Muzeul vivant de la Agapia
Agapia este una dintre cele mai frumoase mânăstiri din Nordul Moldovei. Celebră pentru picturile realizate de marele Nicolae Grigorescu, dar şi pentru şcoala de pictură înfiinţată de acesta aici.
România Internațional, 06.10.2013, 07:30
Agapia este una dintre cele mai frumoase mânăstiri din Nordul Moldovei. Celebră pentru picturile realizate de marele Nicolae Grigorescu, dar şi pentru şcoala de pictură înfiinţată de acesta aici, ca şi pentru atelierele sale de broderie, Agapia merită vizitată măcar o dată în viaţă.
Situată pe valea pârâului cu acelaşi nume, la poalele culmii Măgura, în apropiere de Târgu-Neamţ, înconjurată de munţi şi de păduri seculare, este singura aşezare monahală din România ce poartă denumirea de “dragoste creştinească”. Aşa se traduce numele său, provenit din grecescul agapis. Mânăstirea a luat numele unui sihastru, Agapie, despre care legenda spune că şi-ar fi ridicat în secolul 14 o bisericuţă de lemn, la doar 2 kilometri de actuala aşezare. Numele acestui călugăr a fost preluat apoi şi de munţii ce înconjoară mânăstirea, şi de pârâu şi de aşezarea din vale. Astăzi aproape 100 de maici trăiesc între zidurile mânăstirii, iar alte 240 în satul monahal. Într-una din aceste case din satul monahal, o casă veche, ridicată, se pare, în secolul XVII, a fost inaugurat, în vara acestui an primul muzeu vivant din România.
Viaţa călugăriţelor poate fi acum observată de cei curioşi să afle cum se trăieşte la mănăstire. Pelerinii pot vizita, pe toată durata zilei, o casă monahală funcţională şi locuită. Maica Maria Giosanu ne povesteşte de ce a fost deschis acest muzeu unic în România. “Vrem să le dăm oamenilor posibilitatea de a cunoaşte câte ceva despre viaţa monahală. Deschizând una din casele monahale, le dăm ocazia să vadă pe viu, să simtă pulsul vieţii monahale. Oamenii sunt foarte curioşi şi am deschis această casă pentru vizitare pur şi simplu la sugestia celor care ne calcă pragul.”
Muzeul vivant are patru încăperi la parter şi două chilii la demisol. Dacă partea de sus a casei a suferit, în timp, diverse modificări, demisolul s-a păstrat intact. În căsuţa-muzeu locuiesc patru călugăriţe. Maica Maria: “De fapt este un complex muzeal, compus din casă monahală cu două nivele şi ateliere vivante, adică atelier de ţesătorie şi broderie, atelier de brutărie şi de olărit. Sunt patru călugăriţe care au grijă de această casă, lucrează diverse lucruri de mână specifice mânăstirii noastre, îşi fac pravila călugărească, pravila zilnică şi stau la dispoziţia vizitatorilor, adică răspund la întrebările pe care oamenii le pun de pildă, despre sfânta împărtăşanie, despre rugăciuni, despre viaţa călugărească şi sigur că astfel oamenii au posibilitatea să înţeleagă ce este viaţa monahală, cum este ea.”
Turiştii pot învăţa să modeleze lutul sau să facă plăcinte împreună cu măicuţele. De fapt, atelierul de olărit este ceva cu totul special. Vechiul atelier, ce a funcţionat până în anul 1960 se formase sub îndrumarea meşterilor olari renumiţi din zona Iaşi şi Botoşani. Ultimul cuptor a fost însă dărâmat în urmă cu 53 de ani şi pentru a fi reinaugurat atelierul, călugăriţele au învăţat acest meşteşug de la meşteri mai tineri. La ceremonie au fost invitaţi şi actualii profesori dar şi cei ce le-au învăţat secretul lutului pe călugăriţele din secolul 20. Meşterul Gheorghe Smerică, ajuns la venerabila vârstă de 90 de ani, şi Vasile Andrei, doi dintre cei care au mai lucrat în urmă cu mai bine de 50 de ani la vestitul atelier de olărit de la Agapia, au fost oaspeţii de onoare.
Ce au spus turiştii despre acest muzeu vivant, aflăm de la Maica Maria: “La prima vedere, cei mai mulţi sunt nedumeriţi, având în vedere titulatura muzeului: Muzeu vivant. Este un termen relativ nou. Prima oară nu înţeleg, dar cei ce intră, mai ales străinii sunt încântaţi pentru că este unic felul lui: un muzeu deschis în spaţiul unei mânăstiri. Acest complex muzeal are şi o componentă etnografică, sunt multe obiecte vechi, specifice unei gospodării tradiţionale româneşti. Oamenii când le văd, le descoperă, se întorc în trecut şi preţuiesc mai mult moştenirea spirituală şi materială pe care am primit-o de la înaintaşii noştri. Ne bucurăm mult că oamenii descoperă frumuseţea vieţii monahale, reflectată chiar în dimensiunea ei materială, adică locul, chilia în care locuieşte călugărul. Am început să întrevedem roadele eforturilor noastre chiar de acum.”
Toate exponatele din încăperile muzeului vivant sunt obiecte de patrimoniu moştenite de la măicuţele care au locuit aici sau adunate de la gospodăriile sătenilor din jurul mănăstirii. Aceştia au donat cu bucurie covoare, păretare, alte obiecte vechi, dar preţioase, iar războiul de ţesut este adus din judeţul Suceava. Ţesutul la război este un meşteşug pentru care maicile din Agapia sunt vestite în întreaga ţară. Tot aici se execută broderii de mare fineţe. Cele mai reuşite dintre broderiile ieşite din mâinile măicuţelor sunt expuse în Muzeul de Artă Sacră. Intrarea costă aproximativ un euro iar pentru elevi, studenţi, pensionari şi persoane cu handicap, există o reducere de 50%.
Anul trecut la Agapia au fost relansate şi expoziţia permanentă a Muzeului de Artă Sacră şi Casa Memorială „Alexandru Vlahuţă”.
