Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Scade încrederea românilor în UE

Sprijinul românilor pentru apartenenţa ţării la UE a ajuns la 49%, în scădere faţă de aprilie 2018.

Scade încrederea românilor în UE
Scade încrederea românilor în UE

, 19.10.2018, 11:17

Cu doar
câteva luni înainte ca România să preia pentru prima dată preşedinţia
Consiliului UE, percepţia românilor privind apartenenţa la Uniunea Europeană
cunoaşte un trend descendent, cu o susţinere în declin de la 59 % la 49%. Este
cea mai mare scădere înregistrată în blocul comunitar la acest capitol,
relevată de cel mai recent Eurobarometru publicat de Parlamentul European.


Aceasta
nu este o veste bună, a apreciat şeful statului, Klaus Iohannis, potrivit
căruia, scăderea încrederii românilor este, însă, doar temporară – Cum ştim,
aprecierea unei naţiuni asupra problemelor europene ţine, de regulă, de
problemele interne, mai mult decât de problemele europene. În măsura în care
reuşim să ne revenim acasă, atunci cred că şi atitudinea faţă de Europa va
reveni la cote normale, de peste 50%, consideră preşedintele.’
În România, contextul naţional turbulent prin care trece
ţara începând din luna august pare să afecteze şi indicatorii de sprijin al UE,
în mod tradiţional mai ridicaţi. România este zguduită de diverse proteste
antiguvernamentale pentru a denunţa corupţia şi reforma sistemului judiciar.
Nemulţumirea de la nivel naţional pare să se reflecte asupra percepţiei
respondenţilor români faţă de UE exprimată în acest studiu’
‘, se arată, de
altfel, şi în Eurobarometru.


Caracterul temporar al acestei percepţii este
perfect plauzibil, în condiţiile în care românii, cândva cei mai înfocaţi
susţinători ai calităţii de membru al UE, apreciază în proporţie de circa 65%,
conform eurobarometrului, că, în cazul unui posibil referendum privind ieşirea
României, ar vota împotrivă. La nivelul UE, sprijinul mediu al cetăţenilor
europeni pentru apartenenţa la blocul comunitar este de 62%, în creştere cu
două puncte procentuale faţă de luna aprilie. Studiul mai arată că 21% dintre
români sunt de părere că apartenenţa ţării lor la blocul comunitar este un
lucru rău, în timp ce media acestui indicator la nivelul UE este de 11%.


În
acelaşi timp, 64% din populaţia României (sub media UE, care este de 68%) este
de părere că ţara a avut de câştigat de pe urma aderării la UE. În opinia a 13%
dintre români, principalul motiv pentru care România are de câştigat de pe urma
aderării este acela că blocul comunitar contribuie la democraţia din ţara lor.
Pe de altă parte, 50% dintre români sunt favorabili unei uniuni economice şi
monetare europene cu o monedă unică, euro. În ceea ce priveşte temele care ar
trebui discutate prioritar în timpul campaniei electorale pentru alegerile
europarlamentare din mai 2019, românii consideră că protecţia frontierelor
externe este subiectul cel mai important pentru ei.

Președintele Nicușor Dan, la RRA (Foto: Facebook / Alexandru Dolea
În actualitate miercuri, 18 februarie 2026

Președintele României la Radioul public

Şeful statului român, Nicușor Dan, a fost invitatul unei emisiuni la Radio România Actualități, în cadrul căreia au fost abordate o serie de...

Președintele României la Radioul public
Foto: romania-actualitati.ro
În actualitate miercuri, 18 februarie 2026

BNR menține dobânda de politică monetară

Rata anuală a inflaţiei îşi va prelungi scăderea lentă în primul trimestru din 2026, iar în trimestrul următor va consemna o creştere, pe...

BNR menține dobânda de politică monetară
Președintele Dan în studioul RRA
În actualitate marți, 17 februarie 2026

Președintele României Nicușor Dan, în studioul Radio România Actualități

„E în interesul României să participăm, în această calitate de observatori, la Consiliul pentru Pace. Participăm la această iniţiativă,...

Președintele României Nicușor Dan, în studioul Radio România Actualități
Palatul Victoria (FOTO: Guvernul României)
În actualitate marți, 17 februarie 2026

Reforme în aşteptare

Taxa pe Valoarea Adăugată majorată, accize la carburanţi mai mari, taxe şi impozite, în unele localităţi, duble sau triple faţă de anul...

Reforme în aşteptare
În actualitate marți, 17 februarie 2026

Criză gravă a vaccinării

Carenţele informaţionale, dezinformarea din social media, precum şi bariere sistemice, precum birocraţia excesivă, lipsa resurselor materiale,...

Criză gravă a vaccinării
În actualitate luni, 16 februarie 2026

Preşedintele va participa la Consiliul pentru Pace

Preşedintele Nicuşor Dan a anunţat, duminică, participarea sa, săptămâna aceasta, la prima reuniune a Consiliului Păcii, la Washington,...

Preşedintele va participa la Consiliul pentru Pace
În actualitate luni, 16 februarie 2026

România la Conferința de Securitate de la Munchen

O delegaţie a Ministerului Apărării Naţionale, condusă de ministrul Radu Miruţă, a participat, recent, la Conferinţa de la Munchen, unul...

România la Conferința de Securitate de la Munchen
În actualitate vineri, 13 februarie 2026

UE își va crește competitivitatea

Liderii Uniunii Europene au promis joi, la finalul unui summit informal care a avut loc lângă Bruxelles, mai multă eficienţă şi mai puţină...

UE își va crește competitivitatea

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company