 
                                    Littera nova - o revistă din Spania care promovează pretutindeni cultura română
 
                                    În urmă cu aproape 20 de ani, la Zărneşti, lângă Braşov, a fost iniţiat proiectul de înfiinţare a unei rezervaţii de urşi.
 
                                    Memorandum România-Serbia pentru construirea unui interconector de gaze
 
                                    Concursul feminin de gimnastică al Jocurilor Olimpice de la Paris s-a încheiat luni, 5 august, cu ultimele finale pe aparate, cele de la bârnă şi sol.
 
                                    MAE: Bulgaria a reintrodus, ca măsură preventivă, dezinfecția mijloacelor de transport la punctele de trecere a frontierei bulgare cu Turcia, din cauza riscului de extindere a pestei micilor rumegătoare.
 
                                    TAROM suspendă, din cauza situației din Orientul Mijlociu şi a deteriorării contextului de securitate din regiune, zborurile către şi dinspre Tel Aviv, Amman şi Beirut în perioada 6-12 august.
 
                                    Autorităţile navale solicită comandanţilor de nave care tranzitează şenalul navigabil să coreleze capacitatea de încărcare a navelor la nivelul fluviului, având în vedere faptul că nivelul Dunării pe raza judeţului Tulcea a înregistrat, în primele zile din august, scăderi de peste zece centimetri.
 
                                    TAROM suspendă zborurile către Tel Aviv, Amman și Beirut în perioada 6 -12 august 2024 din motive de securitate, pe fondul agravării tensiunilor din regiunea Orientului Mijlociu,
 
                                    Ştiri Radio Ujgorod. La microfon, Elvira Chilaru.
 
                                    Participă prof. univ. dr. Puiu Nistoreanu, Catedra de bussiness și turism, ASE București. Realizator: Valentin...
 
                                    Ascultați aici "Povestea vorbei", ediția din 5 august 2024.
 
                                    Muzica clasică vine în întâmpinarea tinerilor, prin proiectul educațional național „Un Stradivarius în școli”, parte a programului „Muzica Inspiră”, inițiat de Fundația Culturală Gaudium Animae.
 
                                    Ascultaţi, aici, Muncind în Europa, din 05.08.2024.
 
                                    Ştiri Radio Ujgorod. La microfon, Elvira Chilaru.
 
                                    Phoenix sau moștenirea lăsată de Nicu Covaci!