Separaţi, în Europa unită
Europa comunitară trăieşte din plin paradoxul tendinţelor separatiste. Şi nu din Uniunea Europeană vor oamenii să plece ci din statele sale membre, printre cele mai puternice subiecte de drept internaţional.
Marius Tiţa, 20.09.2014, 00:30
Europa comunitară trăieşte din plin paradoxul tendinţelor separatiste. Şi nu din Uniunea Europeană vor oamenii să plece ci din statele sale membre, printre cele mai puternice subiecte de drept internaţional. Cel mai recent exemplu ne vine, fără îndoială, din Scoţia, unde cetăţenii din nordul Regatului Unit al Marii Britamii şi Irlandei de Nord au fost chemaţi la un referendum privind pur şi simplu separarea de statul britanic. Alternativa la rămânerea la actuala stare de fapt era proclamarea independenţei Scoţiei, cu tot ce înseamnă acaesta.
Cu o populaţie de 5,3 milioane de oameni şi o suprafaţă de 78 de mii de kilometri pătraţi, Scoţia are o istorie bogată şi legată strict de vecinii englezi. În 1707, parlamentul scoţian şi cel englez au semnat un acord de uniune care a pus bazele Regatului Marii Britanii. De un secol, Scoţia şi Anglia funcţionau unite, dar nu de un act parlamentar ci de o uniune a coroanelor celor două state. În 2014, scoţienii au fost chemaţi la vot pentru a se pronunţa faţă de ideea de a reface, în sens invers, drumul de acum 3 sau 4 secole.
Puţini înţeleg necesitatea scoţienilor de a ieşi din Regatul Unit. Şi mai puţini îşi închipuie că treimea nordică a Marii Britanii ar putea fi separată de o frontieră de Anglia. Contopirea istorică dintre cele două state este atât de puternică încât este clară tendinţa de a spune Anglia şi englez la tot ce înseamnă Marea Britanie şi britanic, inclusiv reginei. Regatul Unit înseamnă Anglia, Scoţia, Ţara Galilor (Wales) şi Irlanda de Nord şi nimeni nu îşi închipuie că autonomia poate merge până la ieşirea din această formulă. Paralel cu extinderea autonomiei – o trăsătură foarte serioasă a politicii interne britanice -, au crescut şi accepţiunile naţionaliste, bazate mai mult pe argumente istorice şi de imagistică. Acestor tendinţe serioase le răspunde decizia, cu inima strânsă, a guvernului central de la Londra, de a organiza un referendum asupra independenţei, o măsură pe deplin democratică deşi procesul electoral nu oferă întotdeauna soluţia cea mai bună sau cea mai înţeleaptă. Votul public şi democratic este supus unor influenţe dintre cele mai stranii şi se ştie că tendinţele revendicative sunt, de obicei, cele mai vocale. Mai contează şi tendinţele de vot negativ şi de vot de protest şi astfel avem imaginea unui proces electoral departe de a fi o mecanică fină a societăţii. Mai contează şi participarea la vot şi ajungem să ne punem chiar întrebarea legitimităţii.
Votul din Scoţia a dus la un deznodămând clar, pe fondul unei participări la vot de-a dreptul impresionante pentru o ţară unde democraţia funcţionează fără să aibă permanent nevoie de stimulente şi reglaje. Mobilizarea a fost masivă. La vot au venit mulţi şi majoritatea cu o poziţie clară asupra problemei în discuţie. În aceste condiţii ar fi fost de dorit o victorie mult mai clară, împotriva unei formule neclare, de-a dreptul aventuroasă.
Europa trăieşte de două decenii şi jumătate tendinţa atomizării extreme, a divizării până la structura de bază sau chiar dincolo de ea. În 1993, Cehoslovacia, stat creat în 1918, se transforma, după un divorţ de catifea, în Cehia şi Slovacia. Iugoslavia, până atunci un stat cu orientare occidentală, a suferit o secesiune sângeroasă, ce părea fără sfârşit. Nici Serbia nu a reprezentat forma finală a divizării Iugoslaviei, provincia sa sudică, Kosovo, proclamându-şi independenţa, încă neunanim recunoscută, în 2008. Alte ţări ale Uniunii Europene trăiesc cu tendinţele secesioniste în formă latentă, după ce, unele dintre ele, au cunoscut forme violente de terorism criminal.
În timp ce unii, în numele autonomiei, cer condiţii dificil de acceptat chiar şi pentru elementarul bun simţ, alţii văd în Uniunea Europeană spaţiul în care popoarele despărţite cu frontiere grele de deciziile postbelice ale marilor puteri se vor regăsi într-o uniune de fiinţă naţională, peste graniţe.
