La Praid, în centrul ţării, unde precipitaţiile au dus la inundarea minei de sare, au început lucrări de urgenţă pentru salvarea salinei, sprijinirea agenţilor economici care depindeau de funcţionarea acesteia şi pentru rezolvarea situaţiei localităţilor rămase fără apă potabilă.
Şapte din zece companii din România vor să adopte inteligenţa artificială, potrivit unui studiu efectuat în primul trimestru al anului în 31 de ţări situate în Europa Centrală şi de Sud-Est, precum şi în Asia Centrală.
Uniunea Europeană şi Statele Unite ale Americii recunosc importanţa strategică a regiunii Mării Negre printr-o serie de iniţiative menite să monitorizeze şi să întărească securitatea în această parte a lumii.
Piaţa construcţiilor la nivel mondial se confruntă cu provocări majore, conform raportului global anual publicat de compania canadiană de consultanţă Colliers.
România are nevoie de vocea şi de implicarea românilor din străinătate, a transmis, duminică, preşedintele Nicuşor Dan cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni.
România are nevoie de vocea şi de implicarea românilor din străinătate, a transmis preşedintele ales Nicuşor Dan cu ocazia Zilei Românilor de Pretutindeni.
Românii au transmis "un semnal pro-european" la alegerile prezidenţiale, a declarat şefa Parlamentului European, Roberta Metsola, căreia i-a fost decernat Premiul Timişoara pentru Valori Europene.
Curtea Constituţională a României a validat, astăzi, rezultatul alegerilor prezidenţiale, câştigate de primarul independent al Bucureştiului, Nicuşor Dan.
Câştigul salarial mediu net în România a crescut cu 6,4% în luna martie şi a fost de 5.691 de lei (1.131 euro) cu 340 de lei (circa 67,5 euro) mai mare decât în luna anterioră, potrivit Institutului Naţional de Statistică.
Departamentul pentru Românii de Pretutindeni a lansat a 16-a ediţie a Programului de "Tabere ARC" şi a deschis sesiunea de înscriere pentru cele 7.000 de locuri disponibile, în nouă locaţii din ţară.
După reacţia negativă de săptămâna trecută, cauzată de rezultatul primului tur al prezidenţialelor, piaţa financiar-bancară din România se află în proces de redresare şi de căutare a unor noi echilibre.
În România, astăzi este marcată Ziua Costumului Popular, o sărbătoare dedicată uneia dintre cele mai autentice şi profunde expresii ale identităţii naţionale.
Nouă cetăţeni români şi membri de familie ai acestora au fost evacuaţi din Fâşia Gaza şi aduşi în ţară, în contextul deteriorării situaţiei de securitate din regiune.
Instabilitatea politică de la Bucureşti şi rezultatul votului la scrutinul prezidenţial de duminică au influenţe nefaste asupra economiei României.
Preşedintele interimar al României, Ilie Bolojan, a promulgat legea pentru modificarea şi completarea unor acte normative în domeniul străinilor, ce are ca obiect instituirea măsurilor menite să asigure respectarea drepturilor legale de muncă ale lucrătorilor sezonieri din ţări terţe.