Acum 30 de ani, Revoluţia Română
Românii continuă să-şi evoce Revoluţia anticomunistă de acum trei decenii, care a schimbat destinul ţării lor.
Bogdan Matei, 19.12.2019, 11:50
Instalată, la sfârşitul celui de al doilea război mondial, de trupele sovietice de ocupaţie, dictatura comunistă din România s-a perpetuat aproape o jumătate de secol şi, ca un colos cu picioare de lut, s-a prăbuşit într-o singură săptămână. Sătui de austeritatea extremă impusă de regimul lui Nicolae Ceuşescu, de foame, frig şi întuneric, exasperaţi de lipsa libertăţilor elementare şi încurajaţi de prăbuşirea în serie a dictaturilor roşii din restul ţărilor est-europene, românii au avut nevoie doar de o scânteie pentru a coborî în stradă.
Pe 16 decembrie 1989, protestul celor câtorva zeci de susţinători ai pastorului reformat rebel de etnie maghiară László Tőkés, pe care autorităţile voiau să-l deporteze din Timişoara, s-a transformat într-o adevărată revoltă. Sute, apoi mii, apoi zeci de mii de timişoreni de diferite etnii şi confesiuni s-au alăturat primilor demonstranţi. Forţele de represiune au recurs imediat la arestări. Apoi, armata, securitatea şi miliţia au tras împotriva demonstranţilor. Uzinele, fabricile, Universitatea au intrat în grevă, muncitorii şi studenţii s-au alăturat manifestanţilor, iar armata s-a retras în cazărmi.
Pe 20 decembrie, Timişoara devenea primul oraş românesc liber de comunism. Pe 21, Revoluţia a cuprins şi alte oraşe mari din vestul şi centrul ţării şi a culminat, la Bucureşti, cu proteste masive, pe care comuniştii au încercat, din nou, să le înăbuşe în sânge. Pe 22, Ceauşescu fugea din sediul comitetului central al partidului, asediat de sute de mii de oameni. Capturat, judecat sumar şi executat pe 25, el lăsa în urmă o ţară ruinată şi însângerată.
Peste 1100 de oameni au murit în perioada 16 -25 decembrie 1989, majoritatea după fuga lui Ceauşescu. În epocă, aceste victime au fost atribuite aşa-numiţilor terorişti, loiali dictaturii, a căror identitate nu a fost stabilită nici până acum. Procurorii militari ce au trimis în instanță Dosarul Revoluției îi acuză, însă, pe cel perceput, atunci, drept liderul politic al schimbării de regim, fostul ministru ceauşist din anii 70, căzut apoi în dizgraţie, Ion Iliescu, şi pe colaboratorii săi că sunt cei care au creat o adevărată psihoză teroristă, ce a alimentat pierderea de vieţi omeneşti.
Masacrul menit să legitimeze noua putere a avut efectul scontat. În mai 1990, la primele alegeri libere post-decembriste, Ion Iliescu era, practic, plebiscitat, cu 85% din voturi din primul tur al prezidenţialelor. Iar partidul său, numit Front al Salvării Naţionale, îşi adjudeca două treimi din locuri în Parlamentul nou creat.
Procurorii mai susțin că gruparea Iliescu s-a constituit ca ”o grupare dizidentă ce a avut drept scop înlăturarea fostului preşedinte Ceauşescu Nicolae, dar menţinerea României în sfera de influenţă a URSS”. Azi membră a Uniunii Europene şi NATO şi profund ataşată valorilor democratice occidentale, ţara însăşi e dovada cea mai bună că scenariul complotiştilor pro-moscoviţi a eşuat.
