Vacanţă de iarnă la Vatra Dornei
Astăzi mergem în nordul României, în Bucovina, într-o staţiune foarte cunoscută pentru pârtiile sale de schi, destinaţie ideală de vacanţă în preajma sărbătorilor de iarnă.
Daniel Onea, 19.12.2013, 10:20
Astăzi mergem în nordul României, în Bucovina, într-o staţiune foarte cunoscută pentru pârtiile sale de schi, destinaţie ideală de vacanţă în preajma sărbătorilor de iarnă. Vatra Dornei este cunoscută totodată şi pentru calitatea apelor sale minerale. Acestea sunt folosite pentru diverse afecţiuni încă din anul 1899. Însă tradiţiile şi obiceiurile din zona Bucovinei sunt mult mai vechi. În preajma Crăciunului încă mai puteţi vedea colindători în costume populare şi nu mare ar trebui să vă fie mirarea dacă veţi fi aşezaţi la o masă cu 12 feluri de mâncare. Se numeşte masă îmbelşugată şi e o mărturie a talentului desăvârşit pe care l-au moştenit bucovinencele.
În Vatra Dornei vacanţa începe pe pârtiile de schi, spune Petru Ariciuc, şeful serviciului Salvamont. Avem trei pârtii de schi, una este cu nocturnă, cu instalaţie de produs zăpadă artificială, iar în sezonul următor, 2014-2015, vom avea o reţea de trasee de schi, care va lega cele trei pârtii. Turiştii vor putea parca la oricare dintre cele trei pârtii, Parc, Veveriţa sau Telescaun şi urmând să le parcurgă fără a-şi da jos clăparii. Vom mări domeniul schiabil cu încă 5 km. Poate că nu este foarte mult, dar în privinţa traficului şi în privinţa fluidizării accesului la transportul pe cablu va fi un progres. Turismul balnear funcţionează foarte bine la ora actuală. S-au mai deschis două baze de tratament: o bază SPA de patru stele, la preţuri de trei stele. Este un hotel plin tot timpul anului.”
Nici oferta pensiunilor nu este mai prejos. Situată în mijlocul pădurii, deloc aproape de agitaţia de pe pârtii, în pensiunea în care ne vom opri în continuare aveţi toate ingredientele unei vacanţe pentru refacere. Constantin Chetraru, proprietarul acesteia, ne-a spus că a primit turişti din toate colţurile lumii. Chiar şi din Australia. Avem o zonă extraordinar de frumoasă, iar toţi turiştii care la noi, inclusiv cei din Elveţia, Franţa, Germania şi Austria, care au şi ei foarte mulţi munţi împăduriţi şi mai înalţi decât ai noştri, rămân impresionaţi de primirea, de oamenii din Bucovina şi de peisaj. În ultimul an am reuşit să definitivăm, în termen foarte scurt, un complex de agrement care oferă foarte multe facilităţi clienţilor. Chiar la intrare avem o salină, apoi există o zonă controlată electronic, în care se află piscina cu hidromasaj, jocuri de lumini, jacuzzi. Avem o zonă de masaj, o saună finlandeză, o infrasaună, fitness. Toate acestea sunt la parter. La etaj avem bowling olimpic cu patru piste, o sală de tenis de masă, o zonă de recreere, de întreţinere corporală şi de tratament, iar la ultimul nivel avem jocuri de salon: snooker, biliard, air hockey, darts, fotbal de masă, şah. Oferim clienţilor trei categorii de abonamente: de 60, 90 şi 120 de ore. Preţurile sunt destul de mici: pornesc de la 8 lei ora (aprox. 2 euro) la abonamente. Cei care sunt cazaţi la noi beneficiază de preţurile de abonament.”
Pe lângă schi, în Vatra Dornei puteţi practica şi alte forme de turism activ, spune Petru Ariciuc, şeful serviciului Salvamont. Toate cele trei pârtii au grade de dificultate medii, astfel încât toţi turiştii pot practica acest sport. Pe anumite tronsoane, gradul este puţin mai ridicat, dar distanţa este foarte scurtă. În ceea ce priveşte turismul ecvestru, sunt câteva trasee care pot fi parcurse şi iarna cu calul. Sunt trasee circuit de o oră, două ore maxim. În acest sezon ne-am propus să menţinem câteva trasee pentru turismul pedestru: trasee de maxim patru ore şi, ca de obicei, vom deschide traseul către Cabana Giumalău. Le vom amenaja tot timpul cu snowmobilul, vom crea o potecă, iar în zona de finish, vom monta steguleţe din 20 în 20 de metri, pentru a evita rătăcirea pe timp de ceaţă.”
Odată ajunşi în zonă ar fi păcat să nu faceţi o vizită într-un muzeu unic în România. Se numeşte Muzeul Oului şi se află la o distanţă de doar o oră cu maşina faţă de Vatra Dornei. Acest muzeu este administrat şi este în proprietatea profesoarei Letiţiei Oşinschi, care vă va explica şi semnificaţiile simbolurilor bucovinene. Reprezentând România şi zona la saloane şi expoziţii internaţionale de ouă, am reuşit să realizez acest muzeu, cea mai importantă colecţie din ţară cu peste 1.000 de ouă, adunate din 79 de ţări ale lumii, ţări cu tradiţie în decorarea oului. Veţi descoperi o evoluţie a decorării oului. În Bucovina de odinioară oăle erau lucrate simplu, cu elemente grosiere, cu un motiv dominant unic, însă cu aceleaşi culori care astăzi se regăsesc în Bucovina pe ştergare, pe covoare şi pe costumele tradiţionale. Culorile erau obţinute din fierturi de plante, frunze de ceapă, sfeclă roşie şi cărbune.”
Câteva dintre aceste detalii le puteţi afla şi în pensiunile din Vatra Dornei. Proprietarii sunt foarte dornici să vă ofere toate informaţiile de care aveţi nevoie şi să vă asigure un sejur de neuitat. Printre ei şi Albumiţa Preotescu. Pe lângă asistarea la tradiţiile şi obiceiurile locale – bunghierii, capra, ursul – se mai realizează în cadrul acestor pachete de servicii şi seri bucovinene. La intrarea în pensiune există un spaţiu amenajat în acest sens unde pot găsi hărţi turistice cu toate obiectivele pe care le pot vizita în perioada şederii, diverse pliante, reviste şi stăm tot timpul la dispoziţia lor pentru informaţii.”
Vatra Dornei este un loc cu totul special în preajma sărbătorilor de iarnă, însă asta nu înseamnă că odată cu ele se încheie şi voia bună. Începutul noului an e un nou prilej de distracţie, spune Petru Ariciuc, şeful serviciului Salvamont. Serbările Zăpezii sunt programate deja pentru sfârşitul lui ianuarie, începutul lui februarie, asfel încât să le acordăm timp celor care au fost de Crăciun şi de Revelion. Sărbătoarea va dura trei sau patru weekenduri. În fiecare weekend vom avea vineri şi sâmbătă concerte de muzică uşoară, duminica ne axăm pe muzică populară cu ansambluri folclorice de renume şi, bineînţeles, vor fi concursuri pe pârtiile de schi, ca şi în ceilalţi ani. Concursurile de schi sunt deschise în primul rând tinerilor, însă orice turist poate participa. Apoi, dorim să organizăm şi câteva concursuri în care să implicăm şcolile din oraş. Vor fi concursuri distractive pe pârtie.”
Iată aşadar o propunere la înălţime, greu de refuzat, pentru care va trebui să vă contactaţi operatorul de turism. Rezervările timpurii beneficiază de reduceri generoase.