Celui de al Doilea Război Mondial, odată cu venirea trupelor sovietice
și aplicarea unei noi împărțiri a Europei, stabilite de Stalin și Churchill. În
1965, Nicolae Ceaușescu este ales în fruntea partidului comunist, stăpânul
absolut al României. La început s-a distanțat de Uniunea Sovietică și s-a
apropiat de lumea occidentală.

După 24 de ani, în 1989, este unul dintre cei
mai duri dictatori comuniști ai Europei. Iar situația economică a României,
ducând la o depreciere periculoasă a nivelului de trai. Era frig în case,
alimentele lipseau, cozile la orice era de necesitate umpleau peisajul. Iar
represiunea dură exercitată de regimul comunist împiedica orice opoziție sau
protest. În toamna anului 1989, regimurile comuniste din Estul Europei se
prăbușeau pe rând, ultimul rămas fiind cel din România, condus cu mână de fier
de Nicolae Ceaușescu și soția lui, Elena. Situația era explozivă iar
demonstrațiile de la Timișoara pentru susținerea pastorului Tokes au fost
declanșatorul revoltei. După o săptămână, sacrificiile timișorenilor riscau să
fie inutile, dacă nu se extindea revolta. În cursul adunării populare din 21
decembrie, organizată de comuniști pentru susținerea lui Ceaușescu, s-a auzit
un zgomot puternic, ca de explozie, iar miile de oameni au părăsit piața în
debandadă. S-a spus că, de fapt, această adunare a fost organizată special de
cei care, din interiorul partidului comunist, își propuneau înlăturarea
dictatorului. Scandările de la Timișoara, Jos comunismul! și Jos
Ceaușescu!, de neînchipuit până atunci în România, se auzeau cu forță și în
București. În cursul nopții, mii de bucureșteni au protestat eroic în centrul
orașului. Dimineața, armata s-a întors în cazărmi, după ce s-a anunțat că
ministrul apărării s-a sinucis.

Demonstranții au luat cu asalt sediul
Comitetului Central din centrul Bucureștiului iar soții Ceaușescu au reușit să
fugă în ultima clipă, fiind luați de un elicopter de pe acoperișul sediului.
Nimic din ceea ce ar fi trebuit să fie un plan de salvare a lor nu a mai
funcționat astfel că cei ce dețineau puterea deplină, până atunci, au devenit
fugari neputincioși, ce au fost arestați în scurt timp și predați armatei. În
aceeași zi de 22 decembrie, în România a început o luptă confuză, a poporului
împotriva unui amic nevăzut, denumit generic teroriștii. Treptat, noile
autorități s-au instalat și au căpătat stabilitate, s-a format un Consiliu
Național FSN care să conducă structurile teritoriale ale Frontului Salvării
Naționale ce urmau să fie formate. În același timp, s-au format partide
politice și foarte multe publicații, o presă liberă pentru o societate
eliberată.