Solenoid de Mircea Cărtărescu, cel mai bun roman al anului 2015

La invitaţia unui cunoscut site literar, peste 7.000 de cititori români au ales Solenoid de Mircea Cărtărescu (Humanitas, 2015) cea mai bună carte românească din 2015.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Corina Sabău, 02.04.2016, 10:36

La invitaţia unui cunoscut site literar, peste
7.000 de cititori români au ales Solenoid de Mircea Cărtărescu (Humanitas,
2015) cea mai bună carte românească din 2015. Lansat la Târgul de Carte
Gaudeamus, în noiembrie 2015, volumul a devenit în scurtă vreme o carte-cult,
recunoscută ca atare atât de cititori, cât şi de critici, care i-au acordat
cronici ample. Solenoid este o carte fără pereche chiar şi în creaţia lui
Mircea Cărtărescu. Este portretul artistului la maturitate, când pune în cauză
totul, începând chiar cu arta şi scrisul şi când încearcă din toate puterile
minţii sale să rezolve uriaşa ghicitoare a lumii. Frumuseţea este că o face,
această încercare, şi după ce şi-a demonstrat sieşi (prin teoria cu
dimensiunile mereu mai numeroase ale lumii) că e imposibil, că n-are cum să
izbutească. În schimb însă, în roman, lui Morfeu, zeul visului, pare că îi vine
în ajutor tatăl său Hypnos, creând în cititor un efect morfino-hipnotic cu
totul special, ca şi cum, într-adevăr, zidul lumii noastre limitative s-ar fi
spart şi o splendidă uşă adevărată s-ar fi deschis pe aer. Am citat un
fragment din cronica scriitoarei Ioana Pârvulescu dedicată romanului Solenoid,
care va fi lansat zilele acestea şi la Bookfest Timişoara, unde scriitorul
Mircea Cărtărescu este invitat de onoare.

Ioana Pârvulescu: Pentru
mine, cheia cea mai potrivită pentru înţelegerea acestei cărţi, care aici, mai
mult decât în celelalte cărţi ale autorului, se transformă într-o artă poetică
dar şi într-o estetică a vieţii, este cea onirică, visul. Visul este atât
pentru autorul jurnalului, care este Mircea Cărtărescu, dar şi pentru toate
eurile lui ficţionale, cheia, este ceea ce-i poate deschide uşa către un
dincolo. Este extraordinar de frumos filonul acesta oniric din carte, pare
inepuizabil, uneori este crâncen, înspăimântător, alteori este suav, te
transportă în lumi de basm sau în lumi istorice, există -de pildă- o splendidă
coborâre in timp, o regresie către omul cavernelor sau o altă regresie în
regnuri. Sunt în Solenoid nişte imagini năucitoare, care ţin de acest filon
oniric, singurul care te poate ajuta să înţelegi un dincolo, să înţelegi ceva
din lumea aceasta. Şi mai este ceva, pe lângă povestea cu visul, planul oniric
care invadează cartea, devenind o artă poetică, găsim în această carte mai mult
decât oriunde în creaţia lui Mircea Cărtărescu, teoria că numai în tine poţi
căuta răspunsurile. Această carte este un fel de amplu poem filosofic, am putea
s-o plasăm lângă marile poeme filosofice ale lumii, dar, în acelaşi timp, şi
aici este o noutate surprinzătoare în literatura lui Mircea Cărătrescu, este un
roman care narativ este foarte bine construit.

Vreau să scriu o dare de seamă despre anomaliile
mele. În viaţa mea obscură, în afara oricărei istorii, şi pe care doar o
istorie a literaturii ar fi putut-o fixa în taxinomiile ei, s-au întâmplat
lucruri care nu se întâmplă, nici în viaţă şi nici în cărţi. Aş fi putut scrie
despre ele romane, dar romanul tulbură şi ambiguizează sensul faptelor. Aş
putea să le păstrez pentru mine, cum le-am ţinut până acum, şi să mă gândesc la
ele până-mi crapă capul în fiecare seară în care stau ghemuit sub pătură, pe
când afară ploaia izbeşte furios în geamuri. Dar nu mai vreau să le păstrez
doar pentru mine. Vreau să scriu un raport, deşi nu ştiu încă în ce fel şi
ce-am să fac cu paginile astea. Nu ştiu nici dacă e timpul potrivit pentru
asta. Încă n-am ajuns la nicio concluzie, la nicio coerenţă, faptele mele sunt
vagi fulgerări în netezimea banală a celei mai banale vieţi, mici crevase, mici
inadvertenţe. Formele astea informe, aluziile şi insinuările, accidentele de
teren uneori insignifiante în sine, dar căpătând, luate-mpreună, ceva străin şi
obsedant, au nevoie de o formă ea însăşi nouă şi neobişnuită ca să poată fi
relatate. Nu roman şi nici poem, căci ele nu sunt ficţiune (sau nu pe
de-a-ntregul), nici studiu obiectiv, fiindcă multe dintre faptele mele sunt
singularităţi ce nu se lasă reproduse nici măcar în laboratoarele minţii mele.

Aşa îşi prezintă Mircea Cărtărescu romanul Solenoid. Mircea Cărtărescu: Eu
am avut în acestă carte mai multă grijă de cititor decât în tot ce am scris eu,
cititorul este foarte important, este central pentru această carte. Privirea
cititorului a existat întotdeauna în mintea mea în timp ce am scris Solenoid.
După cum a observat Ioana Pârvulescu, este o carte construită, nu este o carte
de laxe amintiri, de vagi halucinaţii, cu toate că le cuprinde şi pe acestea.
Sigur, este o carte onirică, pentru că pentru mine nu este nicio diferenţă
între vis şi realitate, între vis şi halucianţie, între vis şi nebunie, între
vis şi poezie, între realitate şi poezie. De fapt, noi toţi trăim în timpul
zilei şi în timpul nopţii în această binecuvântată realitate. De aceea, aş
spune că una dintre cele mai importante teme ale cărţii este realitatea. Ce
este realitatea, ce înseamnă acest concept, ce înseamnă realitate. Noi, de
obicei, când vorbim despre realitate, avem impresia că vorbim cespre ceva
extrem de simplu, dar, de fapt, realitatea este una din cele mai complicate
construcţii ale minţii noastre. Realitatea este în mintea noastră, să ne
amintim că Sărmanul Dionis de Mihai Eminescu începe cu o meditaţie despre
realitate.

Cărţile lui Mircea Cărtărescu
au fost premiate de Academia Română, Uniunea Scriitorilor din România şi din
Republica Moldova, Ministerul Culturii, ASPRO, Asociaţia Scriitorilor din
Bucureşti, Asociaţia Editorilor din România. Romanul Nostalgia a primit în 2005
Premiul literar Giuseppe Acerbi, Castel Goffredo, Italia. De asemenea,
autorul a primit Premiul Internaţional pentru Literatură de la Vileniča (2011),
Premiul Internaţional pentru Literatură Haus der Kulturen der Welt, Berlin
(2012), Premiul internaţional pentru literatură, Berlin (2012), Premiul Spycher
– Literaturpreis Leuk, Elveţia (2013), Marele Premiu al Festivalului
Internaţional de Poezie de la Novi Sad (2013), Premiul Tormenta en un vaso,
Spania (2014), Premiul Euskadi de Plata, San Sebastian (2014), Premiul cărţii
pentru înţelegere europeană al oraşului Leipzig, 2015; Premiul de stat al
Austriei pentru literatură europeană, 2015. În ultimii ani, Mircea Cărtărescu
s-a numărat şi printre favoriţii la Premiul Nobel, potrivit caselor de pariuri
literare.