Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Parfum la desert?

Vert de Toma For Him, Her and Chefs, în traducere pentru el, pentru ea şi pentru bucătari, este savoarea cu care ne tentează mai nou, chef Toma, bucătarul căruia îi place cel mai mult să se joace.

Adaugă ca sursă preferată în Google
Parfum la desert?
Parfum la desert?

, 14.05.2017, 13:01


Vert de Toma „For Him, Her and Chefs”, în traducere „pentru el, pentru ea şi pentru bucătari”, este savoarea cu care ne tentează mai nou, chef Toma, bucătarul căruia îi place cel mai mult să se joace. L-am cunoscut mai demult cu ocazia lansării la Alba Iulia a unei cărţi de bucate gigant, iar acum, după ce a gătit în stil roman, în cadrul unui festival istoric, l-am invitat alături de noi pentru a ne spune povestea parfumului comestibil. (Chef Toma sau Toma Ioan Cosmin) „Este cred ceva nou pentru cei ce savurează un dulce. Este un parfum comestibil, cu care te poţi da pe corp, şocant, dar îl poţi şi folosi la mâncărurile dulci. Adică la orice fel de deserturi, asta dacă iubiţi lavanda şi menta sau la un piept de raţă, care se serveşte cu fructe de pădure, sau la un tort. La noi, în Ardeal, la tort se serveşte dulceaţă şi atunci merge şi acest parfum pulverizat pe mâncare.”



Cum i-a venit acestă idee şi cum a evoluat ea, am aflat tot de la Chef Toma: : „Eu am mai făcut un parfum, este vorba despre un parfum de Alba Iulia, care este un parfum tot comestibil, doar comestibil. Acel parfum este pe bază de uleiuri, cu arome de cimbru, cu puţină mentă, puţin piper. Şi atunci m-am gândit că ar fi o idee să fac un al doilea parfum, care să fie comestibil, dar să se poată da şi omul cu el. Pe corp, parfumul nou rezistă o jumătate de oră, miroase foarte frumos şi poate fi folosit şi ca after-shave. Acest parfum conţine mentă, fenicul, lavandă, care predomină, mie plăcându-mi foarte mult mirosul de lavandă. Îl putem folosi la deserturile care au ciocolată, deserturile care au frişcă, la torturi, chiar şi la papanaşi, chiar şi la clătite. Trebuie doar să iubiţi lavanda. Deocamdată nu este la vânzare, dar sper ca de anul viitor să fie accesibil publicului larg.”



Parfumul de culoare verde se găseşte în sticluţe de 10 ml, este unic în România, din 2018 va fi scos la vânzare, iar „preţul nu va fi mare”, a spus creatorul lui. Potrivit bucătarului, parfumul „Vert de Toma” va fi lansat la „Alba Carolina FOOD FEST”.



Şi cum gătitul este o artă, chef Toma este mereu în căutarea ideilor noi: „Eu tot timpul mă întreb ce să mai inventez. De exemplu acum am făcut o tartă care are la bază dulceaţă de morcovi şi un mousse de ciocolată, iar în acel mousse de ciocolată găsim fasole albă. Am mai făcut un desert care la bază are făină de mălai, o să facem la Alba Iulia şi cel mai mare salam de biscuiţi din România, va avea în jur de zece metri. Eu doresc să-l facem şi mai mare. Am şi elevi de la un liceu de profil, alimentaţie publică, s-au anunţat bucătari din Iaşi, din Bucureşti, din Lugoj, din Timişoara, din Deva. E o bucurie mare pentru mine că vin să mă ajute.”



