Dar din dar

În urmă cu doi ani, aripa locală a unei fundaţii internaţionale a adus în România câteva zeci de vaci irlandeze din rasa Holstein Friza, recunoscută pentru producţia ridicată de lapte şi adaptabilitatea rapidă la condiţii climatice diferite.

România Internațional, 13.10.2013, 06:48

În urmă cu doi ani, aripa locală a unei fundaţii internaţionale a adus în România câteva zeci de vaci irlandeze din rasa Holstein Friza, recunoscută pentru producţia ridicată de lapte şi adaptabilitatea rapidă la condiţii climatice diferite. Vacile au venit în România pe calea aerului, spre deliciul presei care nu s-a dat în lături de la titluri de-o şchioapă despre insolitele zburătoare”. Dar povestea vacilor irlandeze e mult mai veche şi merită privită îndeaproape, chiar acum, când se văd deja urmările acestui desant”.

Donate de fermieri irlandezi, care fac acest act umanitar în mod curent, vacile au ajuns într-un sat din judeţul Cluj, numit Râşca. Au fost preluate de câteva famili nu foarte înstărite, care le-au primit cu tot cu hrana de care aveau nevoie pentru perioada de aclimatizare. Ovidiu Spânu, directorul fundaţiei Heifer, spune că principiul pe care funcţionează această donaţie este dar din dar”. A fost primul desant” de vaci, o parte au mers la un cămin de orfani, Felix, de la Sântandrei, de lângă Oradea şi o parte într-un proiect care se cheamă Lapte pentru orfani”. Căminul Felix este un orfelinat cu 270 de rezidenţi şi care are o fermă de aproximativ 150 de animale. Mulţi dintre cei ce depăşesc 18 ani lucrează în fermă sau la tâmplărie sau pe tractor sau hrănesc animalele. Copiii din orfelinat primesc lapte şi produse lactate din fermă. Restul au fost duse în satul Râşca. Acordul cu fermierii din Râşca e să dea mai departe prima femelă altei familii şi 300 de litri de lapte pe care îl colectăm şi îl transmitem orfelinatelor şi copiilor în nevoie din judeţul Cluj. Sunt câteva orfelinate pe lista noastră şi aproape în fiecare zi de marţi, o maşină frigorifică merge şi duce lapte la comunitatea din Patarât. Este vorba de o comunitate de romi ce trăieşte lângă o groapă de gunoi a Clujului, sunt 350 de copii şi nu prea au lapte. Le-am dus la un moment dat fructe şi au muşcat din portocală şi din banană fără să le cureţe şi nu le-a plăcut. Erau obişnuiţi cu dulciuri şi cu Coca-Cola, lapte nu au. Noi, cam o dată pe săptămână, în zilele de marţi, în funcţie şi de cât lapte putem colecta, ne ducem şi-l donăm copiilor din această comunitate.

În această toamnă 20 de juninci născute aici din primele vaci aduse din Irlanda, perfect aclimatizate, au fost donate altor familii dintr-o zonă mult mai săracă. Nu a fost o acţiune punctuală. Astfel de proiecte se desfăşoară în România de mai bine de 20 de ani, cu sprijinul donatorilor din SUA şi din Europa de Vest, dar şi cu fonduri de la multinaţionalele locale. Aceeaşi fundaţie a adus capre de angora şi capre de lapte pe care le-a donat unor comunităţi sărace. Şi lucrurile nu s-au oprit aici. În timp, a mers vestea şi oamenii au început să vină să ceară animale pentru a ieşi din sărăcie. Dar lucrurile nu funcţionează după simpla lege a cererii şi ofertei.

Comunităţile în care noi lucrăm sunt insule de normalitate. Le abordăm pe mai multe planuri, facem educaţie, le dăm animale şi instruirea necesară şi, mai ales, încercăm să-i conectăm cu piaţa. Nu pornim proiecte acolo unde analiza noastră arată clar că nu e o zonă propice pentru vaci. Degeaba vor vaci dacă e o zonă în care terenurile, clima, tradiţia şi viaţa nu sunt pentru această specie. Avem multe proiecte cu găini, cu albine, cu păstrăvi şi cu porci, dar unde sunt porci trebuie să fie cereale… Deci facem mai întâi o analiză a potenţialului apoi a nevoilor şi le răspundem oamenilor pozitiv dar cu animale potrivite pentru zona lor şi mai ales, cu animale pentru care vor avea piaţă, aşa cum a fost vorba de capre şi de romi.”

Deşi la prima vedere Heifer este o percepută ca o organizaţie care lucrează cu animale, Ovidiu Spânu spune că nu zootehnia este principalul obiect de activitate al fundaţiei sale: Noi suntem de fapt o organizaţie ce lucrează cu oameni şi nu facem zootehnie, facem dezvoltare. După ce oamenii încep să se adune şi trec prin facilitările noastre încep să aspire spre mai bine, spre mai mult, spre o viaţă mai bună şi îşi ridică standardele. Mănâncă mai bine, au venituri, încep să aibă o gândire economică, se poartă mai frumos unii cu alţii, încet-încet se îmbunătăţeşte starea de sănătate. Într-o comunitate în care dantura la copii e o problemă, încep să se ducă la stomatolog, apar copii cu ochelari, ceea ce nu se întâmpla înainte. E un progres general, practic ridicăm comunitatea de la un nivel spre un standard mai înalt pe toate planurile.”

După 22 de ani în care a beneficiat de fonduri externe din SUA şi Europa de Vest pentru achiziţionarea de animale care să fie donate familiilor sărace din România, Heifer România şi-a propus anul acesta să strângă un procent mai mare din fonduri de la donatorii locali. Acest lucru s-a impus ca urmare a contextului economic actual, dar şi a orientării interesului marilor donatori străini către zone considerate mai sărace sau cu probleme sociale şi politice mai grave. În continuare şi fondurile europene reprezintă o sursă de venituri pentru această fundaţie, care nu le oferă oamenilor săraci peşti gata pescuiţi, ci undiţe şi cursuri de pescuit.