Charlottenburg, satul rotund ca un măr
Colonizarea Banatului în secolul 18 a fost o acţiune pe scară largă, sistematică şi plănuită în minime detalii de administraţia austriacă.
Adaugă ca sursă preferată în Google
România Internațional, 02.02.2014, 10:25
Colonizarea Banatului în secolul 18 a fost o acţiune pe scară largă, sistematică şi plănuită în minime detalii de administraţia austriacă. Sate, oraşe şi străzi au fost desenate pe planşetă, într-o simetrie care reflecta cultura absolutismului în arhitectura şi urbanistica epocii.
Situat la doar 50 de kilometri de Timişoara, Charlottenburg este singurul sat rotund din România. A fost înfiinţat pe la 1770, de 30 de familii de şvabi, veniţi în cadrul celui de-al doilea val de colonişti aduşi din regiunea Baden-Wurttenberg, din Lorena şi din Tirolul de Sud din Germania, în timpul Împărătesei Maria Terezia. Istoricii spun că aceste familii au venit cu planurile pentru satul rotund în bagaje. „… In mijlocul satului se găseşte o fântână acoperită, cu apă foarte bună. In jurul fânâinii se găseşte o plantaţie de duzi în spatele căreia se găsesc casele, acestea având în curte grajdul şi şura. Apoi urmează grădina unde se găseşte plantată viţa-de-vie. Nici o casă nu este nici cu un deget mai înaltă ca alta, şi nici cu un picior mai distanţată una faţă de alta, având un stil foarte frumos simetric; la fel şi cele patru intrări în sat – au aceeaşi distanţă una faţă de alta.” Aşa era descris satul Charlottenburg, la 5 martie 1779, de către Johann Kaspar Steube, autorul volumului Scrisori din Banat”.
Istoria satului nu diferă foarte mult de cea a întregului ţinut. În funcţie de ocupaţia Banatului, s-au schimbat şi proprietarii satului, unguri sau austrieci, până în 1921, când reforma agrară i-a împroprietărit pe ţărani. Chiar la începutul secolului 20, în apropierea satului Charlottenburg a fost înfiinţat un parc de vânătoare, populat cu cerbi lopătari aduşi din Serbia şi cerbi carpatini aduşi din Boemia. Au vânat aici la început fondatorul parcului, contele Siegfried von Wimpffen şi oaspeţii săi, mai târziu curtea regală românească, după război soldaţi ruşi cu mitraliere, apoi, nomenclatura comunistă şi în final vânătorii amatori din Europa. În parc şi împrejurimi s-au vânat şi se vânează şi mistreţi, căprioare, vulpi, lupi, iepuri, dropii şi prepeliţe.
Comunitatea a rămas relativ închisă până după al doilea război mondial, când o parte din bărbaţi nu s-au mai întors din lupte iar, în 1945, 43 dintre ei au fost condamnaţi la muncă silnică şi deportaţi în URSS. Satul a trecut şi prin procesul de colectivizare. Pământurile oamenilor au fost naţionalizate şi toţi ţăranii obligaţi să lucreze în Cooperativele Agricole de Producţie. Erhard Berwanger, unul dintre fiii satului, a construit un site pe internet numit sarlota.de, unde evocă atmosfera din Charlottenburg din timpul anilor ’60: Ruga, ţinută la sfârşitul lunii octombrie mi-a rămas în amintire ca cea mai importantă sărbătoare a satului. Atunci se întâlneau toate rudele, se tăia cocoşul, se servea sos de hrean şi friptură. Grădinile caselor, avantajate de topografia satului, erau relativ mari şi permiteau în mare masura autoaprovizionarea. Nu a fost însă în nici un caz o viaţă idilică. Se depunea multă muncă grea, întreruptă numai de duminici şi de sărbătorile religioase. Prin expropierea pământurilor ţăranii au fost loviţi în nervul lor vital. Perioada cea mai frumoasă era cea când înfloreau salcâmii şi teii, când mirosul îmbătător din păduri acoperea satul. Sau vara pe timpul cositului fânului. La apusul soarelui se auzeau din parcul de vânătoare mugetele cerbilor. Mai târziu, în toamnă, grădinile erau invadate de mistreţi si trebuiau păzite culturile. Pentru aceasta se construiau „tunuri” cu carbid care făceau mult zgomot, se stătea la foc în faţa colibei de paie şi, câteodată, unchiul meu Philipp povestea despre cum era „pe vremuri”, despre deportarea în Rusia, despre peregrinarea lui de peste doi ani din Germania, înspre casă, la Charlottenburg.”
Astăzi la Charlottenburg nu mai trăieşte decât un singur neamţ. Mircea Sârbu este secretarul comunei Bogda, de care aparţine astăzi Charlottenburg. L-am întrebat ce s-a întâmplat cu comunitatea şvabă din satul rotund: După 1990 numărul familiilor de etnie germană a fost redus la 5-6 din care a rămas un singur cetăţean de naţionalitate germană care şi astăzi trăieşte în acest sat. N-a vrut să plece în Germania, având o vârstă înaintată. Astăzi casele vândute de şvabi au fost cumpărate de persoane din Timişoara, de diferite profesii, intelectuali, artişti. Au reamenajat acele case şi locuiesc acolo vara şi în week-end. Nu există pensiune turistică în Charlottenburg, doar în Altringen, satul învecinat. Dar drumurile sunt asfaltate, se poate ajunge.”
Charlottenburg este singurul sat construit în formă de cerc de pe actualul teritoriu al României. Din acest motiv, întreaga localitate a fost declarată monument istoric de către Ministerul Culturii şi Cultelor, mi-a explicat Mircea Sârbu: Localitatea are un statut aparte conform legii. Orice activitate economică, orice construcţie, nu se poate realiza decât cu avizul Ministerului Culturii. Fiind unicat în România şi noi, autorităţile locale, am încercat să o protejăm, să nu-i stricăm aspectul. Tuturor celor ce ne-au cerut autorizaţii de construcţie le-am atras atenţia că se pot realiza doar cu aprobarea specialiştilor ca această localitate să nu îşi schimbe aspectul pe care l-a avut.”
Astăzi, satul seamănă mai mult cu un măr. În mijloc sunt biserica şi şcoala, sâmburi simbolici ai unei comunităţi din care nu a rămas decât un cerc aproape perfect de case. 199 de locuitori permanenţi ai satului îl menţin viu în lipsa orăşenilor ce-l vizitează doar pentru odihnă. Există o haltă de tren la 2 kilometri de sat şi acces la telefonie mobilă. Nu e un sat turistic, dar se estimează că pentru a-ţi ridica o casă în Charlottenburg, 20 de mii de euro sunt suficienţi. Aveţi însă, grijă, să primiţi aprobarea primăriei…