În aşteptarea unui nou record înregistrat în cartea recordurilor, chef Toma participă la tot felul de evenimente unde îi vrăjeşte pe participanţi cu bucatele sale pline de fantezie. Aşa că nu e de mirare, că recent, în cadrul unui Festival roman, chef Toma a gătit după una dintre reţetele aparţinând cunoscutului bucătar roman Apicius, care a trăit cam pe la 100 î.Hr şi care a lăsat în urma sa cea mai veche carte de bucate din Europa, care s-a păstrat până astăzi. Chef Toma ne-a spus cum a fost această experienţă: „Pentru mine a fost o mare plăcere să gătesc în stil roman. A fost o plăcere să-l interpretez pe Apicius, cel mai cunoscut bucătar pe vremea antichităţii, care a şi lăsat câteva dintre reţetele lui. Cei de la Muzeul din Alba Iulia au luat o reţetă, mi-au dat-o şi mi-au cerut să fac un anumit fel de mâncare. A fost un ceaun, în care am folosit piept de porc, pulpă de porc, ulei de măsline, smochine, caise, mentă, oţet din vin, vin roşu şi ceapă verde, deci doar ingrediente care se foloseau atunci. A ieşit o mâncare foarte bună, pe care oamenii au savurat-o deşi era dulce, a fost foarte bună. M-am şi gândit să o reinterpretez. Din ce am citit din bucătăria romanilor, ei mâncau o mâncare foarte dulce, de exemplu, dacă făceau o tocăniţă, cum am numi-o noi acum, puneau miere şi nelipsitul vin roşu.”



Dacă la Braşov, cu câţiva ani în urmă, Chef Toma lansa aperitivul servit în ghiveci de floare, parfumul comestibil poate deocamdată să fie încercat la un restaurant din municipiul Sebeş. Iar la Alba Iulia se va lăuda şi cu realizarea salamului de biscuiţi gigant.


Sursa foto: Balet Studio Felicia Şerbănescu, credit: Serban Calin
România la ea acasă marți, 03 noiembrie 2026

Despre visuri împlinite şi balet

Dansatoare și prim-balerină, cadru universitar, coregraf și director artistic sunt profesiile în care Felicia Şerbănescu s-a remarcat de-a lungul timp…

Despre visuri împlinite şi balet
Cardinalia, la a opta editie / Foto: Alt Nivel Studio
România la ea acasă marți, 27 octombrie 2026

Pe catwalk, după 35 de ani

Cea de-a opta ediţie Cardinalia a reunit în acest sfârşit de octombrie colecţii semnate de nume celebre din lumea modei româneşti, dar şi 37 de modele…

Pe catwalk, după 35 de ani
Foto: Seba Tătaru și Oana Costinaș
România la ea acasă marți, 20 octombrie 2026

Gastronomia artizanală, la pas!

Banatul se pregăteşte să devină Regiune Gastronomică Europeană, deciziile cotidiene sunt influențate de schimbările climatice sau, dimpotrivă, pot ave…

Gastronomia artizanală, la pas!
Conferința UWE 2026 / Foto: Camelia Suciu
România la ea acasă marți, 13 octombrie 2026

Noua voce a femeilor universitare

Asociația Femeilor Universitare din România (AFU România) a găzduit, la București, la început de octombrie, Conferința University Women of Europe (UWE…

Noua voce a femeilor universitare
România la ea acasă marți, 06 octombrie 2026

România din interior

“Plecaţi din ţară, niciodată din România” este subtitlul unui documentar ce şi-a propus să exploreze ce se întâmplă cu identitatea noastră atunci când…

România din interior
România la ea acasă marți, 29 septembrie 2026

Acolo unde se poate!

Comuna Troianul din vestul judeţului Teleorman are un centru pentru tineri, un muzeu şi recunoaştere Nike pentru echipa de fotbal de juniori. În spate…

Acolo unde se poate!
România la ea acasă marți, 22 septembrie 2026

Peştera Coliboaia, pe drumul recunoaşterii UNESCO

Se lucrează la demersurile de pregătire a dosarului UNESCO pentru Peştera Coliboaia, din judeţul Bihor, încă din 2017. Ulterior, documentaţia a fost c…

Peştera Coliboaia, pe drumul recunoaşterii UNESCO
România la ea acasă marți, 15 septembrie 2026

Pe valuri spre profesionism

Înființarea unei federații sportive naționale în România se face prin asocierea cluburilor sportive și a asociațiilor județene pe ramuri de sport, cu …

Pe valuri spre profesionism

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company