Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Minim istoric al monedei naţionale

Leul românesc a atins un record negativ în raport cu moneda europeană.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Minim istoric al monedei naţionale
Minim istoric al monedei naţionale

, 19.11.2019, 12:15

Moneda naţională a României a depăşit pragul psihologic de 4,77 lei pentru un euro, ajungând la un minim istoric în raport cu moneda unică europeană. Leul se află într-o tendinţă de depreciere de circa două luni şi jumătate, perioadă în care a pierdut cinci bani în faţa monedei europene. Guvernatorul Băncii Naţionale a României, Mugur Isărescu, declara la începutul acestei luni, când leul fluctua între 4,72 – 4,76 unităţi pentru un euro, că variaţiile acestuia sunt minore în comparaţie cu evoluţiile forintului în Ungaria sau cu ale zlotului în Polonia, care au înregistrat fluctuaţii mult mai mari.



Despre mişcările pe cursul leu/euro, şi noul ministru al Finanţelor, Florin Cîțu, spune că nu au fost foarte mari, în condiţiile în care acestea depind mult de contextul internaţional, susţinând însă că sunt şi alte cifre negative, precum cele legate de sectorul industrial naţional despre care se poate spune că a intrat în recesiune. Potrivit lui, economia românească crește cu 3% versus 5,5%, cât era estimarea în buget, investițiile străine sunt mai mici după nouă luni decât anul trecut, industria are deja trei trimestre pe negativ.



Florin Cîţu este de părere, însă, că moneda natională este cel mai bine să fie liberă. Iar cifrele arată acest lucru. Amintim că, la începutul anului, cotaţia minimă record din luna ianuarie a acestui an a fost de peste 4,76 lei pentru un euro, foarte apropiată de cotaţia de zilele acestea. De notat că moneda naţională a pierdut teren atunci şi în faţa dolarului american, dar şi a francului elveţian.



Pe de altă parte, analiştii notau, într-un raport adresat investitorilor în octombrie, că dacă presiunea asupra leului se menţine cu un curs situat peste 4,73 şi se ajunge ulterior la pragul de 4,77, am putea asista la continuarea deprecierii monedei naţionale până la 4,8 lei pentru un euro pe termen scurt sau mediu. Acelaşi lucru îl spun şi acum, după atingerea de către leu a unui nou record negativ. Totuşi, analiştii mai precizează că este bine că aceste minime istorice înregistrate atât săptămâna aceasta, cât şi săptămâna trecută sau la începutul anului, sunt foarte mici, deprecierile faţă de ziua precedentă fiind de circa jumătate de ban.



Per total, de la începutul lunii până acum, deprecierea monedei naţionale faţă de cea europeană a fost de peste 1,5 bani. Pentru anul viitor, sunt estimări că euro va depăsi 4 lei și 82 de bani. Iar un euro puternic în raport cu leul înseamnă scumpiri în lanţ, mai spun specialiştii, de la rate mai mari pentru cei care au credite în moneda europeană la facturi mai mari la utilităţi şi locuinţe mai scumpe.

Preşedintele României, Nicusor Dan (foto presidency.ro)
În actualitate vineri, 02 octombrie 2026

Apel pentru diaspora

Până în 2080, România ar putea avea cu 3,4 milioane de locuitori mai puțini decât în prezent, iar un sfert din populaţie ar avea peste 65 de ani. Nata…

Apel pentru diaspora
Foto: pixabay.com
În actualitate vineri, 02 octombrie 2026

Raport al Departamentului de Stat privind România

România are o piață deschisă, cu oameni calificați și o poziție geostrategică, dar cu legi care se schimbă prea des, cu o justiție imprevizibilă și cu…

Raport al Departamentului de Stat privind România
Guvernul Mureșan a picat la vot
În actualitate joi, 01 octombrie 2026

Cabinetul Mureşan, respins de Parlament

Așa cum se anticipa, guvernul propus de premierul desemnat, liberalul Siegfried Mureşan, nu a fost învestit, miercuri, de plenul comun al Parlamentulu…

Cabinetul Mureşan, respins de Parlament
Dragos Pîslaru / Foto: gov.ro
În actualitate joi, 01 octombrie 2026

PNRR – ultima cerere de plată

România a depus oficial, miercuri, ultima cerere de plată din Planul Național de Redresare și Reziliență către Comisia Europeană, a anunțat ministrul …

PNRR – ultima cerere de plată
În actualitate miercuri, 30 septembrie 2026

Călin Georgescu, arestat preventiv

Fostul candidat, cotat drept prorus, la preşedinţia României, Călin Georgescu, a fost arestat, marți, preventiv pentru 30 de zile, într-un dosar de în…

Călin Georgescu, arestat preventiv
În actualitate miercuri, 30 septembrie 2026

Raport OCDE despre România

România are una dintre cele mai scăzute ponderi ale absolvenţilor de studii superioare din rândul ţărilor OCDE, în timp ce investiţiile publice în edu…

Raport OCDE despre România
În actualitate marți, 29 septembrie 2026

România participă la programele de apărare ale UE

Consiliul Uniunii Europene a aprobat primele cinci proiecte europene de interes comun în domeniul apărării. Acestea sunt acum eligibile pentru finanţa…

România participă la programele de apărare ale UE
În actualitate marți, 29 septembrie 2026

Elevi vs. uniformă şcolară obligatorie

Mulți elevi din învățământul preuniversitar din România s-au prezentat la cursuri îmbrăcați în negru, în semn de protest față de proiectul legislativ …

Elevi vs. uniformă şcolară obligatorie

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company