Câinii fără stăpân – o soluţie legislativă
Parlamentul României a adoptat, în sfârşit, o lege care reglementează modul în care autorităţile locale trebuie să procedeze în cazul câinilor fără stăpân.
Florentin Căpitănescu, 11.09.2013, 12:21
A fost nevoie ca un copil de patru să-şi piardă viaţa pentru ca problema câinilor fără stăpân – una obositor de veche, dar niciodată tratată serios – să devină prioritară pe agenda autorităţilor române.
Încă de pe vremea comuniştilor, când fenomenul a prins viaţă, autorităţile fie nu au dorit, fie s-au dovedit incapabile să rezolve problema câinilor comunitari. Unii vorbesc şi de indolenţă, în timp ce alţii, mai îndrăzneţi, nu se feresc să folosească un cuvânt mai dur, nesimţire.
Într-un asemenea context, în care presiunea opiniei publice apasă mai greu ca niciodată pe umerii decidenţilor, Parlamentul de la Bucureşti a decis să dea o lege care autorizează eutanasierea, soluţie agreată, de altfel, de majoritatea populaţiei.
Actul normativ prevede că un câine din adapost poate fi revendicat sau adoptat, gratuit, în termen de 14 zile lucrătoare. La finalul acestei perioade, autorităţile locale pot decide eutanasierea câinilor sau, în cazul în care dispun de resurse financiare, prelungirea şederii lor în adapost. Deci, eutanasierea nu este, cum au înţeles greşit unii, o soluţie obligatorie. Câinii agresivi şi cei declaraţi bolnavi incurabil sunt eutanasiaţi pe loc. Cei care iau animalele din adăposturi semnează o declaraţie prin care se angajează să respecte normele de îngrijire şi hranire, să nu-i abandoneze şi, în cazul în care nu-i mai doresc, să-i predea autorităţilor.
Votul din Parlament, în sertarele căruia legea, în forma în care a fost adoptată, se află de numai puţin de şase ani, a fost însoţit de proteste ale ONG-urilor care apără drepturile animalelor. Altminteri, milioanele şi milioanele de euro care au trecut prin conturile acestor ONG-uri – bani proveniţi din bugetele primăriilor şi din fondurile europene – s-au dovedit complet inutile. Construirea de adăposturi, adopţiile, sterilizarea sau castrarea maidanezilor, ca soluţii de limitare a fenomenului, căci de eradicarea acestuia nu poate fi vorba, s-au dovedit neproductive. Dovadă este şi faptul că doar în Bucureşti, oras cu circa 1,8 milioane de locuitori, îşi fac veacul, potrivit unei evaluări a Primăriei, circa 65 de mii de patrupede fără stăpân. Cifra este una uriaşă nu doar pentru o capitală europeană, ci şi pentru orice urbe a lumii civilizate.
În asemenea condiţii, nu e de mirare că, în multe cazuri, maidanezii sunt inclusi la capitolul ”alertă de călătorie” pentru străinii care vizitează capitala României.
