Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Noutăți la Editura Casa Radio

Oferta editurii Casa Radio s-a îmbogățit cu titluri noi, cele mai multe dintre ele lansate la sfârșitul anului trecut, în perioada Târgului Internațional de Carte Gaudeamus, organizat de Radio România

Adaugă ca sursă preferată în Google
Noutăți la Editura Casa Radio
Noutăți la Editura Casa Radio

, 16.01.2021, 16:16

Oferta editurii Casa Radio s-a îmbogățit cu titluri noi,
cele mai multe dintre ele lansate la sfârșitul anului trecut, în perioada
Târgului Internațional de Carte Gaudeamus, organizat de Radio România. În colecția Biblioteca de Poezie Românească,
a apărut A fost un timp când vă spuneam şi vouă. Poeme rostite la Radio
(2002), carte şi CD, o antologie
de poezii de Emil Brumaru (25
decembrie 1938 – 5 ianuarie 2019), unul dintre cei mai importanţi și citiți
poeţi români contemporani. Limbajul este una dintre marile calități ale
literaturii lui Emil Brumaru, un poet pe cît de ludic, pe atît de savant și
dexter, explorînd ca foarte puţini alţii fondul fonetic al vocabularului limbii
române, scrie criticul Marius Chivu. Poeziile antologate în audiobook-ul scos
la editura Casa Radio sunt citite de Emil Brumaru pentru Radio România în anul
2002, într-o sesiune de înregistrări datorate jurnalistului Emil Buruiană.
Volumul mai include un interviu realizat de Eugen Lucan pentru Radio România
Cultural în anul 2001, texte semnate de criticii Cosmin Ciotloș și Bogdan Crețu
și scriitorii Şerban Foarţă şi Veronica D. Niculescu, şi este ilustrat grafic
de Zamfira Zamfirescu.


În Colecția Radio-Prichindel, prin care
editura radioului public oferă pagini din marea literatură pentru copii și
tineret în interpretarea unor voci consacrate ale teatrului radiofonic, au
apărut audiobook-urile Ali Baba și
cei 40 de hoți, Nemaipomenitele
călătorii pe apă ale lui Sindbad Marinarul și Căluţul cocoşat. Ali Baba și cei 40 de hoți este un roman
grafic de Alexandru Ciubotariu după o adaptare radiofonică de Marin Traian. O
înregistrare Radio România din 1965, cu actorii Ștefan Mihăilescu-Brăila,
Nicolae Gărdescu, Mircea Constantinescu, Marian Hudac, Nemaipomenitele călătorii pe apă ale lui
Sindbad Marinarul este realizat grafic de Cristiana Călin, după un scenariu
radiofonic de Marin Traian. Înregistrarea fost făcută la Radio România în 1969,
cu actorul Fory Etterle în rolul lui Sindbad.

Tot roman grafic, Căluţul cocoşat beneficiază de
ilustrațiile lui Octavian Curoșu și de dramatizarea lui Victor Frunză după
celebrul basm rusesc. CD-ul include o înregistrare memorabilă Radio România din
1964, cu Nicolae Gărdescu, Dumitru Furdui, Marin Moraru.

Ligia Necula de la editura Casa Radio ne-a vorbit și
despre alte noi apariții, lansate la Târgul Internațional de Carte Gaudeamus. Voi vorbi despre colecția vedetă, așa îi spunem noi, Noapte bună,
copii!, în care am reușit să adăugăm încă două volume. Este vorba de două volume cu
câte 7 povești, interpretate de cele mai apreciate voci ale patrimoniului
nostru radiofonic, îi veți regăsi pe aceste audiobookuri pe actorii Octavian
Cotescu, Leopoldina Bălănuță, Ștefan Mihăilescu-Brăila, Alexandrina Halic,
Liliana Tomescu. După cum mulți dintre ascultătorii noștri știu, actorii din
această colecție sunt cei care au dat viață poveștilor de neuitat pe care le
ascultau generațiile trecute, dar suntem siguri că ne putem întoarce cu toții
la aceste basme ale lumii din India, China, Africa, Mongolia, Canada, Letonia
ș.a.m.d.

