Festivalul Internaţional de Teatru Nou – „MicROmânia”

Organizat de Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad şi ajuns la a cincea ediţie, Festivalul Internaţional de Teatru Nou vorbeşte anul acesta despre România cea mică, România întâmplărilor de zi cu zi, România vieţilor noastre

Luana Pleşea, 13.05.2017, 15:45

Organizat de
Teatrul Clasic Ioan Slavici Arad şi ajuns la a cincea ediţie, Festivalul
Internaţional de Teatru Nou vorbeşte anul acesta despre România cea mică,
România întâmplărilor de zi cu zi, România vieţilor noastre şi a năravurilor
personale/colective de care ne izbim cotidian, potrivit curatorului său,
criticul Claudiu Groza. MicROmânia este focusul principal al festivalului
desfăşurat în perioada 6 – 14 mai.

Teatrul nou este
teatrul care hrăneşte dinamica acestei arte, spune Claudiu Groza, vorbind
despre ce înseamnă teatru nou pentru spaţiul teatral românesc al ultimului an: Noutatea nu înseamnă neapărat montări proaspete, ci înseamnă opţiunea
pentru nişte texte şi maniere de punere în scenă care aduc o plus valoare
teatrului românesc. Pentru că vin dintr-o zonă sociologică de interpretare a
artei, am o teorie conform căreia fiecare epocă îşi are formula ei de adresare
publică prin artă. Aşa cum la un moment dat era teatrul declamativ, aşa cum,
acum 2000 de ani, era tragedia… În România avem un tip de teatru sincretic,
care combină vizualul cu textul şi în care vizualul primează de multe ori.
Aici, în acest moment, motorul care face să meargă înainte arta teatrală îl
constituie teatrul social, teatrul documentar, un teatru ancorat în realitate,
în ceea ce se întâmplă în momentul de faţă. Teatrul merge înainte tocmai prin
aceste căutări. Ce m-a bucurat foarte mult în aceşti cinci ani este că la Arad
s-a creat un public foarte fidel pentru Festivalul de Teatru Nou, un public
care a crescut odată cu festivalul şi care a dat întotdeauna un feedback onest
festivalului. Este un public care a început, de la un moment dat, să pretindă
anumite lucruri. Mi-au fost sugerate anumite spectacole pe care voiau să le
vadă, anumiţi regizori care îi interesau şi am încercat să ţin cont de aceste
opţiuni. A fost un gest foarte frumos, pentru că e un public aderent la ceea ce
am încercat să creăm noi aici.

Unul dintre
spectacolele invitate la Festivalul de Teatru Nou de la Arad a fost Micul
prinţ de Antoine de Saint-Exupéry, pus în scenă de Alexandru Dabija la Teatrul
de Comedie din Bucureşti. Micul prinţ este interpretat de Dorina Chiriac, o
actriţă foarte cunoscută şi îndrăgită de publicul român. Pentru Dorina Chiriac,
teatru nou înseamnă exprimare proprie, înseamnă obligaţia de a spune adevărul
pe scenă. Pentru ea, noutatea în propunerea regzorală a lui Alexandru Dabija
este atitudinea: El nu şi-a propus să spargă un clişeu, şi-a
propus să spună cinstit şi direct povestea Micului prinţ şi a dorit ca ea să se
adreseze direct copiilor, fără să le jignească inteligenţa. Nu s-a adresat ca
unor fiinţe care sunt sub nivelul nostru de înţelegere, ci ca unor fiinţe cu
potenţial, unor fiinţe inteligente, aflate doar într-un alt stadiu al evoluţiei
lor pe planetă. Deci, el a ales un discurs cinstit. Sigur că l-a dublat cu tot
ce înseamnă imaginea pe care a creat-o Mircea Cantor, pe care nu întâmplător
l-a ales. Mircea Cantor e la prima lui colaborare cu un teatru. A ieşit ceva
care pentru noi a fost o întâlnire cu magicul. Şi sper să se simtă asta în sală.

Unul dintre
spectacolele selecţionate pentru focusul MicROmânia a fost Patru piesuţe
politice despre duşmani, un text nou, scris special pentru actorii Companiei
Liviu Rebreanu a Teatrului Naţional Târgu Mureş de Székely Csaba, autor de
expresie maghiară. Apreciat ca fiind cel mai vizibil tânăr dramaturg al
ultimilor cinci ani în teatrul românesc, el a scris patru fabule despre putere,
convieţuire, frică, adevăr şi minciună. Teme extrem de actuale. Pentru Csaba
Ciugulitu, unul dintre actorii din distribuţie, teatrul nou înseamnă exact
această actualitate a temelor, în care, cumva, se şi regăseşte. Este vorba
despre discriminarea celui diferit:
Eu am şi o faţă aşa… Şi sunt mai
dezinvolt. Mulţi colegi mai tineri care au venit în teatru, prima oară s-au
uitat ceva de genul: cine e ăsta?, cum să intrăm în vorbă cu el?, o fi dur?.
Nu. Eu sunt foarte prietenos. Am o familie, am doi copii. E adevărat, la
început mi-a fost greu să mă duc şi la grădiniţă după ei, pentru că se uitau
părinţii sau mi-era că o să înceapă unii copii să plângă atunci când mă văd cu
faţa asta. În Bucureşti, când eram la facultate, eram ungurul. În Miercurea
Ciuc, unde am jucat vreo şapte ani la Teatrul Maghiar, acolo eram românul. Tata
e din Argeş, mama, din Gheorgheni, eu sunt jumate, jumate. Vorbesc ambele
limbi, joc la Târgu Mureş în ambele trupe… În momentul în care oamenii mă
cunosc, îmi cunosc şi sufletul. Şi mulţi zic că e un suflet bun.

Şase spectacole au fost invitate sub umbrela
MicROmânia. Poveşti de viaţă, parodii, tachinării colegiale, poveşti
dureroase, poveşti emoţionante, dar şi parabole ale existenţei noastre, spune
Claudiu Groza, care remarcă faptul că uneori ficţiunea previzionează
realitatea. Cum a fost şi cazul spectacolului Patru piesuţe politice despre
duşmani…: E foarte interesant cum un spectacol făcut
în noiembrie anul trecut şi care s-a jucat în festival în data de 09 mai
atingea perfect realitatea politică şi socială din România. Deşi spectacolul a
fost făcut înainte de mişcările din primăvară, înainte de scandalurile politice
care au început anul 2017 în România, în 9 mai părea că a fost făcut cu ocazia
acestei zile. Pentru că vorbea despre intoleranţă, homofobie, ipocrizie
politică, despre escrocherie din partea oamenilor aflaţi la putere faţă de
poporul pe care trebuie să îl reprezinte. Părea, dintr-odată, un spectacol
reportaj. Această MicROmânia pe care am încercat s-o reprezentăm prin
spectacolele din festival uite că dovedeşte că, prin ficţiune, prin artă,
realitatea, din păcate mai degrabă, începe să se formeze pe tiparul acestor
previziuni de ordin estetic.