Bruno Mazzoni. Doctor Honoris Causa al Universității din București și al Universității de Vest din Timișoara

Bruno Mazzoni s-a născut la Napoli şi este autor și traducător al unor mari scriitori români în limba italiană, fiind totodată un promotor al culturii române în Italia. Este profesor de limba şi literatura română la Universitatea din Pisa, fost lector de italiană la Universitatea din Bucureşti şi conferenţiar la Universitatea din Cluj.

Hildegard Ignătescu, 26.06.2025, 16:55

Bruno Mazzoni nu este un expat prin definiție, ci un mare iubitor al României și unul dintre cei mai mari susținători ai literaturii române în Italia. Este profesor de limba și literatura română la Catedra de Filologie, Literatură și Lingvistică a Universității din Pisa, Doctor Honoris Causa al Universității din București și al Universității de Vest din Timișoara. A fost premiat de președintele Republicii Italiene pentru activitatea de traducător, a primit și de la Institutul Cultural Român un premiu pentru cea mai bună traducere a unei cărți din limba română. De asemenea, recent a fost premiat la a opta ediție prea premiului Anibal Caro, care în mod tradițional este acordat traducătorilor.

A tradus în italiană volume semnate de Mircea Cărtărescu, Ana Blandiana, Max Blecher, Herta Müller și Cătălin Pavel. A publicat studii despre Tudor Argezi, Ion Barbu și Nichita Stănescu. Locuiește la Roma, dar este foarte prezent și în România, îndeosebi la festivaluri și în curând la Festivalul de Poezie de la București, în luna septembrie.

L-am întrebat cum s-a apropiat de literatura română, de limba română și de cultura română și de România în general, pentru că e o țară pe care o iubește și o promovează constant.

„În primul rând, sunt foarte mulțumit că m-ați invitat, m-ați chemat și mă bucur mult că sunt invitat la emisiunea de azi. De fapt, nu am fost eu cel care a hotărât destinul meu de românist în viața adultă. Când eram în anul întâi de facultate, profesorul meu de la Universitatea din Napoli, profesor de filologie romanică, un tânăr profesor ambițios și cu o viziune destul de deschisă pentru tot spațiul romanic, nu numai pentru Franța, Spania și așa mai departe. El s-a gândit că trebuie să creeze o școală de tineri care au terminat facultatea cu el, care să fie pregătiți, fiecare în speță pentru un domeniu lingvistic și literar. Și când am ajuns eu să studiez împreună cu el filologie romanică, singura țară care rămăsese încă neacoperită era România.

Deci el m-a convins că e o țară foarte importantă pentru domeniul romanistic. Ideea este una lansată de Bartoli, un mare lingvist, că de fapt, masa romanică este un fel de masă cu patru picioare, adică spaniola, franceza, italiana și româna. Adica- dacă nu învăț și româna, bineînțeles, am o viziune parțială despre lumea romanică. În timp ce spaniola e foarte mult pătrunsă de arabisme, franceza e foarte mult pătrunsă de germanisme, româna este limba care e foarte pătrunsă de slavisme. Deci pentru o viziune de ansamblu, corectă și mai generală era important să avem și specialiști în română.

Așa încât, am venit prima dată în 1967 la Sinaia, am urmat cursuri la școală de vară de atunci și imediat în anul următor am revenit cu o bursă, ca să fac o teză despre Școala Ardeleană între ideologie și lingvistică. Pe urmă am aflat că se elibera postul de profesor de italiană la Universitatea din București, deci am concurat și am avut bucuria de a fi numit imediat, din 1970, lector la București.

Eu m-am apropiat foarte mult și de limbă, dar și de cultură și de literatura română. Am descoperit ce valoare poate să aibă poezia într-o lume sub un capac care nu permitea să se spună lucruri direct, fără camuflaj și era o lume cu două adevăruri. Unul ce se putea spune în casă, în familie, altul ce trebuia spus în public.

Deci am descoperit lumea asta și m-am atașat foarte mult. Bineînțeles, am cunoscut oameni de mare valoare nu numai la catedră, ci și în lumea literară, de la Nichita Stănescu, la Marin Sorescu și criticii cum erau Matei Călinescu, Gelu Ionescu. Deci m-am atașat și am început să devin din ce în ce mai romanist în comparație cu felul în care eram când plecasem din Italia.”

Bruno Mazzoni a ajuns și la Universitatea din Cluj ca lector de limba italiană. S-a apropiat de Uniunea Scriitorilor și de revista Echinox, care reunea crema culturală a epocii. A devenit traducător, este traducătorul scriitorului Mircea Cărtărescu în Italia și de mai mult de 20 de ani practică această traducere a întregii culturi românești în Italia. Este un promotor al României, un adevărat ambasador cultural al țării noastre.

„Mi se pare ceva inevitabil, dacă vrei să promovezi o cultură, o literatură care încă nu are o piață într-o țară, e obligatoriu ca, în plus, în afară de a face traduceri, este nevoie să îi însoțești pe scriitorii respectivi când vin în Italia cu prezentări de carte la festivaluri, la simpozioane și așa mai departe. Dar e adevărat că eu m-am încumetat destul de târziu cu munca de traducător, abia la sfârșitul anilor 1990.

Chiar prima carte tradusă este Travesti a lui Cărtărescu, care a apărut în anul 2000. În acest an sărbătoresc nunta de argint pentru activitatea mea de traducător. Trebuie să menționez că anul acesta am avut și bucuria de a primi un premiu din partea Memorialului de la Ipotești, cu o manifestare foarte frumoasă, foarte placută chiar la Botoșani.”