Pe limba liliecilor

Dincolo de credinţele că liliecii ar face rău, că s-ar prinde în părul oamenilor, că ar fi vampiri, aceste animale sunt specie protejată, este interzis să le capturăm, sunt specii sălbatice şi nu pot fi hrănite cu orice.

Adaugă ca sursă preferată în Google

Ana-Maria Cononovici, 10.02.2026, 18:00

Dincolo de credinţele că liliecii ar face rău, că s-ar prinde în părul oamenilor, că ar fi vampiri, aceste animale sunt specie protejată, este interzis să le capturăm, sunt specii sălbatice şi nu pot fi hrănite cu orice. Mai mult decât atât, liliecii pot fi chiar şi utili, fiind în marea lor majoritate ierbivori şi reducând numărul insectelor care ar putea distruge recolte, sau răspândi boli.

Georgiana Mărginean Crețu, biolog şi cercetător, originar din Sibiu, explorează de peste 20 de ani lumea nevăzută a liliecilor, învățând să îi asculte. Ca urmare a cercetărilor sale, ea scrie poveşti despre natură, echilibru şi empatie. Cu ajutorul tehnologiei, respectiv a unui sonograf, sunetele liliecilor devin poveşti, transpuse în text pe pagina de Facebook dedicată liliecilor, “Despre lilieci”.
Georgiana Mărginean Crețu a absolvit Facultatea de ecologie şi protecţia mediului, a lucrat în Munţii Făgăraş, în pădurile din podişul Hârtibaciului, a descoperit colonii rare şi îşi doreşte să transforme frica oamenilor în curiozitate:

“Trebuie să menţionez faptul că liliecii se orientează prin întuneric cu ajutorul ultrasunetelor, fenomen numit de ecolocaţie. Ei au această ecolocaţie pe care o folosesc pentru a evita obstacole, pentru a evita oamenii şi părul lor, pentru că lumea crede că liliecii se prind în păr, dar nu se prind, ei evită obstacolele şi prind hrana cu ajutorul acestui fenomen de ecolocaţie. Toţi liliecii din Europa şi din ţara noastră se hrănesc numai cu insecte. Am ţinut să menţionez acest lucru, pentru că sunt multe superstiţii la adresa lor şi eu încerc să aduc oamenii mai aproape de lilieci, să înţeleagă mai bine şi utilitatea lor, să fie văzută şi cunoscută.”

Cum se desfăşoară cercetarea liliecilor şi ce au descoperit cercetătorii? Georgiana Mărginean Crețu: “Acolo unde nu avem peşteri, trebuie să-i căutăm în zone unde ar putea să se hrănească. Şi pentru că e noapte şi nu-I vedem, folosim anumite reflectoare numite Reflectoare de lilieci, sau reflectoare de ultrasunete, cu care încercăm să-i dedectăm, să-i înregistrăm, iar apoi printr-un soft special, vedem cum arată acele sunete şi ce voia liliacul să facă în momentul înregistrării şi ce sunete foloseau. Pentru că ei folosesc mai multe tipuri de sunete, nu doar de orientare, ci şi de comunicare între ei. De exemplu, dacă ne aflăm într-o zonă în care insectele sunt puţine şi este un liliac care a ajuns primul acolo şi mai vine încă unul să se hrănească, încep să se avertizeze. Ceva de genul: “eu am venit primul aici, astea sunt insectele mele, sunt pe domeniul meu, proprietatea mea, te rog să pleci. Şi dacă liliacul nu vrea să plece comunicarea devine un pic mai agresivă, dar e foarte interesant cum se vede pe o sonogramă.”

Interlocutoarea noastră a detaliat: “Sunt diferite de sunetele pe care le scot în mod normal. Mie îmi place să spun că se fugăresc, de fapt, primul venit încearcă să îl facă să se îndepărteze pe celălalt şi ceea ce mi se părea la început să fie o joacă între lilieci, era o activitate un pic agresivă. Unii ajung chiar să se şi muşte în zbor dacă sunt foarte încăpăţânaţi. Este interesant, pentru că există specii care toamna au un aşa numit câmp, în care masculii încearcă să atragă femelele. Se duc pe traseele de zbor ale femelelor, se aşază de o crenguţă şi încep să emită nişte cântece mai lungi. Sunetele care în mod normal au undeva la câteva milisecunde, acum auzim zeci de secunde. Sau poate nu mai auzim decât specia respectivă, pentru că ocupă o gamă largă de frecvenţe. Sunt specii care atrag femelele în peşteri sau în alte adăposturi, pentru reproducere. Şi acolo, la fel, există nişte sunete ca un fel de tachinări, sau certuri între cupluri, care sunt foarte interesante.”

Georgiana Mărginean Crețu a subliniat că liliecilor nu le place captivitatea, dar că înţeleg dacă cineva doreşte să îi ajute: “Ca orice animal, dacă este capturat, încearcă să se apere. Şi muşcă. Dar ceea ce mi s-a părut foarte interesant la aceste animale, este că atunci când sunt în sălbăticie, încearcă să se apere cu toate puterile lor, dar am avut cazuri de lilieci răniţi, parcă ştiau că urma să fie ajutaţi şi n-au muşcat deloc, în ciuda durerii pe care o simţeau, s-au lăsat ajutaţi. Şi am avut un liliac pentru vreo 3 ani şi jumătate în grija Asociaţiei pentru protecţia liliecilor din Sibiu, care s-a obişnuit foarte mult cu oamenii şi îl luam cu noi la activităţi educaţionale, prin şcoli.”

Fiind totuşi o ştiinţă relativ nouă, sunt multe lucruri de descoperit: Georgiana Mărginean Crețu: “Detectoarele de lilieci au început să fie dezvoltate prin anii 90 şi ceva, destul de recent, şi încă avem foarte multe lucruri de învăţat despre ecolocaţia liliecilor, mereu aflăm ceva nou. Este destul de provocator, dar în acelaşi timp fascinant pentru mine, pentru că liliecii nu au un mod standard de a emite anumite sunete şi să ne dăm seama după sunet că este specia respectivă. Ei emit sunetele în funcţie de habitatul în care zboară şi le modifică în funcţie de obstacole şi atunci sunetele acestea sunt într-o permanentă modificare şi este destul de provocator. Trebuie să fim atenţi la frecvenţe să nu le confundăm între ele vocile.”

Interlocutoarea noastră a precizat că avem anumite tipuri de fructe datorită liliecilor, precum mango şi avocado şi chiar şi bananele şi cacaoa.