De la Giurgiu la Veneţia, în caiac

Lucian Ionescu are 49 de ani şi până de curând a fost patronul unei mici firme de mobilă din Bucureşti.

Adaugă ca sursă preferată în Google

România Internațional, 19.01.2014, 07:46

Lucian Ionescu are 49 de ani şi până de curând a fost patronul unei mici firme de mobilă din Bucureşti. În urmă cu trei ani a început să-şi construiască singur un caiac. Sportiv de performanţă în tinereţe, a redescoperit vâslitul în 2005 şi a reînceput să facă ture pe râurile şi lacurile din România. Din păcate, fiind o persoană foarte înaltă, cu greu găseşte un caiac care să-i vină”, aşa că a fost nevoie să şi-l construiască singur. El spune că nu e chiar atât de greu cum pare. Complicat nu e să construieşti un caiac, trebuie foarte multă atenţie şi răbdare. E construit din baghete de lemn, foarte înguste şi fiecare trebuie să fie ajustată. E muncă migăloasă. La un caiac totul e curb, nu există nici o linie dreaptă, are o anumită doză de perfecţiune, ca orice barcă, are trei secţiuni care chiar trebuie să fie etanşe, ridică anumite probleme de flexibilitate, pentru că pereţii despărţitori trebuie să preia micile deformări datorate valurilor sau şocurilor când barca se loveşte de fundul apei. Pe deasupra şi pe dinăuntru se pune fibră de sticlă, cu care n-am mai lucrat până să fac barca asta. A durat cam trei ani să o construiesc, dar am lucrat când am avut timp şi când am avut bani. În realitate în 6 luni de zile se poate face un caiac.

Scopul său era să poată călători pe distanţe mai lungi, pentru că avea în minte un tur al apelor, de la Giurgiu până la Veneţia. A deschis o pagină de facebook unde şi-a făcut publice planurile, sperând să găsească sponsori. Voi merge pe Dunăre până la Sf Gheorghe. De acolo spre sud pe Marea Neagră, prin Bosfor, Marea Marmara, Dardanele către Marea Egee. Voi merge pe malul Turciei până la Marmaris. De acolo voi trece în Rodos, Grecia, mai departe Karpathos, sudul Cretei, Grecia continentală pe ţărmul marii Ionice pana la graniţa cu Albania. Aici dacă vremea este bună pentru următoarele zile, voi încerca o traversare către Italia şi urmând coasta voi merge pana la Vieste. La fel, dacă vremea este favorabilă, voi traversa Marea Adriatica către Lastovo, Croaţia. Dacă nu, voi urma ţărmul Italiei până la Veneţia.”

În luna mai a anului trecut, caiacul era gata. L-a încărcat şi a pornit în lume, înarmat doar cu o tabletă şi un telefon mobil. S-a întors în luna decembrie, cu puţin timp înainte de sărbători, acoperind cei aproximativ 1500 de kilometri ce despart Giurgiu de Veneţia în 7 luni. 270 dintre acesti kilometri i-a parcurs pe jos, trăgând caiacul de un ham. N-a avut pe nicăieri probleme cu trecutul graniţelor. Dar aventuri a avut peste tot, pentru că ambarcaţiunile sub 7 metri nu au număr de înmatriculare. Imaginaţi-vă, deci, dilema ofiţerilor de graniţă, care nu puteau înregistra caiacul lui Lucian Ionescu: Ei nu au soluţii la aşa ceva pentru că de obicei bărcile nu trec graniţa. Trec yachturi şi vapoare, dar nu bărci. Însă au fost foarte deschişi, poliţia de frontieră m-a sprijinit foarte mult. Mi-au spus să fac eu o hârtie şi ei pun ştampila pe ea. Peste tot mi s-a spus sunteţi cetăţean european, aveţi dreptul să intraţi, problema este a noastră”. În Turcia am avut emoţii mari, pentru că nu este ţară europeană. Primul port de intrare e la 170 de km de Ţarevo din Bulgaria. Nu am voie să acostez până nu ajung într-un port de intrare. Am luat legătura cu Garda de Coastă turcă şi mi-au spus să nu mă opresc decât pe plajă, să nu dorm în oraşe, până nu ajung la Istanbul şi acolo să mă duc direct la poliţia de frontieră să îmi facă actele. Când am ajuns la Istanbul, am fost la poliţia de frontieră, am povestit cine sunt şi ce fac şi ofiţerul mi-a spus un singur cuvânt: Go!” ”

De la Bucureşti, soţia lui îi supraveghea parcursul, ţinea legătura cu autorităţile, se asigura că totul este bine. Peste tot pe unde a mers, Lucian Ionescu a întâlnit oameni dispuşi să-l ajute. Cum a fost la Salonic, unde un grup numeros de români l-a primit cu căldură.

„Domnul consul din Salonic m-a primit la Consulat, am făcut fotografii împreună, apoi la plecare a organizat o mică festivitate. M-a felicitat. Autorităţile române au fost foarte încântate de ce făceam şi m-au sprijinit pe traseu, lucru la care, sincer, nu mă aşteptam.”

Şi-a făcut prieteni, a văzut zonele neturistice ale ţărilor prin care a trecut, are aproximativ 2000 de prieteni pe pagina de FB unde încărca zilnic fotografii din drumurile sale. La Veneţia nu a stat decât o zi. Îl aştepta acolo soţia lui, alături de care a făcut drumul spre casă, cu maşina unui amic de pe internet.

Pe Facebook am rugat dacă este cineva care poate veni să mă ia din Veneţia. Puteam să mă întorc destul de uşor, să iau un tren sau o maşină, dar aş fi rămas fără barcă. S-au oferit 2-3 persoane. Caiacul e uşor, golit nici 30 de kilograme nu are. Echipamentul l-am băgat în portbagaj, caiacul sus pe maşină şi a fost chiar simplu.”

7 luni au zburat ca 7 clipe, spune Lucian Ionescu. Soţia sa, Cornelia, fanul numărul 1 şi principalul coechipier, vorbeşte cu seninătate despre următorul plan al caiacistului: de la Marea Albă la Marea Neagră.

Atâta timp cât face ce simte şi nu loveşte în celelalte aspecte ale vieţii, trebuie ajutat. Nu mi-am pus nici o clipă problema că va păţi ceva, chiar atunci când îmi notam coordonatele nu mă gândeam că nu se mai întoarce. Mereu spuneam: o să fie bine, nu-mi fac probleme de genul ăsta.”

L-am întrebat pe Lucian Ionescu ce a descoperit în această călătorie fantastică: Am descoperit oamenii, asta a fost de departe cea mai importantă descoperire. Îmi cam pierdusem încrederea în oamenii din jur. A trebuit să fiu plecat din ţară şi să folosesc facebook-ul ca să descopăr că sunt oameni sufletişti alături de mine chiar aici, în Bucureşti. În al doilea rând, m-am redescoperit pe mine, mi-am cunoscut limitele şi am aflat până unde pot să merg. Am trecut prin situaţii limită, grele, dar am reuşit.”

Pentru următoarea sa călătorie, Lucian Ionescu încă nu are fonduri. Dar, spune el, dacă s-a putut o dată, sigur va reuşi şi a doua oară… Deocamdată, scrie o carte despre prima tură cu caiacul, de la Giurgiu la Veneţia.