Atlasul Culturii – așezăminte culturale din spațiul rural

S-a lansat recent volumul Atlasul Culturii, care aduce în atenție o problemă ce nu mai poate fi amânată: reactivarea așezămintelor culturale din mediul rural din România, elemente esențiale de infrastructură publică, de cultură și educație.

Ion Puican, 22.01.2022, 10:16

S-a lansat recent volumul Atlasul Culturii, care aduce în atenție o
problemă ce nu mai poate fi amânată: reactivarea așezămintelor culturale din mediul
rural din România, elemente esențiale de infrastructură publică, de cultură și
educație. Volumul își propune să evalueze starea culturii în spațiul rural,
urmărind aspecte precum gradul de distribuție a elementelor de infrastructură,
specificul evenimentelor culturale și multe altele. Inițiatorul volumului este
Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală (INCFC), aflat în subordinea
Ministerului Culturii, şi e realizat cu ajutorul Institutului Național de
Statistică (INS). Directorul INCFC, Carmen Croitoru, a declarat:

Este un prim demers al nostru dintr-un programul pe care l-am
început cu ani în urmă, adică ne-am propus să numărăm ce se întâmplă în cultură
și, dacă nu aveam ajutorul neprețuit al INS-ului, poate că nici nu ne-am fi încumetat
să facem acest demers, dar am început să investigăm și să cartografiem aceste
infrastructuri culturale care sunt prima barieră de consum și prima barieră de
acces la cultură în România.

Carmen Croitoru a dat câteva date despre procesul realizării volumului,
despre posibile soluții, amintind de creatorul sociologiei românești, Dimitrie
Gusti (1880-1955):

O să îmi permiteți să vă dau câteva informații tehnice legate
de echipa Atlasului: e un studiu care a început și s-a desfășurat pe parcursul
a doi ani, au fost ani de colectare de date, de documentare, de statistică, de
teren, inclusiv teren ca pe vremea lui Dimitrie Gusti, ceea ce ne-a făcut mare
bucurie, să vedem cum se poate face și cercetare sociologică cu tipul acesta. Nu
e neapărat un prilej de mare bucurie, pentru că el de fapt expune o stare care
e mai degrabă alarmantă. Avem în România niște instituții în mediul rural care
ar trebui să furnizeze cultură. Ce se întâmplă mai departe, o să vedeți în
această carte, pentru că nu totdeauna sarcina instituțiilor se și îndeplinește.
În principiu, ea este una dintre cele mai ample inițiative de cartografiere pe
care o să încercăm să o extindem și la alte tipuri de instituții. Noi am făcut
acest lucru și pentru a introduce o propunere de politică publică privind
așezămintele culturale, pentru că sunt încă soluții. Există foarte multe
ONG-uri care au deja inițiativă de intervenție culturală și trebuie doar
sprijinite cu foarte puțin să ajungă unde trebuie.

Președintele Institutului Național de Statistică, Tudorel Andrei, a
vorbit despre avantajele acestei cercetări, desprinzând câteva date statistice
importante:

Primul lucru ca să faci bine este să ai o măsurătoare corectă,
să ai o reflectare a realității și mai mult de atât, să ai o bază de date care
să poate fi actualizată zi de zi. Altfel, de fiecare dată o luăm de la început,
construim și nu știm unde suntem și nu vom ști unde dorim să ajungem. Ce pot
spune eu ca statistician: ce observăm? Că populația României, începând din anii
1970, din mediul rural, ca pondere în populația totală, a scăzut foarte puțin.
Am rămas în acea plajă 46-50%. Vecinii noștri au o pondere sub 20%. Deci, noi
avem o pondere dublă a populației. Alt adevăr pe care îl găsim în cifrele
statistice, mulți copii își doresc să plece dar, din păcate, avem o populație
îmbătrânită în mediul rural. Sunt multe județe, mai ales din jurul
Bucureștiului și din jurul marilor orașe, unde avem o populație cu vârsta medie
de peste 48-50 de ani. Oare ce serviciu cultural trebui să ofere colectivitatea
locală, să ofere statul român acestei populații îmbătrânite? Și aceasta e o
mare problemă: serviciul cultural trebuie să fie adresat funcție de vârstă
persoanelor din zona respectivă.

Un alt invitat în cadrul evenimentului, managerul Muzeului Național al
Țăranului Român, Virgil Nițulescu, ne-a declarat:

Am fi avut nevoie de mulți ani de zile de o asemenea lucrare. E
păcat că de-abia acum avem la dispoziție o asemenea bază de date și o asemenea
analiză, pentru că Institutul Național de Cercetare și Formare Culturală asta
face: face analize și deschide terenul pentru lansarea de politici publice. Institutul
a oferit acest instrument cu un raport exhaustiv aș spune, sau în orice caz
foarte bine structurat, reprezentativ, o analiză foarte serioasă asupra stării
așezămintelor culturale din mediul rural. Din acest punct pornim noi în a vedea
ce avem de făcut mai departe, pentru că situația vedem că este la nivel
național. Ddoar în câteva comunități din țară există așezăminte culturale care
sunt într-o stare foarte bună, au o activitate remarcabilă, sunt, aș spune,
înfloritoare, majoritatea covârșitoare a așezărilor rurale din România sunt
lipsite de o infrastructură culturală funcțională și nu trebuie să uităm faptul
că acolo trăiesc niște concetățeni ai noștri. Și statul român, și pe lângă
statul român autoritățile publice locale ar trebui să ofere condiții egale
tuturor cetățenilor români, indiferent de locul în care oamenii trăiesc.

Managerul Bibliotecii Naționale a României, Adrian Cioroianu, a punctat
cele două mari cauze ale situației actuale, revenind la contribuția
sociologului Dimitrie Gusti, dar aceasta ca o lecție pentru astăzi:

Vreau doar să vă aduc aminte două lucruri: în istorie, de
regulă, întotdeauna un efect are mai multe cauze. Ceea ce se întâmplă acum cu
această situație dezastruoasă a involuției culturii în mediul rural este
rezultatul mai multor cauze. Pe de-o parte sunt cauze politice, sau mai bine
spus politizarea excesivă a unor lucruri care nu ar trebui politizate, cum ar
fi educația, cultura, sănătatea, securitatea. O altă cauză este îmbătrânirea.
Aceasta este o cauză reală de care oamenii de știință, statisticienii, vorbesc
și împotriva căreia nu numai că nu luăm măsuri, dar nici măcar nu discutăm ce anume
măsuri s-ar putea lua. Noi vorbim despre Gusti și despre anul acesta de grație
1921, când România era deficitară din multe puncte de vedere, dar era
înfloritoare din punctul de vedere al natalității. Ca sa fiu sincer, Europa
toată îmbătrânește, și este probabil principala problemă a lumii moderne. Dar,
oare, nu cumva însăși tipul de societate în care noi trăim se va schimba?
Soluția, din punctul meu de vedere, nu este să ne întoarcem la Gusti. Gusti,
pentru anii 1920 a fost un vizionar, noi trebuie să căutăm vizionarii de astăzi
pentru lumea de mâine.