Vara incendiilor de pădure
Adaugă ca sursă preferată în Google
România Internațional, 11.08.2023, 09:34
România Internațional, 11.08.2023, 09:34
Revolta europeană din această toamnă este cunoscută, deja, pe nedrept, drept revolta elevilor care vor mai mulți profesori. Au fost astfel de revendic…
Spre sfârșitul Celui de al Doilea Război Mondial, Armata Roșie acoperă total Ungaria, în drum spre Berlin. Nu aveau să plece de acolo decât peste mai …
Toți cei care au prins ziua de 11 septembrie a anului 2001 au amintiri, în special despre cum au aflat. Am fost unde pe glob și am aflat din presă, ma…
40 de pompieri români, cu tehnica respectivă, au plecat în Grecia, să lupte cu flăcările care distrug din nou pădurile mediteraneene ale Eladei. Ei se…
Căldura excesivă ce stăpânește emisfera nordică din această vară pare să fi topit orice intenție de pace. Mai mult, acolo unde armele tăcuseră, în urm…
Întâlnirea Statelor Unite ale Americii cu Uniunea Europeană nu a avut loc într-unul dintre cele trei state nord-americane, ci la Ankara, în Turcia. Nu…
Război, crimă, trădare, minciună, ambiţii, răzbunare, fratricid, vendetta, incest, abuz de toate felurile, suflete pierdute, suflete vândute, infantic…