Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Constanța, orașul turistic de la malul Mării Negre

Cu o istorie de peste 2.000 de ani, Constanța este un adevărat muzeu în aer liber, unde trecutul și prezentul se întâlnesc la fiecare pas. De la vestigiile antice din Piața Ovidiu, până la faimosul Cazinou de pe faleză, orașul oferă un peisaj unic. Constanța este și un centru multicultural vibrant, plin de evenimente, gastronomie și tradiții.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Cazinoul din Contanţa (foto: Ştefan Baciu/RRI)
Cazinoul din Contanţa (foto: Ştefan Baciu/RRI)

, 12.06.2025, 15:47

Ajungem azi într-unul dintre cele mai importante orașe din România, situat în sud-estul țării, pe țărmul Mării Negre. Cu o istorie de peste 2.000 de ani, Constanța a rămas una dintre cele mai vechi așezări locuite continuu din România. A fost fondată de coloniștii greci cu numele de Tomis și a devenit un punct strategic în perioada romană. Diana Slav este ghid de turism și oenolog, iar călătoria noastră începe chiar acum. „Centrul nostru este o zonă foarte compactă, care începe chiar din zona orașului modern. Există și un parc al Primăriei, care adăpostește niște vestigii foarte frumos puse în valoare. Au și plăcuțe descriptive. Așadar cunoașterea se poate face și cu un ghid, dar și individual. Cei care au curiozitatea pot citi ca să vadă cât de vechi este, de fapt, orașul Constanța și de unde a pornit prima așezare umană de aici. De acolo, se poate coborî pe diverse trasee până jos, pe faleză, iar toate străduțele și aproape fiecare casă au câte o poveste.”

Un loc emblematic al orașului este Piața Ovidiu, unde se află statuia poetului roman Ovidiu, exilat aici de împăratul Augustus. Aici se află Muzeul de Istorie Națională și Arheologie, care găzduiește artefacte importante din epocile greacă, romană și bizantină. Deși închis în această perioadă pentru reabilitare, există multe alte muzee pe care le putem vizita. „Muzeul de Artă rămâne o opțiune foarte bună. Inclusiv Teatrul de Stat îl are inclus într-o acțiune. Se cheamă „Autostrada spre teatru”. Sunt aduși spectatori de la București pentru un program de o zi întreagă, care include și turul cu mine la acest muzeu de artă. Apoi, avem Muzeul de Artă Populară. Este și el foarte frumos amenajat. Muzeul de Marină este unic în România pentru că ne prezintă istoria navigației și istoria maritimă de la Marea Neagră din antichitate până în prezent. Sunt exponate, la fel, din antichitate până în prezent și prezintă foarte multe povești interesante. Există și un Muzeu Militar care ține de Muzeul Militar Național „Regele Ferdinand I” de la București. Merită și el vizitat. Aș mai recomanda și Muzeul de Sculptură Ion Jalea, care aparține și el de Muzeul de Artă. Și clădirea acestui muzeu are o poveste interesantă.”

Cazinoul din Constanța rămâne una dintre cele mai emblematice clădiri de pe litoralul românesc. Construit în stil art nouveau la începutul secolului al XX-lea, a fost inaugurat în 1910 ca loc de divertisment pentru elite. S-a redeschis pentru vizitare după ce a fost reabilitat, iar poziția sa panoramică oferă o vedere spectaculoasă asupra mării. Este un obiectiv muzeal, după cum am aflat de la Diana Slav, ghidul nostru. „În perioada aceasta, vizitatorii vor găsi acolo, la un nivel, o expoziție dedicată istoriei celor trei cazinouri pe care le-a avut orașul Constanța. Au fost mai multe. Era încurajată, probabil, această activitate. Prin urmare, s-a investit în astfel de clădiri. Într-o altă încăpere, e o expoziție dedicată inginerului Anghel Saligny, evident, cu accent pe podul de la Cernavodă și pe silozurile proiectate aici, în Constanța. Aflăm de ce proiectele sunt deosebite. De exemplu, podul de la Cernavodă a fost cel mai lung din Europa. Așadar, vom cunoaște inovațiile inginerești din spatele creațiilor.”

Cele mai cunoscute plaje din Constanța sunt Plaja Modern, Plaja 3 Papuci și Plaja Tăbăcărie. Toate sunt amenajate cu șezlonguri, terase și facilități pentru sporturi nautice. Apa este relativ calmă, iar nisipul fin atrage numeroși vizitatori în sezonul estival. De asemenea, sunt supravegheate și dotate cu servicii de salvamar, accesul fiind gratuit. Iar, dacă aveți mai mult timp la dispoziție, Constanța poate fi un bun punct de plecare pentru atracțiile din împrejurimi.

