Cărţi de top în 2014

Volumele de poezie publicate de Adela Greceanu şi Bogdan-Alexandru Sănescu, “Şi cuvintele sunt o provincie şi “anaBASis , cele mai vandute.

Corina Sabău, 31.01.2015, 09:12

Volumele de poezie publicate de Adela Greceanu şi Bogdan-Alexandru Sănescu la sfârşitul anului trecut, “Şi cuvintele sunt o provincie” şi “anaBASis” s-au numărat printre cele mai vândute titluri Polirom şi Cartea Românească la Târgul Internaţional de Carte Gaudeamus 2014. Cu un schelet narativ construit din situaţii, personaje, idei care conturează o lume, Şi cuvintele sînt o provincie” este un poem despre singurătate, despre a sta deoparte, despre feminitate, dar şi despre limbaj, despre limitele şi neputinţele sale.” Am citat o parte din textul scris de Adela Greceanu care apare pe coperta volumului “Şi cuvintele sunt o provincie”, apărut la editura Cartea Românească. La lansarea volumului, în noiembrie la târgul Gaudeamus, invitaţii Adelei Greceanu, scriitoarea Nora Iuga şi jurnalistul Ovidiu Şimonca, au avut opinii diferite. Nora Iuga a considerat că noua carte a Adelei Greceanu este una despre singurătate, Ovidiu Şimonca a afirmat opusul: ”Cred în continuare că este şi nu este o carte despre singurătate. E o carte despre singurătate, e evident asta, există un personaj feminin care –putem spune aşa- întruchipează singurătatea. Este tot timpul singură şi nu face decât să se uite pe fereastră sau, la un moment dat, să călătorească în fiecare seară cu un autobuz destul de aglomerat de fiecare dată. Dar, în acelaşi timp, nu este o carte despre singurătate, şi asta se poate înţelege foarte bine prin chiar conceptul obiectului care are pe copertă fotografia personajului văzut din spate, personaj care spune încă din primul text Provinciala din mine vede toate astea/ dar nu-i nimeni să o privească din spate/ cum stă acolo, cu spinarea ei de femeie sau de fetiţă/nemişcată.” Avem exact această imagine pe copertă, numai că, alegând-o pentru copertă, eu, autoarea, am contrazis-o categoric pe Adila, personajul singuratic al acestei cărţi. Pentru că acum toată lumea care priveşte cartea o vede cum stă ea singură şi se uită pe fereastră şi vede spinarea de femeie sau de fetiţă, o spinare pe care atârnă o coamă de păr brun. Foarte simplu, banal spus, da, poezia ne poate ajuta să ne alungăm singurătatea.”

Chiar mai mult decât atât. Prin poezie încerc să-mi gestionez relaţiile cu lumea şi cum mine însămi. Prin ea o iau mereu de la capăt”, spune Adela Greceanu: ”Eu cred că prin literatură, şi mai ales prin poezie, avem şansa nu numai să nu mai fim singuri, ci să participăm şi la singurătatea altora. Şi cred că asta este una din puţinele modalităţi de a fi împreună cu cineva. Am primit neaşteptat de multe mesaje, pe unele le aşteptam, de la oameni a căror reacţie era importantă pentru mine, dar am primit şi multe mesaje de la oameni pe care nu-i cunosc sau pe care-i ştiu doar din auzite, şi am fost impresionată. Mi s-a părut că a ajuns la foarte mulţi oameni cartea asta şi am simţit că a fost aşteptată. Asta şi pentru că e adevărat, citisem din ea la multe festivaluri de literatură, şi am văzut că şi acolo a fost foarte bine primită.”

Unul dintre argumentele pentru care Bogdan-Alexandru Stanescu a primit Premiul Tânărul scriitor al anului 2014”, în cadrul Galei Tinerilor Scriitori, ediţia a V-a, a fost, conform juriului, faptul că a publicat în mai multe genuri, şi a scris extraordinar în fiecare dintre ele“. Despre anaBASis”(cu 12 ilustraţii de Laurenţiu Midvichi), autorul spune: Am scris acest nou volum cu zona sensibilă dintre omoplaţi, acolo unde Nabokov situa plăcerea cititului. anaBAsis este, într-adevăr coborâre, dar una terapeutică, la capătul căreia am sperat să pot vedea, în sfârşit, marea.” Bogdan-Alexandru Stanescu: ”anaBASis are multe legături cu “Apoi, după batalie, ne-am tras sufletul”. Poate fi o continuare, poate că, de fapt, “Apoi, după bătălie ne am tras sufletul” n-a fost terminată, poate că m-am grăbit să public la 33 de ani. anaBASis încheie acest ciclu, adică seria de momente fericite. Dar e mult spus momente fericite. Mă refer la imaginile-nod de care vorbea Nabokov, imagini din care se poate naşte ceva, un roman, o proză scurtă, mai ales o proză scurtă, pentru că proza scurtă trebuie să plece de la o imagine-nod, chiar un volum de poeme. Dar, pentru a separa anaBAsis de “Apoi, după bătălie…” pentru că sunt lucruri care le separă, volumul acesta a plecat de la imaginea celor 10.000 de mercenari care au trecut, în peregrinările lor, prin Imperiul Persan, prin deşert, prin munţi. Şi mi s-a părut că acest moment, întâlnit şi în relatările lui Xenofon, când aceşti mercenari au ajuns la mare, este unul din cele mai fericite din istoria lumii. Şi am avut impresia că acest moment istoric a avut legătură şi cu micile mele fericiri, că există o corespondenţă –nu o spun cu orgoliu- între istoria privată personală şi istoria lumii. Sincer, mă nedumereşte reacţia unora care mă întreabă “da’ ce treabă ai cu grecii şi cu persanii?”. N-am nimic cu ei, nu sunt nici primul nici ultimul poet care porneşte de la o trambulină istorică pentru a ajunge la propria viaţă şi la propriile amintiri.”

Cărţile lui Bogdan-Alexandru Stănescu au darul de a infirma cîteva dintre cele mai durabile prejudecăţi ale lumii noastre literare. Prima dintre acestea ar fi că nu poţi scrie literatură de mare anvergură dacă ai practicat, în prealabil, critica literară. Cred că BAS scrie critică literară şi poezie mult mai bine decît alţi autori, al căror nume apare în toate revistele. Apoi, mi se pare minunat, eliberator chiar, că poemele din AnaBASis sînt scrise de un poet care îşi asumă literatura şi istoria literaturii pînă la ultima celulă”, scrie criticul Cezar Gheorghe. Bogdan-Alexandru Stănescu: ”Cezar pune degetul pe rană. Circulă o prejudecată, că dacă te-ai manifestat într-un domeniu literar nu poţi trece în celălalt, pentru că lumea are tendinţa să te considere neserios. Dar suntem câţiva care gândim altfel literatura. Literatura este un tot. Comentezi poezie sau proză în ziar pentru că îţi place să citeşti. Dacă tot citeşti şi crezi că ai ceva de spus, spui, iar pentru asta nu trebuie să fii critic literar. Eu nu mă consider critic literar. Nu sunt universitar, nu fac paradă de teorie în articolele mele, ci încerc să le comentez aşa cum cred că este onest, onestitatea are un rol destul de important în meseria asta. Dar cu ce mă împiedică asta să scriu poezie, dacă eu o văd ca pe un act esenţial al existenţei mele şi de ce trebuie să mă percepi tu, celălalt, într-un fel?”