Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului
Noua carte a Andreei Răsuceanu, “Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului, este o carte-experiment despre inepuizabilele relaţii care se creează între oraş şi proiecţia sa literară.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Corina Sabău, 29.04.2017, 14:09
Noua carte a Andreei Răsuceanu, “Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului”, este o carte-experiment despre inepuizabilele relaţii care se creează între oraş şi proiecţia sa literară, între privirea autorului şi cea a cititorului, între diferitele hărţi interioare şi diferitele moduri de a citi peisajul urban. Remarcabil critic literar, Andreea Răsuceanu propune o imagine a Bucureştilor rezultată din recitirea unui şir de romane semnate de autori definitorii pentru actualitatea scrisului românesc. Lecturile propuse de această carte reprezintă o iniţiativă importantă, ce vine în întâmpinarea unei noi metode de cercetare: geocritica“, spune Cornel Ungureanu.
Criticul Andreea Răsuceanu: ”Ce m-a interesat pe mine aici a fost însăşi ideea de oraş. Oraşul ca o construcţie, oraşul ca obiect fascinant, oraşul ca un al doilea corp al nostru pe care nu-l putem ignora, de care nu putem face abstracţie. Asta a fost ideea de la care am pornit, aşa că ideea de geografie literară m-a interesat de la început. Şi mi-am propus două lucruri, aşa cum am specificat în introducerea acestei cărţi. Pe de o parte, să-i fac pe cei care sunt pasionaţi de literatura contemporană –acesta fiind obiectul meu de studiu din această ultimă carte- să vadă oraşul, să aibă o altă privire asupra oraşului, privire intermediată de aceste texte. Pe de altă parte, pe cei pasionaţi doar de istoria oraşului sau de oraşul în care trăim, să-i fac să ajungă la operele acestor scriitori contemporani care încă nu sunt canonizaţi. Acesta a fost scopul meu, să realizez această dublă lectură: o lectură a oraşului prin intermediul literaturii şi o plimbare prin literatură prin intermediul acestor oraşe literare.”
“Bucureştiul literar Şase lecturi posibile ale oraşului” vorbeşte despre imaginea oraşului aşa cum apare în operele a şase scriitori din generaţii diferite: în cărţile scrise de Mircea Cărtărescu, Gabriela Adameşteanu, Stelian Tănase, Simona Sora, Filip Florian şi Ioana Pârvulescu, Bucureştiul devine personaj. Fiecare capitol e însoţit de un interviu – o mărturie nemijlocită care subliniază asemănările ori deosebirile dintre perspectiva exterioară, a criticului, şi modul în care autorul trăieşte relaţia cu oraşul.
Andreea Răsuceanu: ”Mi s-a părut interesant şi acest raport, al scriitorului cu spaţiul pe care îl descrie, care este cel contemporan, cel trăit, spaţiul pe care îl vede şi prin care se mişcă în fiecare zi sau spaţiul unor epoci trecute. Am remarcat că există în cazul Gabrielei Adameşteanu nişte descrieri atât de ample ale Bucureştiului dinainte de 1989, descrieri care ar putea constitui material de studiu pentru antropologi, pentru cei care doresc să vadă cum era în anii 70 sau 80 în Bucureşti. Au rămas astfel de imagini foarte ample, foarte detaliat reconstituite. Am descoperit, în proza Gabrielei Adameşteanu, un oraş foarte senzorial, reconstituit din tot felul de sugestii vizuale, sonore, tactile. Ea îşi surprinde personajele perfect racordate la ritmul oraşului, la viteza lui, la ceea ce se întâmplă în exterior, evident proiectând asupra exteriorului ceea ce se întâmplă în interior. Dar şi invers, peisajul urban are asupra vieţii interioare a personajelor un impact foarte mare.”
Spui Bucureştiul literar, spui Mircea Cărtărescu. El a reuşit să impună o anumită imagine a Bucureştiului, una inconfundabilă, e poate scriitorul român cel mai preocupat de imaginea oraşului. Pe orice emblemă a Bucureştiului literar ar trebui să stea în primul rând frazele emblematice din proza cărtăresciană, despre oraşul-alter ego, oraşul-corp sau oraşul ca spaţiu intuit, descoperit, tatonat cu ajutorul simţurilor, un oraş al adreselor ”mitice” spune Andreea Răsuceanu:
”I-am acordat cel mai amplu spaţiu din carte lui Mircea Cărtărescu fără să premeditez acest lucru. Solenoid-ul a apărut într-un moment în care mă pregăteam să închei cartea şi a fost ceva cu totul neprevăzut, am citit cartea şi mi-am dat seama că abia acolo se completează, se desăvârşeşte imaginea Bucureştiului din Orbitor. La Mircea Cărtărescu, ponderea oraşului este cea mai puternică, întâlnim cel mai spectaculos oraş, cele mai multe tipuri de imagini ale oraşului. Este un oraş corp, o prelungire a propriului corp al naratorului, o alcătuire anatomică, extirparea oricărei clădiri din oraş echivalează cu extirparea unui organ vital. Pe de altă parte o imagine cu totul originială este imaginea aceasta a oraşului alter ego. Şi este o metaforă extraordinară, care deschide volumul Orbitor, cu micul Mircea în celebrul apartament de pe Ştefan cel Mare care îşi vede propria reflexie în tripticul ferestrei, reflexie care se suprapune peste imaginea oraşului. Este o imagine pe care Mircea Cărtărescu o prelungeşte în întreaga carte şi o reia în diferite moduri. De asemenea, oraşul este un text, un text scris chiar atunci de narator.”
Cele şase capitole ale cărţii izbutesc performanţa de a împinge Bucureştiul în “galeria marilor oraşe postmoderne“. E dintr-odată citibil şi ni se livrează pătimaş, demn de iubit, aşa cum îl vedem aici antropomorfizat, sondat prin palimpsest spre miezul magic, personaj în sine ori capturat subiectiv de trăirile altor personaje“ scrie Tania Radu despre “Bucureştiul literar. Şase lecturi posibile ale oraşului”.