„În ultimii ani, am fost incluși împreună cu Dobrogea pe niște circuite de motociclete sau bicicletă, pentru că sunt niște peisaje foarte frumoase. Drumurile sunt foarte bine făcute, iar grupurilor de turiști le place să exploreze zonele. Cu timpul, au început să se amenajeze și se organizeze și sătenii. Astfel, au apărut și opțiunile de cazare în locuri de-a dreptul pitorești. Pot să traverseze Dobrogea până sus, în Tulcea, pe diverse trasee, vizitând și cetățile antice. Avem, de asemenea, cluburi de scutere. Și prin aceste cluburi se oferă astfel de excursii foarte frumoase. Pe de altă parte, dacă turiștii sunt cu o mașină privată, atunci, se pot deplasa în ritmul pe care și-l doresc și chiar să bifeze și mai mult. Dacă vin individual și nu au mașină proprie, aceasta se poate închiria. Noi, ghizii, oferim astfel de opțiuni și chiar am la fel. În caz contrar, le explic unde au mijloace de transport în comun, cum ajung până la Mangalia, până la Tulcea. Nu este imposibil, dar trebuie un pic de organizare. Însă le place.”

Diana Slav, ghid de turism și oenolog recomandă vizitele la cramele din Dobrogea. Ele sunt renumite pentru vinurile obținute din soiuri locale și internaționale, cultivate pe colinele însorite dintre Dunăre și Marea Neagră. Regiunea oferă o combinație atractivă de peisaj viticol, tradiție și gastronomie locală. „Avem podgorii foarte bune, iar cramele au început și ele să fie foarte deschise pentru astfel de grupuri de vizitatori. Mi-am luat și certificare în ultimii 2 ani de somelier, ceea ce, evident, vine în completare cu istoria. Tururile pot să înceapă de dimineață, dar nu chiar de la prima oră, de la 10:00 până pe la 18:00, pentru că unele din crame sunt foarte bine poziționate, chiar în vie sau chiar pe un deal. Apusul, de multe ori, este spectaculos acolo. Altele sunt un pic mai industrializate și, atunci, magia se întâmplă în interior, iar acolo nu mai contează ora. În primă fază, întotdeauna se face o vizită în cramă. Pentru mulți este, de multe ori, o premieră și nu înțeleg toată tehnologia. E o întreagă magie acolo, dar foarte bine meticulos organizată de către acești vinificatori. Aceștia pun accent pe soiurile locale. În Dobrogea având foarte mult soare, sol nisipos sau calcaros, umiditatea și salinitatea pe care ne-o dă marea vin în completare pentru anumite soiuri, dar le și pun în evidență într-un mod diferit. E o altă formă de istorie și aici.”

Iată așadar un oraș care îmbină trecutul cu prezentul, istoria cu relaxarea și cultura cu distracția! O destinație potrivită atât pentru iubitorii de istorie, cât și pentru cei care caută relaxare pe litoral.

RadioRomaniaInternational · Radio Tour – 12.06.2025

 

Foto: RRI, Mariana Chiriță
Radio Tour joi, 18 iunie 2026

Sate de poveste în județul Alba

Județul Alba și, în mod special, zona Munților Apuseni atrag anual mii de turiști români și străini aflați în căutarea autenticității....

Sate de poveste în județul Alba
Cetatea Deva (foto: Mariana Chiriţă/ RRI)
Radio Tour joi, 11 iunie 2026

Radio Tour – Deva, istorie și turism în vestul României

Situat în vestul României, municipiul Deva este o destinație turistică de referință, dominată de o cetate medievală spectaculoasă și de...

Radio Tour – Deva, istorie și turism în vestul României
Foto: Rafting Club Nehoiu / Facebook
Radio Tour joi, 04 iunie 2026

Adrenalină și relaxare în Munții Buzăului

Județul Buzău este un reper important pe harta turismului activ, atrăgând atât turiști din România, cât și din străinătate. Dincolo de...

Adrenalină și relaxare în Munții Buzăului
„Transylvanian Brunch”
Radio Tour joi, 28 mai 2026

Turismul regenerativ, o nouă perspectivă asupra Transilvaniei

Alături de Cristian Cismaru, de la Asociația My Transylvania, promotor al turismului regenerativ, explorăm inițiative locale remarcabile, care...

Turismul regenerativ, o nouă perspectivă asupra Transilvaniei
Radio Tour joi, 21 mai 2026

Țara Dornelor, legende, natură și patrimoniu

Astăzi ne îndreptăm spre nordul României și ajungem în Țara Dornelor. Cunoscută pentru peisajele sale deosebite, regiunea oferă opțiuni...

Țara Dornelor, legende, natură și patrimoniu
Radio Tour joi, 14 mai 2026

Cluj-Napoca, reperele primului Oraș UNESCO al Filmului din România

Orașul Cluj-Napoca se distinge ca un pol cultural și turistic, fiind primul municipiu din România desemnat Oraș UNESCO al Filmului. Dincolo de...

Cluj-Napoca, reperele primului Oraș UNESCO al Filmului din România
Radio Tour joi, 07 mai 2026

Județul Bistrița-Năsăud, poarta de legendă a Transilvaniei

Situat în partea central-nordică a României, județul Bistrița-Năsăud reprezintă o veritabilă poartă către atracțiile Transilvaniei....

Județul Bistrița-Năsăud, poarta de legendă a Transilvaniei
Radio Tour joi, 30 aprilie 2026

Timișoara și împrejurimile sale

Descoperim azi un oraș al premierelor europene, recunoscut istoric pentru inovație și multiculturalitate. Cunoscută drept „Mica Vienă”,...

Timișoara și împrejurimile sale

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company