“The Breakup”, la Galeria Mobius din București

„The Breakup” (Despărțirea) este un performance afectiv construit pe o înțelegere modernă a rupturilor romantice, spectacol ce a avut premiera națională la Galeria Mobius din București, după prezentarea acestuia în Cehia și Slovacia.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Eugen Cojocariu și Ion Puican, 23.11.2024, 15:56

Producția este realizată de către un grup de artiști europeni condus de regizoarea Ioana Păun. Ioana Păun este o regizoare ce își centrează munca pe comportamentul uman în situații provocatoare. Regizoarea ne-a vorbit despre echipa de realizatori ai spectacolului:

„Echipa inițială a fost formată din artiști din Slovacia și eu, o mână foarte mică am făcut un pilot cu complet altceva decât ce se vede acum în România. În februarie era ultra hiper interactiv. Practic, doi spectatori se despărțeau între ei fără să se cunoască, într-un tip de instructaj al nostru.

Nu mi-a plăcut ce a ieșit și am revenit la niște exprimări, să zicem mai sigure, performative, pe care le aveam mai la îndemână. Eu vroiam să vorbesc emoțional unui public despre ce înseamnă pentru fiecare dintre noi un special pentru ei, nu pentru mine. „Despărțirea”. …

Și echipa din Bratislava avea un nucleu care eram eu și scenograful Matěj Sýkora. Făceam un fel de ping-pong de idei. „Cum am putea să” sau „cum aș putea eu” să reprezint sau să infuzeze, sau să provoc spectatorii să simtă ceva cât mai apropiat de ce li se întâmplă lor când iubesc și apoi se despart?

Și aveam o singură fixație, o singură chestie care mă interesa era să expun publicul la două persoane care se sărută și se descoperă pentru prima oară. Un fel de first kiss pe care l-am trăit cu toții și apoi să găsesc alte acțiuni similare care să continue acest periplu emoțional.”

„The Breakup” este o experiență discretă și intensă, creată pentru a genera reflecție asupra modului în care ne-am trăit relațiile de cuplu. De ce „The Breakup” (Despărțirea)? Ne spune Ioana Păun:

„Era un subiect care pe mine mă interesa, pentru că, efectiv, personal vorbind, mi-era greu să-l gestionez. Adică ieșirea cuiva din viața ta sau a ta din viața cuiva, în special romantic, dar nu doar, încheierea unei relații.”

Regizoarea Ioana Păun și echipa ei explorează un teritoriu în care granițele dintre sentiment și progresul tehnologic devin tot mai neclare. Am discutat cu Ioana Păun despre performance, cum a fost receptat performance-ul de către public:

„De receptat nu poți să știi exact ce simte fiecare om, chiar dacă vorbești cu ei. Sau, mă rog. Cum a fost receptat? Îți spun cum a fost receptat. În Slovacia am turnat Bratislava și orașe mai mici, erau tineri, vârstnici, oameni de nu știu, mileniali. Tinerii au fost foarte focoși și prinși în ideea și în dorința de a-și exprima propriile lor experiențe și de a se sonda. Asta vedeam din răspunsuri. Ei, publicul interacționează de două ori. Ne vedeam din disponibilitatea de a răspunde cât mai mult și mai amplu și mai de a se dezbrăca cumva, chiar dacă e anonim.

Deci publicul ăsta tânăr și la tânăr mă refer la 18, 25, 26 de ani, am văzut o bucurie de a sonda niște căutări, niște experiențe emoționale cu care poate se confruntă ultra frecvent, într-un mod, nu știu cultural.”

Spectacolul propune publicului două QR-coduri prin care se pot implica și pot interacționa. Mai multe despre interacțiunea publicului ne spune regizoarea Ioana Păun:

„Da, e un fel de link pe care îl primești pe telefon, la care răspunzi. Și răspunsul tău e apoi, într-un fel sau altul, integrat în spectacol sau făcut public, de fapt, chiar dacă e anonim. E vorba de un public mic, în jur de zece oameni. Am avut spectacole cu patru oameni, am avut spectacole cu șaptesprezece oameni. A funcționat cel mai bine când sunt în jur de 10 oameni. Se creează un fel de comunitate și sunt mai multe momente în spectacol în care publicul face sau completează, sau zice, sau se lasă cumva pe mâna noastră. Și într-un mod minimal.

Deci e un spectacol foarte simplu, nu e cu alambicături. A reacționat diferit, la fiecare spectacol a fost diferit. Uneori extraordinar de implicați, în funcție de dispoziția lor sau de ce se naște în momentul acela. Pulsația lor, actrițele simt publicul, dar nu își modifică tempo-ul, nu își modifică acțiunile în funcție de disponibilitatea sau cum simt publicul că e de interesat sau de implicat sau de plictisit. Deci întrebarea asta „cum e recepționat” mi-e foarte greu să răspund vreodată la ea.”