Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Calendarul alegerilor prezidenţiale

Alegerile prezidenţiale din România vor avea loc pe 24 noiembrie, primul tur, şi pe 8 decembrie, runda decisivă.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Sursa foto: AEP
Sursa foto: AEP

, 29.08.2024, 12:15

Guvernul român a adoptat, miercuri, calendarul pentru alegerile prezidenţiale din acest an, la o săptămână după ce stabilise şi calendarul scrutinului legislativ.

Primul tur al prezidenţialelor va avea loc pe 24 noiembrie. Legea prevede că, pentru a fi ales, un candidat ar trebui să obţină, în prima rundă, voturile a jumătate plus 1 din numărul total de electori, deci peste 9 milioane de sufragii, ceea ce este practic imposibil, astfel că este prevăzut un al doilea tur, pe 8 decembrie.

Între cele două tururi ale prezidenţialelor vor avea loc alegerile parlamentare, adică pe 1 decembrie, de Ziua Naţională. Alegătorii români cu domiciliul în străinătate vor putea vota trei zile – vineri, sâmbătă şi duminică – la scrutinul prezidential, faţă de cele două zile în care îşi pot exprima opţiunea la parlamentare.

Dacă ultima competiţie pentru funcţia supremă a avut un final aşteptat, iar candidatul liberal la propria succesiune, Klaus Iohannis, a confirmat sondajele şi a surclasat-o, în 2019, pe reprezentanta PSD, Viorica Dăncilă, cu totul altfel se anunţă lupta pentru fotoliul de preşedinte în 2024. Aceasta, pentru că doza de imprevizibil e mai mare ca oricând, ceea ce se reflectă şi în sondaje.

Şanse bune să intre în turul decisiv au un fost lider PSD, Mircea Geoană, în prezent secretar general adjunct al NATO, şi actualul şef al social-democraţilor, prim-ministrul Marcel Ciolacu.

Potrivit propriilor spuse, Geoană va face anunţul oficial al candidaturii după încheierea mandatului la NATO. Amintim că el a fost contracandidatul lui Traian Băsescu în 2009 şi a pierdut la mai puţin de un procent, ceea ce a trezit suspiciuni de fraudă şi a determinat PSD să conteste, fără succes, însă, rezultatul scrutinului.

De altfel, stânga politică nu a mai dat preşedintele din 2000, când a câştigat un al doilea mandat figura tutelară a social-democraţiei, Ion Iliescu.

Marcel Ciolacu, validat la recentul congres PSD drept candidatul partidului la prezidenţiale, este încrezător că va fi el cel care va sparge monopolul dreptei în ce priveşte funcţia supremă.

Contextul îi este favorabil: candidatul PNL, Nicolae Ciucă, fostul şef de stat major al armatei, propulsat, cu largul sprijin al lui Klaus Iohannis, în funcţia de lider al liberalilor, este sub scorul partidului în sondajele de opinie. PSD şi PNL sunt partenere la guvernare, dar tensiunile preelectorale şi discursul inflamat le perturbă cooperarea.

Tot dinspre dreapta ar veni, în ciuda neclarităţii ideologice, noua preşedintă a USR, Elena Lasconi, al cărei unic avantaj este, în acest moment, elementul de prospeţime pe piaţa politică.

În competiţia pentru fotoliul prezidenţial vor intra şi exponenţii curentului suveranist, naţionalist, liderul AUR, George Simion, şi Diana Șoșoacă (partidul SOS România).

Turul al doilea al prezidenţialelor va încheia maratonul electoral din România. Amintim că, pe 9 iunie, au avut loc alegeri locale şi europarlamentare.

RadioRomaniaInternational · Calendarul alegerilor prezidenţiale 29.08.2024
Foto: PIX1861 / pixabay.com
În actualitate vineri, 12 iunie 2026

Prognoză a Băncii Mondiale pentru România

Economia mondială ar urma să înregistreze, anul acesta, o creştere mai redusă, de 2,5%, faţă de un avans de 2,6% prognozat în ianuarie, din...

Prognoză a Băncii Mondiale pentru România
Ministrul român de externe Oana Ţoiu (foto: mae.ro)
În actualitate vineri, 12 iunie 2026

Discuție a șefilor diplomațiilor română și ucraineană

Ministrul interimar de Externe în guvernul de la București, Oana Ţoiu, i-a transmis omologului său de la Kiev, Andrii Sîbiga, preocuparea...

Discuție a șefilor diplomațiilor română și ucraineană
NATO - România (Sursa foto: presidency.ro)
În actualitate joi, 11 iunie 2026

Consiliul Nord-Atlantic și apărarea Mării Negre

Consiliul Nord-Atlantic, reunit miercuri la cererea României, a decis că este nevoie de consolidarea apărării în zona Mării Negre. Ambasadorii...

Consiliul Nord-Atlantic și apărarea Mării Negre
Alimente de bază (imagine generată de AI)
În actualitate joi, 11 iunie 2026

Continuă plafonarea prețurilor la alimentele de bază

Mai multe categorii de alimente de bază din România vor fi în continuare vândute la preţuri plafonate, potrivit unei legi aprobate de Parlament....

Continuă plafonarea prețurilor la alimentele de bază
În actualitate miercuri, 10 iunie 2026

Anchete și discuții despre drone

Preşedintele Nicuşor Dan a avut, marţi, o convorbire telefonică cu preşedintele Consiliului European, Antonio Costa, căruia i-a transmis că...

Anchete și discuții despre drone
În actualitate miercuri, 10 iunie 2026

De la deficit comercial la prognoze economice

Deficitul balanţei comerciale a României în primele patru luni ale anului a scăzut cu 7%, comparativ cu perioada similară din 2025. Potrivit...

De la deficit comercial la prognoze economice
În actualitate marți, 09 iunie 2026

Discuţii pentru un nou guvern

Dacă opinia publică românească n-ar fi, aşa cum atestă toate sondajele de opinie, într-o proporţie covârşitoare scârbită de viaţa...

Discuţii pentru un nou guvern
În actualitate marți, 09 iunie 2026

Prognoză privind economia

Comisia Naţională de Strategie şi Prognoză (CNSP) estimează pentru anul 2026 o scădere a creşterii economice cu 0,9 puncte procentuale, de la...

Prognoză privind economia

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company