Biblioterapia

Deşi procentul persoanelor care citesc este în scădere, există totuşi unele interesate de biblioterapie. Sau cel puţin aşa pare, dacă analizăm oferta mai nou apărută pe piaţa de carte din România.

Ana-Maria Cononovici, 26.11.2019, 12:53

Deşi procentul persoanelor care citesc este în scădere, există totuşi unele
interesate de biblioterapie. Sau cel puţin aşa pare, dacă analizăm oferta mai
nou apărută pe piaţa de carte din România. O idee care nu e nouă, după cum ne-a
spus interlocutoarea noastră, Alexandra Rusu, editor de carte şi biblioterapeut: Biblioterapia nu este
ideea noastră. Este o practică destul de veche deja, a început prin anii 1920
în America. În primul rând a apărut ca o ramură a psihoterapiei. A fost chiar
folosită clinic, în spitale cu rezultate în cazurile de depresie. Există studii
care arată că biblioterapia, adică recomandarea de cărţi pe un anumit profil
psihologic, a avut rezultate. S-a mai încercat folosirea ei la un moment dat
pentru soldaţii care s-au întors din Vietnam şi erau în stess post-traumatic şi
se pare că citeau foarte mult Jane Austin. Aşa a început biblioterapia. Apoi,
însă sensul şi practica a migrat dinspre psihoterapie, înspre editori şi mai
ales înspre librari. Librarii au început de la un punct încolo să practice
biblioterapia, în diverse forme, de recomandări personalizate. De fapt cred că
toţi o practicăm astăzi şi de foarte mult timp, într-un fel sau altul, în
momentul în care recomandăm cuiva o carte, cunoscând foarte bine profilul
persoanei şi într-un anumit scop.

Conceptul e vechi, proiectul e nou, ne-a mai spus interlocutoarea noastră
care a iniţiat acest proiect: Totul a început cu nişte întâlniri care
acum sunt unu-la-unu, exact ca într-o şedinţă de psihoterapie. Dar fără
legătură cu psihoterapia. Într-adevăr este o şedinţă de dezvoltare personală,
dar eu nu sunt psihoterapeut, sunt psiholog şi editor de carte. Este o poziţie
laică din care eu recomand cărţi, pe un anumit profil de personalitate, cu
experienţa mea de cititor profesionist, din zona editorială şi într-o discuţie
cât se poate de liberă cu cineva care are nişte obiective, vrea să obţină ceva
din citit, în acestmoment al vieţii lui sau ei. Aş zice ei, pentru că până acum
au venit doar femei la biblioterapie.

Am întrebat-o pe Alexandra Rusu
care sunt motivele pentru care aleg oamenii biblioterapia şi dacă o fac: Sunt foarte diferite motivele pentru care vin. În
proporţie foarte mare sunt femei ce trăiesc o cumpănă, fie midlifecrisis, fie
abia au devenit mame sau au devenit mame pentru a doua oară, trăiesc un moment
existenţial ce implică o anumită ruptură sau o continuare în alt fel. Şi ele
îşi caută răspunsurile şi în cărţi. Uneori primesc recomandări de la prieteni,
dar au nevoie, se pare, să citească pe anumite teme care le interesează şi cu
care ele vin deja formulate. Eu sunt pregătită să sap cu persoana respectivă şi
să aflăm împreună care este tema care o preocupă. Dar până acum, cele mai multe
au venit cu această tema deja bine conturată. Mai este un procent, mai mic, de
oameni care vin pentru că vor să îşi ducă mai departe viaţa profesioanlă,
într-o anumită direcţieşi atunci au nevoie să citească în acel domeniu. Acum,
sigur, ei sunt specialiştii în acel domeniu şi nu eu, dar au nevoie de cărţi
care să le lărgească perspectiva.

Şi tot Alexandra Rusu ne-a spus că nu crede neapărat în etichetările
cărţilor ca fiind potrivite pentru o anumită vârstă şi nu alta: Am avut recent discuţia asta apropo de copii şi adolescenţi, apropo de
aceste etichete pe care le folosesc editurile şi librăriile, carte pentru copii
sau young adult – de adolescenţi. Şi mă gândeam că, de fapt, cărţile
adolescenţei noastre au fost majoritatea cărţi de adult pe care acum le-am găsi
foarte departe de acest raft de young adult, şi mă gândeam că sunt destul de
artificiale aceste etichete. Ele au eficienţa lor, sunt foarte folositoare
atunci când te grăbeşti, sau atunci când vrei ceva scris ca după o reţetă. Dar
în momentul în care cauţi ceva de profunzime, etichetele astea nu prea te
ajută. Nici măcar la copii. Foarte multe cărţi de copii sunt scrise de adulţi,
pentru alţi adulţi, au această cheie dublă de lectură, dar umorul lor se
adresează în special adulţilor mai degrabă decât copiilor, iar anumite cărţi
pentru adulţi, foarte multă poezie, poezia Dadaistă, de exemplu, este foarte
gustată de copii. Aceste categorii sunt interşanjabile şi trebuie să gustăm din
toate ca să găsim ceva cu adevărat relevant pentru noi.

Am provocat-o pe Alexandra Rusu să ne recomande o carte potrivită, nouă
tuturor, în această perioadă, iar ea s-a oprit asupra cărţii Viaţa secretă a
copacilor, (titlul original: Das geheime Leben der Bräume) de Peter Wohlleben.
De ce? Pentru noi, aici, în România, pentru oamenii de vârsta mea, 35 plus,
dar şi puţin sub sau peste, este o carte foarte interesantă, despre viaţa secretă
a copacilor, pentru momentul acesta în care suntem şi având în vedere ceea ce
citim, în media, tot ce ne bombardează este o carte foarte interesantă despre
păduri. Pentru că în mod foarte interesant pădurile sunt nişte comunităţi
despre care noi ştim foarte puţine lucruri. Copacii comunică între ei în feluri
foarte diverse. Este o poveste întreagă despre copacii care au mai mult soare
şi cei care trăiesc în umbră, felul în care uneori îşi pierd frunzele sau
crengile, ca să le lase şi celorlalţi care suferă razele de soare hrănitoare să
ajungă la ei. Vă recomand această carte, cred că am putea învăţa foarte mult
din ea, nu este doar despre biologie, este despre susţinere, despre comunitate,
despre viaţă împreună.

O primă
şedinţă de biblioterapie, ca o alegorie a supravieţuirii