Traian Vuia, primul zbor

În ziua de 18 martie a anului 1906, pe câmpul de la Montesson, lângă Paris, o pasăre ciudată se grăbeşte până se desprinde de sol, zboară razant apoi se lasă lin, la loc, pe pământ.

Marius Tiţa, 20.03.2016, 09:38

În ziua de 18 martie a anului 1906, pe câmpul de la
Montesson, lângă Paris, o pasăre ciudată se grăbeşte până se desprinde de sol,
zboară razant apoi se lasă lin, la loc, pe pământ. Nu era, însă, o pasăre, nici
măcar un liliac, ci de o maşină de zbor imaginată de un om, românul Traian
Vuia, care reuşea să se ridice de la sol, pentru prima dată în istoria
omenirii. Acum 110 ani, inginerul român îndeplinea acest vis milenar al omului,
acela de a putea zbura. De atunci, de la zborul lui Traian Vuia, din 18 martie
1906, aparatele s-au perfecţionat vertiginos astfel că, peste numai 8 ani,
avioanele pot participa la primul război mondial.

Spre deosebire de alte
aparate de zbor de până atunci, avionul lui Vuia s-a ridicat de la sol cu
mijloace proprii, nu catapultat sau cu alte propulsii fără prea mare anvergură.
Aparatul se numea, oficial, Vuia 1 dar i se spunea Liliacul, deşi nimeni nu a
văzut un liliac cu 4 roţi ca de bicicletă. Avea, însă, aripi ample,
demontabile, care trimiteau spre această imagine. Nu era o maşinărie mică, cu
cei aproape 6 metri lungime şi 3 înălţime semânând mai mult cu viziunile lui
Leonardo da Vinci. Avionul lui Traian Vuia mai avea o greutate de 250 de kg, un
motor de 20 CP, de concepţie şi construcţie proprie, şi o elice mare chiar în faţa
pilotului. A accelerat cât a putut pe vreo 50 de metri, apoi s-a desprins de
sol. A zburat cam 12 metri, la o
înălţime de un metru faţă de sol. Când paletele s-au oprit, primul avion al
omenirii s-a aşezat uşor pe sol.

Traian Vuia avea, atunci, 34 de ani, era
născut în Timiş, într-o localitate care acum, în mod firesc, îi poartă numele.
De mic a fost interesat de zmeie şi de ideea de zbor. Pleacă din Lugojul atunci
aflat în Austro-Ungaria, şi merge la Paris, unde caută pe cineva interesat de
ideiile sale inginereşti. Nimeni, însă, nu crede că se poate zbura cu maşini
mai grele ca aerul. Academia franceză de ştiinţe dând chiar în scris că Problema zborului cu
un aparat care cântăreşte mai mult decât aerul nu poate fi rezolvată şi nu este
decât un vis. După zborul istoric din 1906, Traian Vuia a ajuns să realizeze
şi un prototip funcţional de elicopter, printre primele testate, şi multe,
foarte multe alte invenţii. Oricum, modelul testat de el în 1906 este formula
de bază a unui avion, cu roţi, aripi şi un motor de propulsare care accelerează
până la decolare.

În 1918, Traian Vuia a
militat, de la Paris, pentru Unirea provinciilor istorice ale României Mari. În al doilea război mondial a activat,
în Franţa, în Mişcarea de rezistenţă. În ultimele luni de viaţă, s-a întors în
România, unde a şi murit, în septembrie 1950. Traian Vuia este unul dintre cei
3 români care au marcat istoria zborului uman. Transilvănean şi el, Aurel
Vlaicu a făcut studii politehnice şi a lucrat un timp în Germania. În 1909,
revine în localitatea sa natală, din Transilvania, pentru a se dedica
construcţiei unui avion. Ajutat de armata Regatului României de atunci, a
construit un avion cu care a zburat în 1910. Moare la numai 31 de ani, în 1913,
prăbuşindu-se cu avionul cu care încerca să traverseze Munţii Carpaţi.

Spre
deosebire de Vuia şi Vlaicu, Henri Coandă s-a născut la Bucureşti. A fost
interesat de aerodinamică astfel că, în 1910, la numai 28 de ani, a prezentat
la Salonul aeronautic internaţional de la Paris un prim avion cu propulsie
reactivă, un avion fără elice. Invenţiile sale vorbesc de o lume a viitorului,
cu multe mecanisme şi aparate, cu oraşe spaţiale dar şi cu efectul din
aerodinamcă ce îi poartă numele, efectul Coandă.