Amintiri despre Crăciunul de altădată

Gustul sărbătorilor cu urători, produse tradiționale și miros de sobă este recreat an de an la Muzeul Naţional al Satului Dimitrie Gustidin Bucureşti.

Ana-Maria Cononovici, 12.12.2023, 17:24

Gustul sărbătorilor cu urători, produse
tradiționale și miros de sobă este recreat an de an la Muzeul Naţional al
Satului Dimitrie Gustidin Bucureşti. Şi pentru că a şi nins în capitala
României, decorul hibernal invită la sărbătoare. Aflăm cum s-a pregătit şi anul
acesta Muzeul Satului de la Eugen Ion, muzeograf. Noi am pregătit
Festivalul Datini şi Obiceiuri, care are loc în fiecare an. Anul
acesta a avut loc pe 9-10 decembrie, am avut grupuri de colindători,
bineînţeles, nu puteau lipsi. Duminică am avut o paradă de colindători, care a
avut loc pe aleile muzeului şi, bineînţeles, un târg al meşterilor populari,
care de asemenea, este prezent la toate evenimentele pe care le desfăşuăm noi
la muzeu.

L-am întrebat pe Eugen Ion, de unde au
venit anul acesta colindătorii: Au fost din mai multe zone, am avut din Focşani, Suceava, Bistriţa Năsăud,
Sighetul Marmaţiei, Mureş, Teleorman, din foarte multe zone ale ţării. Fiecare
ceată de colindători vine cu recuzita. De exemplu, avem Urşii din Preuteşti,
Suceava, care vin cu costumaţii de Urşi, avem străjerii din Dolheşti, tot din
Suceava, care vin cu nişte costumaţi mai deosebite, care amintesc de străjerii
de odinioară, grupul Cununiţa din Bistriţa Năsăud, care vin cu costumaţii
tradiţionale şi alte cete de colindători care se desfăşoară în alte regiuni ale
ţării. Noi aici practic reconstituim obiceiurile care au loc în zonele acestea
în care tradiţiile se păstrează. Vine foarte multă lume, iar acum ne aşteptăm
să vină şi mai multă lume, pentru că a şi nins şi peisajul este chiar de vis.

Grupul Cununiţa, de la Ilva Mare, județul
Bistriţa-Năsăud, a prezentat, potrivit obiceiului un moment de teatru popular: Belciugarii sau
Jocul caprei. Povestea porneşte de la obiceiul principal al locului, creșterea
oilor. În ajun de Crăciun, ceata de urători merge pe la casele oamenilor și îi
încântă cu acest obicei străvechi. Personajele poveştii sunt ciobanul care
dirijează toată această acțiune și păzește caprele, apoi este un urs care vrea
să atace caprele, dar acestea sunt apărate de cioban. Există şi un interpret la
fluier şi la clarinet. Am mai aflat că grupul Cununiţa are 20 de membri,
belciugari şi colindătoare, care de care mai frumoși, îmbrăcaţi în straie
bătrânești. De la Tulcea, vine ceata de Moşoaie, care transmite urări în
ritmuri marcate de zgomotul clopoţeilor stârniţi de mersul săltat al urătorilor,
mascaţi cu capete făcute din dovleac pictat, menit să alunge spiritele rele. Şi
cum în zonă trăiesc şi mulţi turci şi tătari, de Sărbătoarea Moşoaielor se
spune că turcii le primesc pe Moşoaie în case, iar românii fac baclavale,
desert tipic turcesc.

În satele bucovinene se obişnuieşte ca
mascaţii să umble într-o ceată, care reuneşte personaje mascate: ursul,
capra, căiuţii, cerbii, urâţii, frumoşii, dracii, doctorii, ursarii, bunghierii
etc. Umblatul cu Ursul este întâlnit doar în Moldova, de Anul Nou. Ursul este
întruchipat de un flăcău purtând pe cap şi umeri blana unui animal, împodobită
în dreptul urechilor cu ciucuri roşii. Masca este condusă de un ursar,
însoţită de muzicanţi şi urmată, adesea, de un întreg alai de personaje
(printre care se poate afla un copil în rolul puiului de urs). În răpăitul
tobelor sau pe melodia fluierului şi ajutată de un ciomag, masca mormăie și
imită pașii legănați și sacadați ai ursului, izbind puternic pământul cu
tălpile. Semnificația este purificarea și fertilizarea solului în noul an.
Există ipoteza că la originea acestui obicei s-ar afla un cult traco-getic.

Anul acesta, Muzeul Naţional al Satului
Dimitrie Gusti găzduieşte şi un
Atelier de colinde. Vine cu detalii Eugen Ion: Este un atelier de
colinde organizat de Naomi Guttman, coordonatorul atelierului. Este absolventa
Universităţii de Artă Teatrală şi Cinematografică Bucureşti, pasionată de
muzică. Atelierul constă în instrumente tradiţionale la care copiii vor învăţa
să cânte colinde. Sunt două grupe de vârstă, între 7-11 ani, respectiv, 12-15
ani.

L-am întrebat pe muzeograful Eugen Ion de
ce este important să îi învăţăm pe copii despre colindele tradiţionale
româneşti: Acestea reprezintă esenţa culturii române.
Sunt tradiţii foarte vechi, chiar mai vechi decât venirea creştinismului pe
meleagurile noastre. Sunt practic esenţa poporului român şi este foarte
important să ducem această esenţă mai departe. Mai desfăşurăm, în prezent, o
campanie, de colectare de cadouri pentru copiii din centrele speciale, se
numeşte Deschidem Cartea Faptelor Bune şi se desfăşoară până pe data de 20
decembrie. Cei care doresc să doneze jucării şi haine noi pot veni la noi la
muzeu, avem aici un spaţiu special amenajat pentru donaţii.

De Anul Nou, în gospodăriile tradiţionale,
dar chiar şi în oraşe, se păstrează obiceiul cetelor ce merg din casă în casă,
respectiv pe străzi, urmând datinile străbune. Sorcova, Pluguşorul, Capra sau
umblatul cu Ursul sunt doar câteva dintre cele mai frumoase obiceiuri, păstrate peste timp.

Prima zi din Noul An, se merge cu
Pluguşorul şi cu Sorcova, obiceiuri ce invocă prosperitatea şi belşugul
pentru gospodăria celui care primeşte colindătorii. Se spune că cei care nu
primesc cetele de colindători, pe timpul sărbătorilor, vor avea parte de
necazuri şi sărăcie în anul ce vine.