Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Oferte la Târgul de Turism al României

În perioada 23-26 februarie, a avut loc la București ediția a 47-a a Târgului de Turism al României.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Oferte la Târgul de Turism al României
Oferte la Târgul de Turism al României

, 02.03.2023, 15:04


În perioada 23-26 februarie, a avut loc la București ediția a 47-a a Târgului de Turism al României. În cadrul evenimentului, au fost prezentate cele mai interesante oferte și atracții turistice din România. Nu au lipsit nici meșterii populari care au făcut adevărate demonstrații ale meșteșugurilor străvechi. Aflăm azi câteva dintre cele mai interesante destinații de vacanță propuse pentru perioada următoare.



Bianca Vințan, specialistă în Relații Publice la Asociația pentru Promovarea și Dezvoltarea Turismului din județul Timiș, spune că Timișoara este pregătită să fie o adevărată capitală a culturii europene și că oferta anului 2023 pentru județul Timiș este una bogată. „Invităm turiștii să descopere Drumul Vinului. Acesta cuprinde cinci crame mici din zona Silagiu și vizite la producătorii locali de acolo. Turiștii se pot caza aproape de crame, pot degusta produsele locale sau pot face băi în ape curative în stațiunea Buziaș. Pe lângă aceasta, iubitorii de natură și de experiențe în aer liber sunt invitați pe 15 trasee de cicloturism în județul Timiș. Mai există varianta drumețiilor în zona Padeș, Fârdea, a lacului Surduc. Sunt foarte multe descoperit la noi în județ.”



Niculai Barbă este vicepreședintele Consiliului Județean Suceava, dar și coordonator al Centrului Național de Informare și de Promovare Turistică. Prezent la standul Bucovinei, el le prezintă tuturor celor interesați cele mai interesante programe turistice. „Anul acesta avem și evenimente speciale incluse în programul „Anul Ciprian Porumbescu”. Prin urmare, dezvoltăm și turismul de evenimente, care sunt foarte multe în 2023. Apoi, prezentăm perioada în care suntem foarte căutați, cea a sărbătorilor pascale. Rezervările pentru Paște și Crăciun în Bucovina se fac de pe un an pe altul. Nu lipsesc gastronomia, tradițiile, meșterii populari, muzica. La această ediție a târgului am venit cu interpreți ai Ansamblului „Ciprian Porumbescu”, pentru a pune în valoarea creația compozitorului român.”



Unul dintre meșterii populari de la standul Bucovinei este Luminița Niculiță. A venit din comuna-muzeu Ciocănești și e înconjurată de obiecte de artizanat. „La târgul de turism am adus o colecție frumoasă de ouă încondeiate, specifice zonei Bucovinei, mai exact comunei-muzeu Ciocănești, din care provin. Noi putem să ne lăudăm nu numai cu ouăle încondeiate, ci și cu casele frumoase, cu fațade pictate, ceva unic în lume. Datorită ouălor încondeiate, a caselor pictate, a tradițiilor care se păstrează, comuna noastră a fost declarată comună-muzeu în aer liber. Am început să practic meșteșugul încondeierii ouălor de la patru ani, îndrumată de mama, de bunici, de mătuși. Am început cu cele mai simple modele, iar, acum, la 20 de ani, pot spune că am deja o experiență consistentă. Se pot organiza și ateliere de încondeiat ouă, însă trebuie să fim anunțați din timp pentru a pregăti materialele necesare. Am avut turiști de pe toate continentele și din toate țările Europei. Toți au fost uimiți că nu avem faima Elveției în ceea ce privește peisajul. Așteptăm lumea la noi, ca să se convingă.”



Ramona Niță, directoarea Centrului Național de Informare și de Promovare Turistică din Breaza, a venit cu oferte speciale de Paște și Rusalii, dar și cu reduceri pentru toată perioada anului. „De exemplu, avem o pensiune de patru stele, care are de Paște un pachet care cuprinde trei nopți, cazare cu demipensiune și dejunul festiv de Paște. Tariful este de 1200 de lei (243 euro) de persoană, în cameră dublă. Pe lângă cazare și mese sunt incluse și activități cum ar fi foc de tabără sau dansuri. Au o curte foarte frumoasă, cu foișoare. Sunt oferte și pentru perioada verii. Acestea cuprind zilele din cursul săptămânii și se plătesc patru nopți la preț de trei sau cinci la preț de patru. În weekend sunt prețuri standard, fiindcă e cererea foarte mare.”



Judith Grapă, documentarist la Muzeul Țării Făgărașului, a prezentat motivele pentru care Cetatea Făgărașului n-ar trebui ocolită de turiști în vacanțele anului 2023. „Este singura cetate a principeselor din România. Principii Transilvaniei, în secolele XVI și XVII, dăruiau această cetate soțiilor lor ca dar de nuntă. Doamnele principese au fost cele care au administrat-o, alături de domeniul aparținător care se numea Țara Făgărașului. În al doilea rând, este una dintre cele mai frumoase cetăți din lume, cu diplomă de excelență. În al treilea rând, este o cetate foarte bine conservată. Cetatea a fost restaurată parțial și arată foarte bine. Se poate vizita etajul întâi, unde avem 26 de săli și unde este găzduit Muzeul Țării Făgărașului. La etajul al doilea, avem încă patru încăperi amenajate în stilul secolului al XVII-lea. Vă invităm să veniți mai ales când se organizează Medfest, un festival medieval, de zilele cetății, în ultima săptămână din luna august.”



