O româncă pe urmele lui Nansen

O misiune multinaţională de explorare polară a ajuns în zona Arctică cu nava Polarstern (Steaua Polară), o navă labirint, plină cu cabine pentru echipaj și laboratoare de cercetare dotate divers.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Ana-Maria Cononovici, 17.03.2026, 15:30

O misiune multinaţională de explorare polară a ajuns în zona Arctică cu nava Polarstern (Steaua Polară), o navă labirint, plină cu cabine pentru echipaj și laboratoare de cercetare dotate divers. Când sunt în expediţie, meteorologii, biologii, fizicienii și oceanografii locuiesc în cabine cu două paturi supraetajate, câte trei în cabină. Expediţia Mosaic, fiindcă acesta a fost numele, şi-a propus să studieze schimbările climatice, un subiect care devine tot mai stringent, după cum a confirmat şi Adela Dumitrașcu, românca originară din Braşov, şi stabilită în Suedia, care a făcut parte din echipa de cercetători.

“Sunt schimbări pe care le vedem cu ochii noştri, plus care sunt analizate şi dovedite de datele pe care le-am prelevat în expediţia respectivă. Dar acum întrebarea era dacă suntem pregătiţi ca societate, ca umanitate, pentru aceste schimbări, pentru că o să afecteze toate zonele de coastă, în jurul lumii, mai mult sau mai puţin. Şi societatea noastră, oraşele noastre sunt în zonele de coastă.”

Oceanograf, geofizician și inginer de cercetare, Adela Dumitrașcu studiază gheaţa marină şi impactul schimbărilor climatice asupra grosimii şi structurii ei. În expediţia Mosaic, cercetătorii au pornit pe urmele lui Nansen, dar beneficiind de tehnici mult mai avansate:

“Expediţia Mosaic a fost cea mai mare expediţie polară organizată de la sfârşit de 1800. Nansen nu a fost numai un explorator polar. La sfârşit de 1800 toţi exploratorii voiau să cucerească Polul Nord, Polul Sud, să pună un steag undeva. Dar Nansen era şi om de ştiinţă în primul rând, iar ideea lui era de a îngheţa vasul lui, Fram, avea o idee cum mergeau curenţii maritimi la Polul Nord, şi ideea lui era: ducem vasul într-un punct specific, în afara coastei Siberiei, vasul o să îngheţe şi o să plutească cu gheaţa şi după câţiva ani o să iasă din gheaţă şi o să aflăm dacă într-adevăr curenţii se mişcă în ritmul respectiv. Şi a studiat şi climatul şi a luat probe de gheaţă şi probe de apă în acelaşi timp.

Când Nansen a fost la Pol la sfârşit de 1800, gheaţa avea o grosime de 5 metri, deci era puţin imposibil să spargi o gheaţă foarte groasă. Nimeni n-a mai fost pe durata iernii la Polul Nord, numai vara spărgătoarele merg şi pot sparge gheaţa, pentru că e mai subţire. Dar climatul s-a schimbat, gheaţa nu mai e atât de groasă şi atunci Alfred Wegener Institut în Germania, a avut ideea de a copia puţin expediţia lui Nansen şi a îngheţa un spărgător de gheaţă undeva aproape de aceaaşi zonă unde Nansen a îngheţat vasul lui, în afara Siberiei şi a pluti cu gheaţa pentru un an. Deci noi am calculat că o să ne ia un an de data aceasta să plutim cu gheaţa şi să ajungem în strâmtoarea Fram. Ne-a luat mai puţin de un an, de fapt ne-a luat în jur de nouă luni, pentru că gheaţa este complet schimbată şi n-au fost studii până acum. Teoretic ne putem imagina cum e iarna la Polul Nord, dar vrem să luăm date in situ, nu să extrapolăm datele pe care le avem pe durata verii, şi atunci trebuie să ai echipe care sunt acolo tot timpul pe gheaţă.”

Scopul misiunii a fost studierea modelelor climatice, pentru a vedea cum se schimbă climatul în viitor. Adela Dumitrașcu a adăugat

“Ideea era de a studia toată columna, de la fundul oceanului până în stratosferă. Şi atunci e nevoie de multe echipe diferite. Vorbim de oceanografie, de fizica gheţii, de biochimie, de ştiinţele atmosferice. Am fost 600 de cercetători şi 20 de ţări au contribuit financiar la acestă expediţie mare. Suedia a contribuit şi financiar, dar şi logistic, pentru că avem spărgător de gheaţă. Interesul nostru în expediţia de un an a fost să fim acolo când se formează gheaţa, de obicei septembrie, începe să reîngheţe, este sfârşitul verii. La Polul Nord începe toamna şi se reîngheaţă şi atunci gazele respective, pe care le studiem noi, sunt blocate în gheaţa care se formează. Interesul nostru a fost să fim acolo de la începutul expediţiei, până când vine primăvara, cumva, la Polul Nord, când apare lumina din nou, gheaţa începe să se topească puţin şi gazele sunt foarte volatile, ajung în atmosferă imediat. Deci le pierdem din gheaţă.”

Dintre observaţiile îngrijorătoare, care dau şi astăzi de gândit, Adela Dumitrașcu a evidenţiat:

“Gheaţa e mult mai subţire, mult mai diferită, are impact la nivelul atmoferic, pentru că se creează aceste spaţii negre, cum le numim noi, când se rupe gheaţa. Atunci apa oceanului, care nu mai reflectă atât de mult cum ar trebui, are impact asupra atmosferei, stratosferei. Şi bineînţeles, când vorbim de ocean, vedem că temperatura s-a schimbat, s-a încălzit, o încălzire mică, de jumătate de grad. Pentru că un grad este deja o încălzire imensă, când vorbim de apa oceanului, vedem specii noi, care se mută. Normal, odată ce se schimbă temperatura apei, vin sau pleacă diferite specii.”

Economie, reciclare, refolosire, dar în special conştientizare ar fi singurele posibilităţi pentru ca umanitatea să poată supravieţui.