Un an
Acum un an, pandemia de COVID 19 se declanșa exploziv în întreaga lume.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Marius Tiţa, 21.03.2021, 11:00
Acum un an, pandemia de COVID 19 se declanșa
exploziv în întreaga lume. La începutul anului, era doar un zvon, care a
evoluat odată cu imaginile venite din China, cu oameni închiși în case, cu
clădiri și cartiere întregi zăvorâte, cu orașe pustii, cu oameni izolați, ca
virusul să nu se extindă, să nu treacă de la un om la altul. Și, totuși, așa
s-a întâmplat astfel că, într-o lume globalizată, virusul a călătorit cât mai
repede, cu avionul, cu vaporul, cu autoturismul, cu trenul. Rapid, imaginile
din China s-au mutat în SUA și în Europa, pentru că primul gând al decidenților
a fost unul simplu, același, să se împiedice cât mai mult extinderea pandemiei,
pentru a se putea lucra la tratarea și eliminarea maladiei. Nu se știa cât va
dura pandemia dar puțini erau de ajuns de pesimiști să creadă că peste un an
vom lupta în continuare cu pandemia. De aceea, la trecerea anului s-a preferat
să se vorbească de împlinirea unui an de la declanșarea pandemiei și nu de
trecerea primului an. Primul an ar însemna că vor fi și alții pe când
menționarea unui an trecut recomandă bilanțuri și chiar optimism.
Desigur,
convențiile de măsurare a timpului nu au efecte medicale, nu putem apela la
bunul simț al virusului care trebuie să înceteze această nebunie. De aceea,
nici noțiunea de război nu este potrivită pentru efortul global de oprire și
eliminare a pandemiei. Inevitabil, vom face bilanțuri, personale, locale sau
generale și universale. Valurile și noile tulpini vorbesc despre evoluția
virusului, carantina și închiderea a țări întregi arată că nu s-a evoluat prea
mult în acest domeniu. Nici tratamentele nu au progresat radical. În schimb,
acum avem vaccinul. Și nu unul, ci mai multe, și nu puține, ci sute de
milioane, cu zeci de milioane de oameni vaccinați deja. Vaccinul este singurul
progres remarcabil în combaterea virusului SARS-CoV-2. Este vorba, în primul rând,
de rapiditatea apariției unui vaccin eficient, care a și fost multiplicat din
ce în ce mai mult și distribuit în întreaga lume. Explicația vine din noua
filosofie a vaccinului, care nu este din cel clasic, cu adenovirus, ci, am
aflat deja cu toții, cu ARN mesager. Dar au apărut și vaccinuri pe vechiul
principiu și, în cazul lor, cel puțin, asta este, într-adevăr o performanță.
Desigur, epopeea vaccinurilor anti-COVID este lipsită de experiența care să îi
ofere învățăminte și descoperiri. Acestea se derulează odată cu aruncarea în
luptă a vaccinurilor și efectele lor sunt dintre cele mai încurajatoare.
Departe de a fi o campanie ideală, care să ofere, în timp cât mai scurt,
posibilitatea ca întreaga omenire să primească vaccinul salvator, efortul este
uriaș și se derulează în ritm remarcabil. Apariția sa, în condiții
excepționale, creează situații noi, care generează noi provocări pentru
societate. Deja, ideea de lockdown se lovește de idealul libertății, sfânt
pentru orice democrație. Acum, apar în discuție, dreptul de a refuza să facă
vaccinul, alături de pașapoartele deschizătoare de drumuri, bazate pe
vaccinare. Dincolo de intensa dezbatere publică de care beneficiază aceste
aspecte sociale, vaccinarea este recunoscută ca o soluție, poate singura, la teribila
pandemie, care a afectat profund omenirea.
La un an de la declanșarea
ravagiilor COVID, dezbaterea este mai intensă ca oricând și se încearcă lansarea
unor estimări. Maximul de previziune promitea o Mare Resetare, adică lansarea
unui proiect universal, relativ ocult, care stabilește cum va arăta omenirea
post-COVID. Nu există, însă, o estimare științifică a momentului acestui
sfârșit de pandemie și nou început de viață a omenirii. De aceea, între timp,
pasiunea pentru nevăzuta resetare s-a cam veștejit și revenim la omeneasca dilemă
existențială, la eternele întrebări: cât mai durează, oare când se va termina,
când ne vom reveni la viața dinainte?
