Arhiva rock-ului românesc

Cu ritm şi stil diferite de ceea ce era la modă în occident, rockul românesc a apărut spre finalul anilor 60, fiind deopotrivă artă şi manifest aproape politic de libertate.

Ana-Maria Cononovici, 19.01.2021, 11:58

Şi asta pentru că
având acces limitat la fenomenul vestic, muzicienii români care au îmbrăţişat
stilul au avut de recreat instrumente, partituri, modă, aspecte ce în acea
vreme aveau şi conotaţie politică.

Pentru
a nu pierde ocazia de a strânge material relevant pentru acest fenomen, în
România a apărut Muzeul rockului românesc, despre care ne-a povestit cu
entuziasm nemărginit Cosmin Năsui, istoric de artă, curator:

Pentru a ajunge la ideea de muzeu rock a existat o întreagă documentare
făcută în prealabil de colegul nostru, muzicologul, Doru Ionescu, cel care
realizează pentru Televiziunea Română emisiuni despre muzica rock în ipostazele
sale, este şi publicist al acestui domeniu, realizând dicţionare ale
muzicienilor care au ajuns dincolo de graniţele României.Ideea îi aparţine lui Doru Ionescu. El a început acest proiect
documentând, fireşte, fenomenul muzical inclusiv pe zona de Club A, clubul
Preoteasa (cluburi din Bucureşti frecventate de tinerii amatori de muzică -
n.r.), şamd, în cărţi pe care le-a
publicat, şi apoi, într-un fel toate aceste elemente de patrimoniu imaterial şi
material cu care a intrat el în contact, ne-au arătat şi nouă, cunoscându-l, că
este necesar a prelua cumva acest fenomen şi a încerca să îl muzeificăm.

Să explorăm Muzeul Rock cu ajutorul
ghidului nostru, Cosmin Năsui: Muzeificarea nu presupune un lucru care
osifică ceva, ci dimpotrivă,am
privit modul de lucru la acest proiect ca un interes spre a încerca să preluăm
aceste experienţe ale muzicii rock din România, care a început cu finalul
anilor 60 şi care a avut diferite evoluţii în perioada comunistă, 70-80, până
în perioada de după 1989.

E o întreagă discuţie legată de invenţia chitării
rock la români. Pentru că rockul înseamnă chitară electrică, folk-ul,
chitară rece, dar o chitară electrică nu putea fi construită în anii
comunismului în România. Nu puteau fi importate astfel de instrumente şi atunci
erau recreate într-un fel, după poze, după scheme electrice ale altor instrumente
care prin reviste ajungeau în România.

Încă mai avem acces la surse şi de aceea
proiectul a pornit cu intenţia lui Doru Ionescu, a crescut pe măsură ce am
amplificat documentarea şi cercetarea în toate zonele şi am folosit
instrumentele de fişă de muzeu, de inventar de muzeu, instrumente tipice
acestei discipline, pentru a le aplica pe un domeniu care este efemer, este un
fenomen care aparţine zonei audio, audio-video uneori, dar care a lăsat în
urmă, în afara acestor fabuloase piese, legendare trupe, legendari artişti,
numeroase elemente de patrimoniu material, de la instrumente muzicale, până la
ţinute vestimentare, scrisori, corespondenţă care aparţine acestor fabuloşi
oameni, inclusiv partituri, lucruri care ţin de ciorne de text, modul în care ne
arată cum funcţionau din interior aceste mecanisme de creaţie.

Chiar şi până la
zona unui fenomen de infrastructură culturală din perioada comunistă, care s-a
bazat pe cluburi, care erau integrate în Casele de cultură ale studenţilor şi
care arătau o mişcare studenţească şi de tineret foarte interesantă şi aici
este particularitatea rockului românesc, cea care e născută din mişcarea
studenţească şi de tineret.

Cosmin Năsui a adăugat: Înainte de
a exista orice formă fizică a muzeului, ne-a interesat să avem o arhivă, adică
să putem să punem laolaltă inventarele. Pentru aceasta am avut nevoie să
preluăm practic din colecţii private, cu titlu de împrumut, obiecte, pe care
le-am scanat, le-am fişat, le-am fotografiat, după caz, unele sunt scanate 360 de grade şi
ca atare pot fi rotite în platforma din online, pot fi apropiate prin zoom,
etc, lucruri care practic au făcut cumva posibil un început de panoramare a
acestor obiecte. Unele dintre ele încă sunt funcţionale, altele sunt încă pe
scenă funcţionale, mai mult decât varianta de studio, altele nu mai sunt
funcţionale, iar unele sunt pierdute ca patrimoniu al României, pentru că o
parte importantă a muzicienilor rockului românesc au emigrat în diferite ţări
occidentale şi odată cu ei au plecat şi aceste instrumente care nu mai pot fi
regăsite.

Mai există o zonă de cărţi poştale,
scrisori, corespondenţă între artişti, dar şi albume accesabilizate pentru nevăzători,
de exemplu.

Cosmin Năsui a precizat: Muzeul nu neapărat trebuie să
privească spre trecutul epocii de piatră sau epocii medievale sau perioadei
moderne a României, credem că şi o apropiere mai mare de zona prezentului este
necesară, pentru că o parte din aceste trupe nu mai funcţionează, o parte din
aceste scene au dispărut, lucruri de acest fel se pot pierde, sunt într-o
fragilitate destul de mare, pentru că şi istoriile orale care pot fi legate de
aceşti legendari pot fi scrise, odată cu dispariţia lor şi a intrumentelor cred
că va fi destul de dificil pentru oricine va încerca o astfel de întreprindere,
în a recupera şi a redescoperi de fapt ce nu se aude în muzică. Muzica, ce
fireşte, rămâne pe locul întâi.

Povestea merge mai departe. O etapă
următoare ar putea căuta să descopere regional ce însemna rockul în diferite
zone din ţară şi în centrele studenţeşti şi apoi construirea unei reţele de
capsule muzeale, care să fie asociate cu marile evenimente muzicale, ca un fel
de intrare în spatele scenei.