Cum să fii actor, fără voce?

Au încercat o variantă de scurtmetraj şi a fost un mare succes. Vorbim despre filmul „Dragoste fără cuvinte”, realizat în 2024 cu o echipă de actori şi de persoane cu deficit de auz care au jucat roluri complexe. De luna aceasta un lungmetraj reuneşte şi mai multe nume, într-un film de o relevanţă aparte.

Ana-Maria Cononovici, 16.09.2025, 18:10

Cu un an în urmă au lansat un scurtmetraj de mare succes: „Dragoste fără cuvinte”. De luna aceasta lungmetrajul cu acelaşi titlu intră în cinematografe, într-o distribuţie ce reuneşte actori profesionişti şi actori cu această ocazie, persoane cu deficienţe de auz.
Octavian Iacob, regizorul filmului, ne-a spus cum s-a ajuns aici: „După succesul scurtmetrajului, nominalizarea la Cannes şi premiile pe care le-a câştigat internaţional, am luat hotărârea împreună cu Asociaţia surzilor să-l facem lungmetraj, să poată ajunge la mai multă lume şi să aibă, de ce nu, poate un succes de public. Să încercăm un film românesc atipic, un film de dragoste, un film în care să nu folosim un limbaj licenţios, un film în care să scoatem în evidenţă chiar şi latura sensibilă, poate şi multiculturalismul de care ar trebui să dăm dovadă şi, mai ales, să tregem un semnal de alarmă că persoanele surde există printre noi şi au nevoie şi de susţinerea noastră şi mai ales de înţelegere. Este un film de dragoste, dar şi un thriller în acelaşi timp şi sper să vă distraţi la el!”

Constantin Cotimanis, interpretează unul dintre rolurile principale şi a declarat: “Este, cu siguranţă, un film deosebit, un film care trebuia să se întâmple, pentru că întotdeauna intersecţia dintre – aş îndrăzni să spun – dintre două culturi, că una e să se dezvolte un ins care este fără anumite abilităţi care se consideră normale pentru ceilalţi şi un tip cvasinormal. Ca experienţă, joc, ca de obicei, un rol negativ, îmi place să dezbrac ticăloşia şi să o arăt lumii întregi, cu partea ei captivantă, uneori plină de umor, uneori dură, faţa ascunsă pe care n-ar vrea să o arate lumii. Acum vorbim despre dragoste. Şi ce poate fi mai încântător decât să apropii două lumi, minunate fiecare în felul ei. Mă bucur mult că am făcut acest film! Este un film sensibil, un film necesar, este o bucurie!”

Ce a adus nou colaborarea cu actori cu deficienţe de auz? Ce ne învaţă acest film? Constantin Cotimanis: “Am fost nevoit să învăţ câteva semne, ca să putem comunica, să mă poată filma, pentru că sunt un tată care are doi băieţi şi unul e normal,iar unul cu handicap, acela fiind un tip excelent. Iar eu am fost nevoit să învăţ limbajul semnelor, pentru a-mi creşte copilul. Prin asta a fost deosebit şi dincolo de tot şi de toate, am avut figuraţie din lumea lor, figuraţie căreia i se vorbea pe limba ei, se bucurau pe limba lor şi am învăţat semnul bucuriei. Ne învaţă că Dumnezeu este Unul, iar noi suntem, indiferent de cum ne naştem, o moleculă din el!”

Octavian Iacob, regizorul acestui film, a adăugat: “Este o lecţie de viaţă! Ar trebui să învăţăm faptul că persoanele care nu aud şi vorbesc prin semne, sau scot acele sunete, uşor atipice şi, uneori, poate chiar agasante, nu sunt muţi. Ei nu suportă să le spui că sunt muţi, din contră, se consideră nişte supereroi, se consideră nişte oameni care au o abilitate, iar abilitatea asta este să citească pe buze. Ei sunt foarte perspicace şi înţeleg foarte multe lucruri şi atunci, noi am scos în evidenţă aceste lucruri. Cum ne descurcăm, cum răspundem la un mesaj, la un telefon, într-o situaţie în care nu auzim uşa de la intrare, în care nu auzim sunetele de lângă noi? Pot să se întâmple accidente, sau să fie tot felul de probleme.”

Monica Davidescu, interpretează în film rolul doamnei Lovin, mâna dreaptă a şefului unei mari corporaţii, care are nişte probleme , pe lângă povestea de dragoste pe care filmul o arată şi ne-a vorbit despre colaborarea cu actorii cu deficienţe de auz: “A fost şi pentru mine o încercare. Ei au fost foarte drăguţi, interpretul, Bogdan Aricescu, ne-a ajutat să învăţăm limbajul semnelor, pentru micile scene pe care le aveam de făcut împreună. Am repetat mult. Regizorul Octavian Iacob s-a implicat şi a reuşit să ne facă, în faţa lumii, că suntem şi noi, cât de cât, vorbitori de limbaj al semnelor. Au fost şi provocări, în sensul că, eu mă aşteptam ca la scena cu toată lumea, să existe muzică, gălăgie şi mă aşteptam să facem cumva să fie linişte, ei bine, fiind foarte multe persoane cu deficienţe de auz, care au jucat în acest film ca persoane adiacente, „extras”, cum le spunem noi, a fost şi ordine şi linişte desăvârşită, Bogdan le explica în limbajul semnelor ce au de făcut. Şi a fost foarte amuzant că le spunea, la un moment dat, atenţie la aplauze, că vreau să aplaudaţi aşa (actriţa bate din palme) şi nu prin limbajul semnelor, scuturând palmele.”

Am întrebat-o pe Monica Davidescu dacă actorii cu deficienţe de auz ar putea fi actori profesionişti: “Eu cred că da, pentru că ma uitam la cei doi colegi care au avut roluri principale: erau atât de calmi, atât de siguri pe ei, cu toate că emoţiile au fost fantastice! Mai ales Jeni, era la prima întâlnire cu această experienţă, nici măcar nu visase la ea şi a făcut rolul extraordinar. Şi m-am bucurat să văd nişte oameni fericiţi că fac ceva ce nici nu gândeau vreodată că pot face, dar îşi doreau!”

Iar Octavian Iacob a completat: “Actriţa principală, acum, pentru doi ani, este casnică, pentru că tocmai a dat naştere celui de-al doilea copil, ştiu că lucrează într-o firmă mare, pe partea de consultanţă, Eduard Iacobache, cel de-al doilea băiat, este student, celelalte persoane care au apărut lucrează în vânzări în Hipermarketuri. Au dintre cele mai diverse îndeletniciri. Ei nu au nevoie de voce ca să se facă remarcaţi, ci au nevoie doar de chip.”

Rezultatul vă aşteaptă în cinematografe!