100 de zile până la alegerile europene
Cu trei luni înaintea alegerilor europene, partidele din România, la putere sau în opoziţie, de stânga sau de dreapta, se pregătesc de startul campaniei electorale.
Bogdan Matei, 12.02.2014, 12:07
Scena politică românească e cuprinsă de frenezia specifică anilor electorali. Cum în 2014 sunt programate atât alegerile pentru Parlamentul European, în mai, cât şi prezidenţialele, în noiembrie, partidele, alianţele, cartelurile se repoziţionează, se divid, se recompun, după o logică proprie, care scapă, de multe ori, alegătorilor şi presei.
Formulă de succes în 2012, când a câştigat legislativele cu aproape 70% din voturi, Uniunea Social-Liberală pare a-şi trăi ultimele luni. Cele două partide majore din coaliţia guvernamentală, PSD şi PNL, sunt afiliate unor familii politice europene concurente, astfel că, la euroscrutin, vor candida pe liste diferite.
Mai mult, PSD tocmai a creat în interiorul Uniunii Social-Liberale o Uniune Social-Democrată. Oferindu-le câte un loc eligibil pe propria sa listă, partidul premierului Victor Ponta şi-a asociat înainte de alegeri partenerii juniori de la guvernare: UNPR, fondată, cu ani în urmă, de dizidenţi social-democraţi, şi PC, până nu demult aliat al liberalilor în deja dizolvata Alianţă de Centru Dreapta. Niciodată, de la fondare, capabile să treacă pe cont propriu pragul electoral de 5%, cele două partide de buzunar rămân, astfel, în viaţă graţie mărinimiei celei mai puternice formaţiuni politice a momentului. Cu sau fără astfel de aliaţi, PSD e cotat în sondaje cu peste 37% din intenţiile de vot şi îşi va adjudeca, aproape cert, 10-12 din cele 32 de mandate de eurodeputaţi alocate României în Parlamentul de la Bruxelles.
Numărul doi al coaliţiei guvernamentale, PNL, gravitează în jurul a 20 de procente din preferinţele electorale şi rămâne şi numărul doi al scenei politice. Liberalii par, însă, tot mai izolaţi, într-un moment în care au mai mult decât oricând nevoie de aliaţi, fiindcă liderul lor, Crin Antonescu, e prezidenţiabilul USL şi, pentru a fi ales, e dependent de susţinerea stângii.
Din nebuloasa aşa-numitei drepte populare, repliată în opoziţie, doar PDL, cu o cotă de 17-18%, pare că va depăşi pragul electoral. După ruptura zgomotoasă dintre democrat-liberali şi fostul lor şef, preşedintele Traian Băsescu, în jurul celui din urmă gravitează o mână de partide recente înfiinţate – Mişcarea Populară, Forţa Civică, Noua Republică -, toate cu pretenţia de a prelua stindardul dreptei, toate concurând PDL şi atrăgându-i cadrele şi alegătorii, dar toate cu o cotă de sub cinci procente în sondaje.
Afiliată, la rândul său, la Partidul Popular European, nici măcar longeviva UDMR n-are mai mult de 4,7% din intenţiile de vot. Dar, apreciază analiştii, aceasta beneficiază măcar de un electorat disciplinat, coagulat pe considerente etnice, care, oricât de mari i-ar fi insatisfacţiile faţă de propriii reprezentanţi politici, se mobilizează la fiecare scrutin şi reuşeşte să împingă Uniunea peste prag.
