Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Steaua unui geniu

La români, steaua unui om este chiar destinul acestuia. De fapt, viaţa oamenilor este scrisă în stele, după cum spune tot o vorbă românească.

Steaua unui geniu
Steaua unui geniu

, 16.03.2018, 23:02

La
români, steaua unui om este chiar destinul acestuia. De fapt, viaţa oamenilor
este scrisă în stele, după cum spune tot o vorbă românească. La americani, omul
este stea când este celebru şi adulat. Stephen Hawking este o stea, o vedetă,
deşi nu a activat în vreunul dintre domeniile care produc stele pe bandă
rulantă, deşi, să recunoaştem că multe sunt efemere şi se grăbesc să devină
stele căzătoare. Stephen Hawking a lucrat cu astrele iar viaţa sa a fost scrisă
direct în stelele Universului pe care l-a studiat mereu. Stephen Hawking este
un fenomen, complex şi dramatic precum viaţa. A înţeles atât de mult dar a fost
condamnat la tăcere. Faptul că a comunicat prin acele maşini excepţionale îl
transformă tot mai mult într-un om al viitorului, al tehnologiilor
science-fiction.

Cu cât mai adâncă a fost imobilizarea sa, cu atât i-a fost
înţelegerea mai mare, cu cât a fost mai ţintuit la pământ, cu atât cunoaşterea
i s-a înălţat mai sus, cu cât se aduna întunericul în jurul său, cu atât vedea
mai departe, printre astre şi universuri. Să nu îi uităm şi incredibilul simţ
al umorului. De altfel, după moartea sa, multe glume au venit să îi omagieze
amintirea. În unele apar Dumnezeu şi Timpul, în altele e ştiinţă curată. Să ne
amintim şi că expresia sa facială cea mai cunoscută este zâmbetul, un zâmbet
deplin, cu toată strălucirea ochilor. Îşi amintea că, fiind student la Oxford,
văzut ca o persoană complicată, le-a promis examinatorilor că dacă termină
primul din generaţia sa, va pleca la Cambridge să facă doctoratul. Dacă va
termina al doilea, va rămâne la Oxford. Cert este că a absolvit pe primul loc
dar nu este sigur dacă datorită indiscutabilelor sale calităţi sau pentru că
i-ar fi speriat pe oficialii universităţii.

Boala care avea să îi zdrobească
trupul a fost declarată când avea doar 21 de ani astfel că întreaga sa carieră
ştiinţifică s-a derulat sub această stea nefericită. Pe măsură ce evoluţia
maladiei degenerative îi limita, tot mai mult, capacităţile fizice, pe atât
avansa în lumea cercetărilor sale asupra Universului, a timpului, a
bingbangului, a energiilor cosmice, a curbării spaţiului-timp. De tânăr beneficiază
de recunoaşterea mediilor ştiinţifice şi devine profesor Lucasian de
matematică la Cambridge, poziţie deţinută, cu secole în urmă de Newton şi de fondatori
ai mecanicii cuantice. A pornit de la istoria timpului, a trecut prin celebrele
găuri negre ale Universului şi a vorbit oamenilor despre infinit. Apoi ne-a
prezentat Universul într-o coajă de nucă, o nouă carte de filosofie a
fizicii, care ne face părtaşi la miracolele explicabile şi ne ajută să
înţelegem ce se petrece în Cosmos. Nimic din marile dezbateri şi idei ale
fizicii Universului nu lipseşte din studiile şi preocupările sale.

În termeni
exacţi şi raportări concise, Stephen Hawking este cel care a explicat orice se
întâmplă în Univers, pornind de la celebra teorie a relativităţii a lui
Einstein şi de la concepţia istoriilor multiple a lui Richard Feynman. A
jonglat cu misterele astrelor şi ni le-a dezvăluit cu o claritate de glob de
cristal. A fost una dintre legendele vremurilor noastre, au recunoscut-o
starurile rock. Limitele sale fizice nu l-au împiedicat să fie una dintre cele
mai prezente conştiinţe universale, o imagine publică a ştiinţei şi a înţelepciunii,
fiind citat în multe domenii, de la fizică şi astrologie, la religie şi
psihologie. A fost şi va rămâne un exemplu motivaţional, o dovadă că limitele
fizice ale omului pot fi depăşite în omenirea secolului XXl tocmai prin ştiinţa
pe care Stephen Hawking a slujit-o mereu. De aceea, fideli principiului că
totul este relativ şi trebuie să ne îndoim mereu, suntem printre cei care cred
că Stephen Hawking nu a murit pentru că nu mai avea cum să facă asta.

Catedrala Națională (Foto: Alexandru Dolea/Radio România)
Focus duminică, 14 decembrie 2025

Geopolitică ortodoxă

Funcţionarea şi expansiunea imperiului ateist al Uniunii Sovietice a avut şi o componentă religioasă. Autorităţile comuniste de la Moscova au...

Geopolitică ortodoxă
Foto: pixabay.com
Focus duminică, 07 decembrie 2025

Incertitudinile păcii

Există o pildă veche, pe care o găsim la mai multe popoare. Este vorba de alarma falsă, în special cu venirea lupului, un pericol extern, în...

Incertitudinile păcii
Foto: pixabay.com
Focus duminică, 09 noiembrie 2025

Reînarmarea, o necesitate

A reapărut o noțiune pe care o credeam dispărută, îngropată ca o secure a războiului: înarmarea. Este un termen utilizat de societățile...

Reînarmarea, o necesitate
Foto: pixabay.com
Focus duminică, 02 noiembrie 2025

Vin americanii!

Tema săptămânii a fost plecarea armatei americane din România. Nu pleacă toţi soldaţii americani dislocaţi în România ci doar o parte...

Vin americanii!
Focus duminică, 19 octombrie 2025

Faţetele păcii

Pacea nu mai este acel moment magic care amuțește armele ci un diamant prețios și dorit dar care are multiple fațete. Momentul anunțării...

Faţetele păcii
Focus duminică, 31 august 2025

Liderii europeni vorbesc româneşte

Procesul de dezintegrare a URSS a continuat în 1991, tot mai multe republici unionale proclamându-şi independenţa. În august 1991, Uniunea...

Liderii europeni vorbesc româneşte
Focus duminică, 27 iulie 2025

Negocieri şi pace

În secolul XXI, războiul este o acțiune lipsită de sens. Niciodată, în întreaga istorie a omenirii, războiul nu a fost o soluție la...

Negocieri şi pace
Focus duminică, 13 iulie 2025

Cât durează un război?

Europa a fost modelată de războaie, dar mai ales de tratatele de pace care le-au urmat. De fapt, întreaga lume a cunoscut această evoluție. La...

Cât durează un război?

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company