Din 4 septembrie vor fi din nou zboruri directe, fără escală, către China de pe Aeroportul "Henri Coandă", Otopeni, informează Compania Națională Aeroporturi București.
România a intrat în ultima săptămână în care mai poate finaliza investițiile și reformele asumate prin Planul Național de Redresare și Reziliență.
Marți seară, lângă cazinoul din Constanța, fuseseră găsite alte fragmente.
O nouă aeronavă a companiei TAROM poartă numele unui mare campion – Ivan Patzaichin.
Preşedinta Maia Sandu i-a invitat pe şeful statului român, Nicuşor Dan, şi şeful statului ucrainean, Volodimir Zelenski, să participe joi, 27 august, la manifestările dedicate împlinirii a 35 de ani de independenţă a Republicii Moldova, informează Radio Chişinău.
România a făcut progrese importante în ceea ce priveşte accesul şi utilizarea internetului, ajungând să se situeze peste media Uniunii Europene la nivelul conectivităţii gospodăriilor.
România îşi reafirmă solidaritatea cu Ucraina vecină, invadată de trupele ruse.
Guvernul român a aprobat un memorandum încheiat cu Republica Moldova care prevede prelungirea cu un an a valabilităţii unui acord prin care se instituie controlul coordonat pe teritoriul României în punctul de trecere a frontierei de stat Galaţi - Giurgiuleşti.
Cel mai bun rezultat sportiv românesc al săptămânii trecute vine de la lupte libere.
În dimineața zilei de marți, 25 august, sistemul de supraveghere radar al Ministerului Apărării Naționale a detectat o țintă aeriană la aproximativ 4 kilometri est de Vâlcove, în apropierea frontierei cu România.
Aşa-numita coaliţie a voluntarilor, formată din peste 30 de ţări care susţin Ucraina, s-a întrunit, azi, la Kiev, pentru a discuta noi modalităţi de sprijin.
O dronă militară care a pătruns în spaţiul aerian al României în cursul dimineţii şi care, cel mai probabil, a fost şi filmată deasupra municipiului Tecuci din judeţul Galaţi, s-a prăbuşit în această după-amiază într-o gospodărie din judeţul Vrancea, fără a produce victime.
BNR pledează pentru stabilitate politică şi guvernamentală şi continuarea corecţiei fiscale.
69 de pompieri români din nouă judeţe au plecat sâmbătă în Serbia pentru a ajuta la stingerea incendiilor de vegetaţie care afectează de mai bine de o săptămână ţara vecină.
Mai multe echipaje din România participă la Mondialele de canotaj din Ţările de Jos cu şanse mari la medalii