Aș vrea să menționez și apariția unui audiobook pe care foarte mulți
din cei care ne urmăresc îl așteptau, Luceafărul. Este un
CD care cred că-i va bucura pe foarte mulți cititori și ascultători de radio,
dar și pe iubitorii de teatru. Aș putea spune că această apariție editorială
este chiar un eveniment pentru că veți avea ocazia să ascultați trei actori din
generații diferite care ne propun diverse interpretări ale celebrului poem al
lui Mihai Eminescu. Este vorba de George Vraca, Ion Caramitru și Ada Condeescu.
Cred că acest audiobook cu diverse variante de interpretere ale poemului
Luceafărul ar putea fi un instrument pe care să-l folosească și profesorii de
limba și literatura română


Ligia Necula ne-a vorbit și despre noile apariții din colecţiile
muzicale ale editurii Casa Radio, Jazz forum, Radio România Muzical, Profil
interpretativ, Lada de zestre, Maeștri ai artei corale. Dacă tot am vorbit despre
colecțiile dedicate copiilor, voi menționa mai întâi discul aniversar Ah, ce
bucurie!, care marcheaza 75 de ani de la înființarea Corului de copii radio. Imago Mundi, Isvor. Cantemir, Enescu,
Brâncuși este tot o nouă apariție,
în care Ansamblul instrumental Imago Mundi reunește într-un album muzical
generos trei CD-uri dedicate unor personalități care au marcat cultura română. Am
lansat și un CD care reunește partituri celebre de Ceaikovski și Dvořák în interpretarea lui Cristian Măcelaru și a Orchestrei Naţională
Radio. Alexandru Tomescu revine la editura Casa Radio cu CD-ul Concerto, în
care interpretează Mozart, Saint-Saëns și Dvořák, alături de Orchestra
Națională Radio, dirijori Cristian Măcelaru și Tiberiu Soare. Și pentru
că în 2020 a fost anul Beethoven, i-am dedicat compozitorului un CD cu Simfonia
a V-a și Simfonia a VII-a, în intepretarea Orchestrei Naţionale Radio, dirijori
Horia Andreescu și Cristian Măcelaru. Voi încheia vorbind despre jazz, și pot
să spun că CD-ul Night and day, unde o regăsiți pe Luiza Zan alături de Big
Band-ul Radio, dirijor Ionel Tudor, s-a bucurat de foarte mare succes.

Festivalul Filmului European 30
Club Cultura sâmbătă, 16 mai 2026

Festivalul Filmului European

Festivalul Filmului European se apropie de finalul ediției aniversare cu numărul 30 la București, dar proiecțiile continuă și în alte orașe...

Festivalul Filmului European
Gala Premiilor Gopo (Foto: facebook.com/PremiileGopo)
Club Cultura sâmbătă, 09 mai 2026

Premiile Gopo 2026

Gala Premiilor Gopo a ajuns anul acesta la cea de-a 20-a ediție și a avut loc la Teatrul Național „I.L. Caragiale” din București. Evenimentul...

Premiile Gopo 2026
Afişul filmului
Club Cultura sâmbătă, 02 mai 2026

Hotarul – între realism și umor

Un sat din Republica Moldova, două familii vecine și o bucată de pământ care ajunge să dezlănțuie un adevărat război. Din această premisă...

Hotarul – între realism și umor
Expoziția „Ceramică românească modernă din colecția Muzeului Dr. Nicolae Minovici” , la MMB
Club Cultura sâmbătă, 25 aprilie 2026

Ceramică românească modernă din colecția Muzeului Dr. Nicolae Minovici

La Muzeul Municipiului București (MMB), sediul central de la Palatul Suțu, expoziția „Ceramică românească modernă din colecția Muzeului Dr....

Ceramică românească modernă din colecția Muzeului Dr. Nicolae Minovici
Club Cultura sâmbătă, 18 aprilie 2026

Instalația despre găurile negre „Event Horizon”

La Muzeul Național Tehnic „Prof. Ing. Dimitrie Leonida” din București (lângă Parcul „Carol I”), instalația „Event Horizon”...

Instalația despre găurile negre „Event Horizon”
Club Cultura sâmbătă, 11 aprilie 2026

Gipsy Queen – identitate și curaj

Alina Șerban, prima artistă romă decorată cu Ordinul „Meritul Cultural” în grad de Cavaler, și-a construit parcursul la intersecția dintre...

Gipsy Queen – identitate și curaj
Club Cultura sâmbătă, 04 aprilie 2026

Kîzîm- între tradiție și libertate

KÎZÎM, noul film al lui Radu Potcoavă, aduce pe ecrane, pentru prima dată, o poveste inspirată din comunitatea tătară din România. Realizat...

Kîzîm- între tradiție și libertate
Club Cultura sâmbătă, 28 martie 2026

Proiectul „Book.art.est” ediția a 2-a

„Book.art.est #2 – ediția a 2-a” este un proiect internațional inițiat de Celula de Artă, care pornește de la ideea că o carte poate...

Proiectul „Book.art.est” ediția a 2-a

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company