Harta păstrătorilor de rost (reluare)
În 2012, Răzvan Voiculescu a început să-i caute prin România pe... păstrătorii de rost.
România Internațional, 17.08.2014, 12:59
Prin rost se înţelege mai puţin decât filosoficul sens al vieţii, cât poate bunul simţ şi utilitatea fiecărui gest, încărcătura de sens a fiecărui lucru, specifice ţăranilor români autentici, cei ce au învăţat de la bătrânii lor cum merge lumea şi de ce aşa şi nu altfel. Rost care se pierde, laolaltă cu tradiţiile înlocuite de evenimentele lumii moderne, grefate uşor nenatural pe traiul nostru cel de toate zilele, laolaltă cu rădăcinile pe care tot mai mulţi dintre noi şi le smulg din pământul pe care s-au născut şi le replantează pe cine ştie unde, în crevase de beton sau pe nisipuri străine.
Pentru a-i găsi pe cei ce au rezistat, într-un mod aproape miraculos, schimbărilor ce au măturat România în ultimele trei sferturi de veac, a apelat la cunoştinţe şi la o comunitate pe Facebook, care a crescut organic, aproape fără efort. Aşa a identificat nu mai puţin de 58 de meşteri care, deşi bătrâni, încă mai puteau povesti despre meşteşugul şi viaţa lor. Primul pe care îl aminteşte Răzvan Voiculescu este un pedagog de şcoală veche.
Am găsit un domn în Bucovina pe care tot satul îl cunoştea, era ultimul dascăl de biserică. În tinereţea lui el le-a predat copiilor în biserică şi ceea ce el le preda era un soi de combinaţie între cultura generală, în limita a ce se înţelegea prin cultură generală în anii ’30-’40, şi învăţămintele biblice. De-aia se numea dascăl de biserică. E singurul pe care l-am găsit şi care vorbea coerent, eşi greu la aproape 90 de ani să mai vorbeşti, aşa încât înregistrările şi fotografiile să iasă bine.”
Împreună cu regizorul Şerban Georgescu şi o mică echipă de filmare, Răzvan Voiculescu a bătut la poarta celor ce nu mai au cui să dea mai departe meşteşugul lor. Câţiva i-au rămas în minte în mod special. Cuza Perţa din Ţara Făgăraşului îmi povestea că în cei 60 de ani de activitate ca sculptor popular a avut nenumărate generaţii de tineri care la prima vedere erau foarte interesaţi, foarte sârguincioşi şi dornici să înveţe, dar cei mai mulţi au rezistat doar 2-3 luni de zile pentru că ei considerau că asta e tot ce trebuie învăţat. Apoi vor să facă altceva. Există câţiva interesaţi, câţiva tineri care-i mai frecventează doar la nivel de curiozitate sau cel mult, de ucenic. Asta este o realitate cât se poate de crudă. Sunt ultima generaţie, cei care au acum 70-80 de ani. După ei nu mai vine nimeni, ei sunt ultimii care au mai prins încă spiritul acela care între timp a dispărut. Cei care, printr-un miracol mai preiau astăzi cunoştinţele acestor oameni, nu iau decât ce au învăţat aceşti oameni să scoată din mâinile lor.
În Sudul Banatului l-au găsit pe Iosef, un etnic ceh, singurul din comunitatea lui de cinci sate care mai avea atelier. Toată viaţa lui a făcut harnaşamente pentru cai numite Komotu, un fel de guler foarte spectaculos, mare, ornamentat cu diverse obiecte în aşa fel încât calul să tragă căruţa cu pieptul, partea sa cea mai puternică. Ultima lui comandă fusese în 1991, deci după 21 de ani el mai avea încă acest atelier la care se ducea săptămânal, de dragoste, mai bătea un cui… Mai făcea un komotu… când spun că făcea un komotu imaginaţi-vă că îi lua un an de zile pentru că fiind aşa de bătrân nu mai are forţă să muncească. Prin anii ‘40 erau 60-70 de lucrători care construiau aşa ceva, fiecare cu specialitatea lui din care rezulta acest harnaşament special. Acum el ar trebui să le acopere pe toate cinci. Mai face câte unul pe an şi câteodata mai vinde câte unul care costă câteva sute de euro, pentru că e impresionant ca lucrătură, ca aspect…”
Aristotel Erhan din Bucovina construieşte buciume. E unul din cele cinci personaje pe care le puteţi vedea în scurt-metrajele puse pe dvd-ul ce însoţeşte albumul fotografic realizat de Răzvan Voiculescu: Un om citit, rămas fidel ideii de a construi trâmbiţe în mod tradiţional. Nu e nimic electric, nu există nici o ustensilă pe care să n-o fi avut şi bunicul lui. Asta mi-a plăcut foarte mult, şi grija cu care le păstra şi felul în care le întreţinea, ca să poată face câteva buciume pe an. Stând de vorbă cu el am înţeles cât de complicat e să faci un bucium. Mai întâi mi-a povestit câte săptămâni îi ia să folosească un copac pe care îl bate, îl priveşte, îl crestează să îi vadă fibra ca să poată spune ăsta e o materie primă pentru un bucium. E chestie de rezonanţă, de fibră, de ani, de uscăciune, de cum au trecut anii peste el. Şi coaja care înveleşte cele două jumătăţi lungi ale buciumului trebuie să fie de o anumită rezonanţă, nu orice coajă se poate pune. După ce a găsit lemnul lucrează câteva săptămâni cu cineva, nu poate să facă singur un bucium, avea doi ucenici care îl ajutau dar ştiau să şi cânte din el. Acest Aristotel Erhan îmi povestea că pentru el sunetul buciumului este cel mai frumoasă legătură dintre el şi Dumnezeu.”
Albumul intitulat Rost”, al 11-lea din cariera fotografului Răzvan Voiculescu, conţine şi harta păstrătorilor de rost. Pe acea hartă a României, desenată de un grafician sunt trecute 58 de puncte – locurile unde oamenii din imaginile suprinse de fotograf pot fi vizitaţi. Am făcut un traseu imaginar pentru cei ce vor să călătorească într-o Românie încă profundă. Am notat satul, numele persoanei respective şi ce făcea el. La lansare le-am spus celor prezenţi aşa: suntem de acord că noi, bucureştenii, facem două week-end-uri lungi fie în Bulgaria, fie în Grecia? Plecăm de joi şi ne întoarcem duminică? Da, a fost răspunsul. Eu vă invit ca buni români să tăiem unul dintre aceste două week-end-uri de pe listă. Să luăm harta asta a păstrătorilor de rost, alegeţi-vă un traseu de vreo trei zile în care să vedeţi patru sau cinci dintre ei, mergeţi şi le bateţi la uşă şi o să vedeţi cât de fericiţi vor fi. Faptul că vin oameni care sunt curioşi să-i cunoască pe aceşti păstrători de rost pentru ei o să fie o mare bucurie. Peste câţiva ani de zile n-o să-i mai găsiţi deloc. Merită, ca buni români, să-i cunoaştem pe aceşti oameni.”
În prezent, Răzvan Voiculescu explorează alte zone ale României în care speră să mai găsească păstrători de rost, pentru următorul său album care se va numi Dor de Rost.”