Din Transilvania ajungem pe litoralul românesc al Mării Negre. Alina Monica Rapotan este administratorul unei case de vacanță din stațiunea Jupiter. „Avem o ofertă de 10% reducere. În sezon, prețul pentru doi adulți și un copil până în cinci ani poate ajunge la 220 de lei (44 euro). În iunie, pentru doi adulți, putem oferi un tarif de 140 de lei (28 euro). Avem bucătărie proprie și locuri de joacă pentru copii la interior și la exterior. Ne aflăm în pădure. Este aer curat și suntem aproape de plajă.”



Dr. Andrei Ando, director executiv la Consiliul Județean Arad, a fost prezent la târgul de turism cu o ofertă pentru trei zone diferite ale județului Arad. „În primul rând, municipiul Arad, unde promovăm turismul istoric și cultural. În al doilea rând Valea Mureșului, o zonă istorică a municipiului Arad. Aici punem accent pe castelul de la Săvârșin, pe tradițiile din atenția UNESCO. Apoi, promovăm podgoria Miniș-Măderat, una dintre podgoriile istorice din centrul Europei. Acolo avem două soiuri de vin: Cadarcă, un soi roșu, și Mustoasă de Măderat, un soi alb. În paralel, la acest târg, am vrut să promovăm municipiul Arad ca destinație de city-break. Am discutat până acum cu 22 de agenții de turism pentru includerea Aradului în oferta lor de toamnă. Avem 70 de palate renovate în centrul Aradului, cel mai mare areal urban central din România, avem cea mai mare salbă de clădiri în stil Secession.”



Nu au lipsit din cadrul târgului nici ofertele pentru turism de aventură sau balnear. De asemenea, geoparcul UNESCO „Ținutul Buzăului” și Banatul Montan au avut standuri foarte animate și pline de idei pentru o vacanță reușită. Vom reveni în edițiile viitoare ale rubricii noastre la fiecare dintre aceste destinații pentru a le înțelege atuurile, astfel încât să vă puteți crea o vacanță de neuitat în România.


Palatul Culturii, Iași / Foto: Ștefan Baciu, RRI
Radio Tour joi, 05 noiembrie 2026

Iași, o experiență culturală deosebită

Județul Iași este una dintre cele mai ofertante destinații culturale și istorice din România. Aici, patrimoniul arhitectural se împletește firesc cu d…

Iași, o experiență culturală deosebită
Cascada Vălul Miresei (Sursa foto: fb.com / Ministerul Mediului)
Radio Tour joi, 29 octombrie 2026

Drumeții la înălțime în Masivul Vlădeasa

Județul Cluj, situat în inima Transilvaniei, oferă iubitorilor de natură una dintre cele mai bine organizate rețele de drumeție din România. Toate cel…

Drumeții la înălțime în Masivul Vlădeasa
Castelul Rhédey (sursa foto: facebookvisitmures)
Radio Tour joi, 22 octombrie 2026

Castele transilvănene, între platouri de film și povești de iubire

Transilvania păstrează numeroase reședințe nobiliare care atrag vizitatorii atât prin arhitectura lor valoroasă, cât și prin istoriile mai puțin cunos…

Castele transilvănene, între platouri de film și povești de iubire
Foto: Facebook / Via Valahia
Radio Tour joi, 15 octombrie 2026

Via Valahia, un traseu inedit

Zona de sud a Munților Făgăraș atrage tot mai mulți turiști datorită peisajelor spectaculoase și a noilor inițiative de promovare a patrimoniului. Cel…

Via Valahia, un traseu inedit
Radio Tour joi, 08 octombrie 2026

Țara Hațegului, evadare în natură

Țara Hațegului este o destinație de vacanță inedită din vestul României. Regiunea atrage turiști datorită Geoparcului Dinozaurilor, primul teritoriu n…

Țara Hațegului, evadare în natură
Radio Tour joi, 01 octombrie 2026

Podișul Mehedinți, „Cultură, oameni și natură”

Podișul Mehedinți din sud-vestul României se remarcă printr-o fuziune armonioasă între cultura tradițională și natură. Pentru a evalua și promova aces…

Podișul Mehedinți, „Cultură, oameni și natură”
Radio Tour joi, 24 septembrie 2026

Județul Arad, patrimoniu arhitectural si multiculturalitate

Astăzi descoperim o parte a județului Arad. Aflată pe Valea Mureșului, această regiune este un exemplu fascinant de multiculturalitate și istorie euro…

Județul Arad, patrimoniu arhitectural si multiculturalitate
Radio Tour joi, 17 septembrie 2026

Istorie și tradiție în județul Alba

Județul Alba este o destinație cu un patrimoniu cultural bogat, care include obiective prezente pe rutele culturale naționale. Bogăția istorică și div…

Istorie și tradiție în județul Alba

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company