30 de ani de la renașterea politicii democratice în România

În decembrie 1989 românii și-au câștigat și dreptul de a face politică, alături de celelalte drepturi și libertăți.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 30.03.2020, 16:32

În decembrie 1989 românii și-au
câștigat și dreptul de a face politică, alături de celelalte drepturi și
libertăți. În primele luni ale anului 1990 reapărea multipartidismul în
România, după o pauză forțată de cei 45 de ani de regim comunist. Începea o
nouă istorie a implicării în politică a societății române care, la fel ca
celelalte societăți central și est europene, trecuse prin cea mai grea perioadă
a istoriei ei.

Împreună cu politologul și profesorul
Ioan Stanomir de la Universitatea București am încercat să aflăm care au fost
principalele trăsături ale partidelor politice românești reapărute sau
nou-apărute după 1989. Ioan Stanomir consideră că una dintre trăsăturile
definitorii ale căderii comunismului în materie de pluripartidism a fost însăși
apariția acestuia:

De la
finalul lui decembrie 1989 și începutul lui ianuarie 1990 asistăm la un fenomen
care nu are precedent în ultimele decenii și nu are corespondent în ceea ce s-a
întâmplat în timpul regimului comunist, și anume renașterea pluralismului. În
cazul României există o particularitate: pe de-o parte existența unui partid cu
vocație hegemonică care s-a confundat cu statul din chiar primele sale momente,
este vorba de Frontul Salvării Naționale. Pe de altă parte este vorba de
reînființarea partidelor democratice dizolvate în timpul regimului comunist și
ai căror membri fuseseră obiectele unor persecuții politice nemiloase. Este
vorba despre Partidul Național Țărănesc Creștin Democrat și Partidul Național
Liberal și Partidul Social democrat.

Din reinventarea jocului politic va
rezulta profilul vieții politice din România în anii care vor urma. Mai trebuie
adăugat și faptul că la nivel politic apar o serie de entități care vor fi
deosebit de importante în coagularea sentimentului civic și al sentimentului
democratic în România, organizații precum Grupul de Dialog Social și, mai
târziu, Alianța Civică. Ioan Stanomir a identificat și o a doua trăsătură a
politicii române postcomuniste, și anume pulverizarea ofertei electorale:

Cadrul normativ imediat de după
Revoluție a fost unul gândit tocmai pentru a permite o pulverizare politică. Se
vorbea în epocă de posibilitatea de a constitui un partid cu colegii de scară
dintr-un bloc. Și nu era departe de adevăr. De ce această pulverizare politică
era importantă pentru Frontul Salvării Naționale? Pentru a conduce la
fragmentare, pe de-o parte, și pentru a institui confuzia, pe de altă parte.

Cu toate că noul cadru politic a
permis crearea partidelor celor mai diverse, analiștii politici consideră că au
existat mari diferențe între formațiunile politice în scopurile urmărite de
ele. Aceasta s-a observat în formele de manifestare din dezbaterile din
Consiliul Provizoriu de Uniune Națională, prima formulă parlamentară de după
căderea regimului Ceaușescu. Ioan Stanomir:

În mod evident există o diferență fundamentală între
partide politice constituite pentru a se atinge un scop de parvenire personal
și partide politice care sunt înființate pentru a răspunde unui comandament
etic și politic. Dacă ne uităm la această dinamică politică ea va avea
consecințe foarte importante în primul rând în primul parlament provizoriu al
României, Consiliul Provizoriu de Uniune Națională.

Dacă observăm cu atenție,
formula la care s-a ajuns a fost aceea a parității, jumătate dintre mandate erau
alocate Frontului Salvării Naționale și expresiilor sale teritoriale, jumătate
din mandate erau alocate partidelor politice. Or, s-a ajuns la o majoritate
calificată a Frontului Salvării Naționale pentru că o parte semnificativă din
noile partide politice înființate erau în realitate organizații-paravan ale
Frontului Salvării Naționale. Pentru fiecare partid democratic clasic existau
una, două sau trei clone.

Dacă luăm cazul Partidului Național Țărănesc Creștin
Democrat, pentru a i se limita influența este înființat Partidul Democrat Agrar,
condus printre alții de Victor Surdu. Era un partid care reprezenta interesele
nomenclaturii din fostele complexe agricole de stat. Pentru Partidul Național
Liberal, în vederea confuzionării electoratului, se alege o altă strategie:
constituirea unei Uniuni Liberale prezidată de un personaj politic pitoresc,
Brătianu zis și Cartof, în timpul campaniei electorale se prezenta în
studiourile de televiziune însoțit de un cartof. Dar nu despre cartof era vorba,
ci despre revigorarea unei practici care a fost esențială în anii 1944-1947
atunci când partidele democratice au fost clonate și subminate de Partidul
Comunist Român.

În cei
30 de ani scurși de la momentul 1989 s-a produs și o profesionalizare a
politicii române. Cu toate acestea, moștenirile de dinainte de 1989 și
automatismele de după au continuat să existe. Ioan Stanomir:

Profesionalizarea politicii
este un fapt, apariția unei elite politice care nu mai are nicio legătură
biologică cu cea comunistă este de asemenea un fapt. Dar continuitatea unor
practici moștenite din epoca comunistă și din anii imediat postcomuniști este
de asemenea un lucru cert. Și am să mă refer la ceva pe care îl înțelege
oricine: clientelismul. De multe ori, partidele politice din România sunt
vehicule prin care se afirmă clientelismul. Ce înseamnă acest clientelism?
Recompensarea celor care sunt fideli prin posturi în administrația publică,
posturi pentru care nu sunt calificați cu nimic. Anumite partide din România,
și mă gândesc mai ales la Partidul Social Democrat, au moștenit în ADN-ul lor
politic această materie a Frontului Salvării Naționale.

Partidele
politice române continuă să se schimbe și la 30 de ani de la anul eliberării.
Sunt însă schimbările pe care le urmează societatea.