PCR în ilegalitate

Partidul Comunist Român a fost, încă de la crearea sa, o organizație teroristă pusă în serviciul Uniunii Sovietice, stat terorist.

Steliu Lambru, 15.09.2025, 15:15

Partidul Comunist Român a fost, încă de la crearea sa, o organizație teroristă pusă în serviciul Uniunii Sovietice, stat terorist. Pe 8 mai 1921, extrema stângă a Partidului Social Democrat Român vota afilierea la principiile Internaționalei a III-a și lua titulatura Partidul Comunist din România. PCdR era o organizație teroristă deoarece condamna formarea României Mari în 1918 și urmărea dezmembrarea ei. El milita pentru autonomia provinciilor românești ”până la despărțirea totală de statul român,” considerat ”stat imperialist,” care se formase ”prin cucerirea de teritorii străine.” PCdR milita pentru înlăturarea capitalismului, adică a economiei de piață, a pluripartidismului politic și a proprietății private.

PCdR era o organizație teroristă deoarece nu doar că milita declarativ pentru desființarea României, ci trecuse și la fapte. Ele însemnau atât acțiuni ”soft” precum răspândirea de manifeste, cât și acțiuni ”hard” care însemnau rebeliune armată, așa cum a fost răscoala de la Tatarbunar din 1924, și blocaj economic prin grevă, așa cum a fost greva din 1933. Legea persoanelor juridice, adoptată pe 6 februarie 1924, desființa partidele și organizațiile extremiste, iar PCdR era între ele.

în august 1944, când vor ieși din ilegalitate, comuniștii români vor urma indicațiile Cominternului. La finele războiului și după instalarea regimului comunist, propaganda a conferit ilegalistului un prestigiu intangibil. Anton Moisescu, intervievat în 1995 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română, își aducea aminte de activitatea sa ilegală.

”Mă ocupam de organizaţia din Iaşi, în mod deosebit a tineretului studenţesc, și a tineretului muncitor din Iaşi. M-am ocupat cu organizarea unor acţiuni ale studenţilor împotriva manifestărilor şovine și rasiste ale Mişcării Legionare, care era destul de puternică în Iaşi. M-am ocupat cu organizarea muncitorilor, a tinerilor muncitori de la Nicolina, în ajunul grevei din 1933, cu organizarea tineretului muncitor din Paşcani. La 1 mai 1933, noi am organizat împrăştieri de manifeste cu lozinci generale, care erau şi în ţară, şi în străinătate. Ceream libertatea de organizare a muncitorilor, legalizarea zilei de opt ore de muncă, eram pentru Cele trei opturi, cum le numeam noi. Doream opt ore de muncă, opt ore de odihnă, opt ore de recreaţie. Aveam revendicări salariale pentru muncitori, condiţii mai bune de muncă şi aşa mai departe. Atunci am organizat în Iaşi, pe lângă împrăştiere de manifeste, şi o acţiune de şablonare, de scriere de lozinci care se făceau cu şabloane şi cu vopsea pe garduri, pereţi etc. Scrisesem Trăiască 1 Mai, ziua internaţională a celor ce muncesc! și Trăiască 1 Mai! Muncitori luptaţi pentru opt ore de muncă, salarii omeneşti, tratament omenesc în întreprinderi!.”

Radu Bogdan, în același an 1995, mărturisea contribuția pe care și-a adus-o la acțiunile împotriva României ale tovarășilor săi.

”În momentul în care în primăvara lui ’44 a căzut şi a fost arestat Vlădescu-Răcoasa, eu stăteam în aceeaşi curte cu el, legăturile mele cu cei din ilegalitate au încetat. Asta era o regulă a conspirativităţii. Una dintre legăturile mele de partid a fost arestată, bătută la tălpi, dar a tăcut. Tăcând, printre cei salvaţi am fost şi eu pentru că eu îmi puneam casa la dispoziţie. Asta era una dintre activităţile mele ilegale, pentru ca ei să aibă un loc, la o planşetă, unde să fabrice cărţi de identitate false, ştampile și altele. Alte acțiuni erau răspândirea de manifeste antifasciste. Nu dau mare brânză pe activitatea asta, dar un lucru era cert: ştiam că-mi riscam viaţa pentru că, în aceeaşi perioadă, trei băieţi tineri de 16 ani fuseseră executaţi deoarece răspândiseră bancnote de un 1 leu cu ştampila Jos Antonescu!. Aşa că, dacă aş fi fost prins, bine nu-mi mergea. Sigur, intra aici şi multă inconştienţă. Ce ştia tot tineretul ăsta despre ceea se întâmpla, de fapt, în lume?”

Mihai Roșianu, în 1971, la marcarea a 50 de ani de la înființarea partidului, își amintea de felul în care viitorul partriarh Justinian Marina își luase și el aura de ilegalist.

”În acţiunea Pentru Pace din ’36, noi am făcut o mare adunare la Vâlcea şi am scris o scrisoare către congresul unde se înființase Rassemblement Universel pour la Paix (RUP) la Paris, scrisoare semnată şi de patriarh, care atunci era preotul Marina. Ai noştri erau primiţi și intrau în curtea bisericii, iar Siguranţa și Poliţia nu puteau să bănuiască, doar credincioşii puteau bănui. Ai noștri mergeau în casa parohială, aveau acolo o cameră conspirativă unde mă duceam și eu atunci când voiam să mă adăpostesc. Acolo am ţinut şedinţa noastră, cu delegaţi din toate judeţele Olteniei. A fost ales atunci Comitetul Raional şi găseam forme legale ca să îmbrăcăm formele ilegale, revoluţionare, de luptă. Căminele culturale, de asemenea, erau organizaţii care acopereau activitatea noastră, acele cămine culturale care erau conduse de comunişti noi le înfiinţam ca organizaţii ale ţăranilor, cu proces-verbal şi statut, în care ei se socoteau membri. Şi aşa am făcut contacte în masele populare.”

Numai printr-un hazard al istoriei, în cele din urmă, PCdR a ajuns să conducă România. Perioada activității ilegale a schițat doar grozăviile comise de regimul instaurat de el.