Relațiile româno-nord-coreene

România socialistă și Coreea de Nord au avut, începând cu anii 1970 și până în 1989, relații bune.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Steliu Lambru, 27.02.2023, 09:39

România socialistă și Coreea de Nord au avut, începând cu
anii 1970 și până în 1989, relații bune. Dezvoltarea acestei relații dintre
două țări îndepărtate are două explicații. Prima este potrivirea opiniilor și a
personalităților celor doi lideri comuniști, Nicolae Ceaușescu și Kim Ir Sen,
iar a doua este interesul economic al celor două. România avea nevoie de
extindere a relațiilor economice în afara Europei, iar Coreea de Nord căuta
apropierea de o țară europeană.

Colonelul Emil Burghelea a fost numit
atașat militar la Phenian în anul 1970 și a petrecut câțiva ani acolo. Intervievat
în anul 2000 de Centrul de Istorie Orală din Radiodifuziunea Română el a
povestit care era nivelul schimbului economic dintre România și Coreea de Nord
înainte de plecarea sa la post. România exporta în țara asiatică mai ales camioane
Bucegi produse la uzinele Steagul Roşu din Brașov, piese de schimb și
informații despre service. Coreea de Nord era avidă după orice tehnologie și
dorea înființarea unei industrii naționale. Burghelea își amintea de
performanțele coreenilor făcute în condiții primitive, dar și de practicile lor
comerciale neloiale.

Ei au
făcut oţeluri speciale pentru guri de foc în nişte condiţii de care te minunai:
cum dracu’ au putut să scoată așa ceva când la noi ţi se cerea tot timpul expertiză
din Occident, cu investiţii, cu bani mulţi. A doua chestiune era problema de
mobilizare a coreeanului, care se afla acum între patru mari pietre de moară,
cele patru imperii: rus, chinez, japonez şi american. Primeau de la noi
strunguri automate făcute la Arad sau la Braşov. Şi noi vedeam cum scoteau
etichetele care erau pe strung în limba română, Produs la…, puneau altele în
limba coreeană, le trimiteau în Coreea de Sud şi spuneau că fuseseră fabricate de
ei. Şi noi nu le ziceam nimic. Încercau să-şi mobilizeze forţele, să creeze.
Aveau multe linii de ciment acolo făcute de noi.

Interesul nord-coreenilor era într-o
mare măsură legat de armată și de dotările militare, iar economia era
subordonată doctrinei militarizării. Erau interesaţi de orice, au vizitat şi şantierele noastre de la Mangalia.
De domeniul aviaţiei, de tancuri, artilerie, ei erau foarte interesaţi. Și-au
construit artileria lor de coastă care îţi ridica părul în cap când cum o scoteau.
Nu vedeai nimic de pe mal, nici unde erau băgate. Putea să se tragă în ele şi
cu bomba atomică că nu pățeau nimic, aşa sistem aveau. Noi, românii, la un
moment dat, eram cu un pas înaintea lor. Aveam tradiţie în tehnica militară de
la Uzinele Reşiţa, cu tunul ăla formidabil de 75 milimetri antitanc până la
aparatul lui Bungescu. La fabrica de avioane de la Braşov începusem cu elicopterele,
cu aruncătoarele gen Katiuşa, aveam contract cu URSS-ul. De aceea veneau de
foarte multe ori la noi şi de câte ori ajungea la Ceauşescu îi spuneam că mai voiau
și o anumită armă. Și Ceaușescu le dădea. Şi îi duceam la noi, în instituţiile
noastre de producere de armament, și toți ofițerii care erau în delegaţie scoteau
rigla din buzunar, scoteau carnetele. Au venit şi au studiat Casa Armatei, au
studiat Casa Armatei de la Braşov şi când şi-au trântit ei așa ceva le-am
trimis specialişti.

Dotarea armatei era însoţită, firesc,
şi de instrucţia militară care se făcea de la cele mai mici vârste. Se făcea militărie serioasă cu
armamentul pe care-l aveau, era lozinca Unul împotriva a 100, pentru că îşi
imaginau vecinii mult mai numeroşi şi voiau să-l înveţe pe coreean să lupte cât
mai mult. Au dezvoltat foarte mult artele astea marţiale, instrucţia era la
sânge, şi de front, şi de practică, de mânuire a armamentului, de la nivelul
pionierilor. Palatul Pionierilor din Phenian, de altfel şi la celelalte palate
din provincii, avea săli speciale unde se demonta armamentul de infanterie,
puşcă-mitralieră, mitralieră, aruncător.

Nivelul mare de încredere reciprocă
româno-nord-coreeană aducea beneficii ambelor părţi. Astfel, România avea acces
privilegiat la materiile prime coreene. Emil Burghelea. Nu le exportam tehnologie chiar aşa, pe gratis. Noi aveam
nevoie de antracitul lor, era cea mai bogată ţară în antracit. Noi luam de la
ei multe lucruri: tutun, antracit, peşte, şi Ceauşescu nu era chiar aşa de
darnic fără să aibă un anumit scop, în afară de scopurile politice. De acolo
luam şi minereu de fier că aveam nevoie. Combinatele noastre se diversificaseră
și am ajuns chiar să aducem minereu de fier din altă parte, deci nu era numai
domeniul militar.

Relațiile bilaterale au fost mult diminuate
după căderea regimului dictatorial al lui Nicolae Ceaușescu, ele fiind
redimensionate la un nivel mai rezonabil conform cu noile realități. Aflate
într-o perioadă a istoriei în aceeași barcă ideologică a regimului comunist,
România și Coreea de Nord s-au despărțit însă în 1989 când prima a urmat calea
democrației liberale, cea de-a doua rămânând pe calea comunismului dur.