Un nou documentar de Tudor Platon
O poveste intimă și emoționantă despre comunicarea între generații, documentarul „O familie aproape perfectă”, regizat de Tudor Platon și produs de compania microFilm, a avut recent premiera în România. Filmul prezentat în festivaluri internaționale de profil precum Ji.hlava International Documentary Film Festival (Republica Cehă) și DocPoint Helsinki (Finlanda), are, de asemenea, o serie de proiecții speciale în București și în țară, cu participarea echipei.
Adaugă ca sursă preferată în Google
Corina Sabău, 13.09.2025, 14:57
O poveste intimă și emoționantă despre comunicarea între generații, documentarul „O familie aproape perfectă”, regizat de Tudor Platon și produs de compania microFilm, a avut recent premiera în România. Filmul prezentat în festivaluri internaționale de profil precum Ji.hlava International Documentary Film Festival (Republica Cehă) și DocPoint Helsinki (Finlanda), are, de asemenea, o serie de proiecții speciale în București și în țară, cu participarea echipei. Documentarul a fost văzut în avanpremieră la Iași în cadrul Serilor Filmului Românesc, ediția a 16-a, și la Sibiu și Blaj, la ESTE Filmul de Miercuri. Vestea separării părinților săi, după 30 de ani de căsnicie, l-a determinat pe Tudor Platon să încerce o chestionare a relațiilor din jurul său, folosindu-se de camera de filmat, cel mai puternic aliat.
Tudor Platon „A venit mama într-o zi la mine, la București, și mi-a zis că tata a plecat de acasă. A fost un moment destul de intens pentru mine și atunci am simțit nevoia să iau o cameră să filmez ce se întâmpla în jurul meu. De atunci am început să filmez, de când mi-a dat mama această veste, așa s-au petrecut lucrurile. Așa a început totul, din nevoia asta a mea de a folosi camera când simt că în jurul meu se întâmplă ceva intens emoțional. Și pot să spun că da, camera dă curaj, din când în când mă ajută să fiu atent și la alte lucruri, nu doar la cele care se desfășoară lângă mine. Și asta îmi aduce niște momente de respiro, mă ajută, în felul acesta, să nu mai primesc totul în plex. Camera, pentru mine, funcționează ca intermediar și mă ajută să văd totul retrospectiv, pot revizita momente din trecut. Evident, are multă legătură cu jurnalul, și deocamdată chiar nu pot renunța la acest obicei, de a purta camera cu mine. Chiar am și intitulat folderul unde depozitez ce filmez jurnal video.”
„Pe măsură ce familia mea trecea prin multiple schimbări, i-am filmat pe toți cei apropiați mie în conversații intime și momente de vulnerabilitate pentru a-mi înțelege părinții și pentru a depăși frica de a-mi forma propria familie.”, spune Tudor Platon, regizorul, scenaristul și directorul de imagine a filmului. Profunzimea pe care Tudor Platon o imprimă poveștilor spuse de cameră le transformă pe acestea într-un discurs despre traumele intergeneraționale, subiect foarte puțin explorat în cinematografia românească.
Tudor Platon: ”A fost intens emoțional. Am început să filmez în 2018 și am terminat montajul în 2023. Dar cele două povești din film, povestea relației părințior mei și povestea dintre mine și Carla n-au început concomitent. Totul a început cu acea veste a separării părinților mei și a fost o perioadă în care încercam să înțeleg ce se întâmplă cu ajutorul camerei de filmat alături. Apoi, treptat, a început să se contureze și relația mea cu Carla, și uitându-mă la filmul ăsta îmi dau seama că este ca și cum m-aș uita la viața mea din urmă câțiva ani, mai ales că sunt niște momente acolo, pe parcursul relației mele cu Carla, care punctează foarte clar un parcurs cronologic, inclusiv faptul că am ajuns să avem și un copil.
Referitor la generații și la poveștile despre cele două cupluri din film, eu cred că este o diferență destul de mare între generația mea și a părinților mei. Chiar dacă există și momente mai dificile în relația mea cu Carla, mi se pare foarte important că reușim să exprimăm, să articulăm ceea ce ni se întâmplă, ceea ce simțim. Reușim să vorbim și despre lucrurile care nu ne convin și mi se pare că și prietenii mei încearcă să facă la fel. Este un tipar cu care eu n-am crescut. Acasă am crescut cu niște tăceri foarte lungi care sunt prezente și în film, tăceri din care nu pricepeam nimic, cu toate că erau foarte intense. Or, cu ajutorul camerei am prins un pic de curaj care mă ajută să exprim totul mult mai bine.”
Montajul filmului este semnat de către Delia Oniga și Maria Salomia, de designul de sunet s-au ocupat Ioan Filip și Dan-Ștefan Rucăreanu. Regia, scenariul și imaginea îi aparțin lui Tudor Platon. Producători: Carla Fotea, Ada Solomon, Tudor Platon. Membru al Academiei Europene de Film, Tudor Platon a debutat ca regizor cu filmul „Casa cu păpuși”, care a avut premiera în 2020 în Competiția de Documentare a Festivalului de Film de la Sarajevo și a fost selectat în Festivalul Internațional de Film Transilvania, Zagreb Dox, Astra Film Festival și Biografilm Festival. În calitate de director de imagine, a lucrat la peste 20 de filme, atât documentare cât și filme de ficțiune, precum „Anul Nou care n-a fost” (regia Bogdan Mureșanu), „Cadoul de Crăciun” (regia Bogdan Mureșanu) „4:15 P.M. Sfârșitul lumii” (regia Gabi Șarga și Cătălin Rotaru) sau „Arsenie. Viața de apoi” (regia Alexandru Solomon).
