Ascultă Live

Ascultă Radio România Internațional Live

Tren de plăcere

O invitaţie la o călătorie cu trenul, Transilvania Train va face, începând din luna august a anului acesta, cu 180 de turişti în vagoane, turul Transilvaniei.

Tren de plăcere
Tren de plăcere

, 26.03.2017, 11:07

Tradiţii şi experienţe cu specific
transilvănean, un program flexibil şi personalizat, activităţi recreative şi
educative unice, de la degustări de vin sau prânzuri câmpeneşti în zone cu mare
bogăţie culturală, până la workshop-uri şi demonstraţii live sunt tentaţiile
alăturate într-un pachet turistic inedit: Transilvania Train. O invitaţie la
o călătorie cu trenul, Transilvania Train va face, începând din luna august a
anului acesta, cu 180 de turişti în vagoane, turul Transilvaniei.


Cristian
Pitulice, iniţiatorul proiectului, ne-a spus că nu era mare fan al mersului cu
trenul… Dar mi-a plăcut foarte mult
conceptul de la Brno Express până la Trans Siberian. România nu a avut un
concept de genul acesta, probabil că au mai fost tentative, dar infrastructura
de cale ferată, atât şinele, cât şi vagoanele, nu au permis până în momentul
acesta. Am găsit o deschidere bună la CFR călători şi începând din 2017, iată
că avem primul proiect de tren turistic al României.


Vom afla cum şi
unde putem merge şi ce putem descoperi chiar de la iniţiatorul proiectului: Vrem să adunăm 200 de oameni, într-un tren
format dintr-o locomotivă şi cinci vagoane, pe care timp de patru zile să-i
plimbăm prin Transilvania, începând de la Braşov, Sighişoara, Mediaş, Alba
Iulia, coborând la Sebeş, Sibiu şi Făgăraş, după care ne întoarcem la Braşov.
Timp de patru zile vor experimenta, vor explora tradiţiile Transilvaniei.
Transilvania, în acest moment este unul dintre punctele luminoase ale Europei
turistice şi trebuie să profităm de acest moment. Ca un element inedit este
faptul că noi vom avea nu mai puţin de 15 workshopuri la care participanţii se
pot înscrie, la 2 dintre ele fără costuri suplimentare. Mai mult decât atât,
vrem să aducem celor 200 de participanţi, un lucru rar în România şi anume
concertele de muzică bisericească, în bisericile evanghelice, iar în ultima zi
a pachetului turistic, vom avea inclusiv o cină în aer liber la umbra
trenului.


Cu intenţia de
a aduce în prim plan zona săsească şi tradiţiile săseşti, în general zona
bisericilor fortificate, organizatorii au plănuit, în fiecare etapă a
traseului, ateliere de diverse feluri, de la arhitectură până la gastronomie,
astfel încât să scoată în evidenţă tot
ce are mai bun zona aceasta a Transilvaniei. Vom avea un program complex, nu vom avea momente de respiro. În prima
zi vom vizita Haferland-ul, zona aceea a Transilvaniei, cu Cloaştef, Meşerdorf,
Viscri şi Criţ. A doua zi, vom pleca către Mediaş, vom avea înnoptare la hotel
în Sighişoara, către Mediaş se pleacă tot cu trenul, iar acolo cei 200 de participanţi
în această aventură se vor împrăştia în nu mai puţin de 15 grupuri, pentru a
participa la atelierele organizate aici. După care vom pleca către Alba Iulia,
o scurtă vizită la Cetate şi cazare. Ziua a treia este dedicată unui mare
workshop gastronomic. Vom redescoperi împreună o mulţime de reţete tradiţionale
săseşti, care nu au fost uitate, dar, probabil, multă vreme au fost ignorate.
Participanţii vor găti la comun o mulţime de preparate, îşi vor împărţi
rezultatele muncii şi vor rămâne, şi mai important, şi cu reţetele
gastronomice. Iar în ultima zi, după concert la Sibiu, în Piaţa Mică, vom avea
masa de prânz în interiorul Cetăţii Făgăraş şi, în cele din urmă, ne vom
întoarece la Braşov.


În
Transilvania Train, călătorii vor putea sta la masă, vor povesti pe parcursul
călătoriei, vor putea bea o bere sau un pahar de vin şi vor privi pe geam până
la sosirea în următoarea staţie CFR. Trenul este format din cinci vagoane bar-bistro, adică
vagoane care într-un capăt au un bar propriu-zis, restul fiind format din
scaune puse faţă în faţă şi mese, ne-a explicat interlocutorul nostru şi a
adăugat: Trenul nu este un simplu mijloc
de locomoţie. Noi vrem să fie un mijloc de socializare şi vrem să închegăm o
comunitate Transilvania Train, pentru că de fapt în toate trenurile turistice
din lume cam ăsta este scopul. Gândiţi-vă la trenuri precum TransSiberianul, în
care avem 150 de oameni din sute de ţări care în trei patru zile devin prieteni
la cataramă. Exact asta vrem să facem şi noi cu Transilvania Train. Să fie un
mijloc de socializare, iar în aceste etape, în care oamenii vor fi în tren, noi
vom fi foarte activi, începând de la a le spune poveştile locurilor, până la a
le oferi mostre din preparatele gastronomice locale sau degustări de vinuri sau
de palincă.

Din totalul locurilor
disponibile, s-au ocupat 18 locuri în primele trei zile de la lansarea
proiectului, ceea ce îi încredinţează pe organizatori că proiectul va avea
succes.

Foto: facebook.com/alina.tofan.16
România la ea acasă marți, 24 iunie 2025

Festivalul Internațional de Film Ecoperformance reînvie Valea Jiului

Filmul, artele performative și ecologia s-au reunit într-un cadru internațional, creativ și profund actual în Valea Jiului, odată cu Ediția a...

Festivalul Internațional de Film Ecoperformance reînvie Valea Jiului
Muzeul Satului Maramureşean (foto: Mariana Cjhiriţă/RRI)
România la ea acasă marți, 17 iunie 2025

Casa copilăriei, muzeu sătesc

Avea numărul 729, la vremea când a fost ridicată, în 1835, şi avea atârnată la uşă, după obiceiul locului, o piatră de râu găurită,...

Casa copilăriei, muzeu sătesc
CyberSea Festival 2025
România la ea acasă marți, 10 iunie 2025

Securitatea cibernetică în festival!

Vară, mare, distracţie pe plajă! Sună a vacanţă? Ei bine, avem de gând să vă lansăm o altă provocare: CyberSea Festival 2025:...

Securitatea cibernetică în festival!
România la ea acasă marți, 03 iunie 2025

“We are Romania! You are welcome”

Plenul Camerei Deputaţilor a votat, în luna mai, un proiect de lege care prevede ca Ziua naţională a gastronomiei şi vinului românesc să...

“We are Romania! You are welcome”
România la ea acasă marți, 27 mai 2025

Istorii recitite

Platforma Formare Culturală din România anunţă lansarea proiectului „Nordic Insights: addressing cancel culture in public spaces through...

Istorii recitite
România la ea acasă marți, 20 mai 2025

Apifitoterapia în tendinţe

Se ştie că Apifitoterapia este o metodă complementară de tratament a diferitelor afecţiuni şi boli, bazată pe remedii naturiste din plante...

Apifitoterapia în tendinţe
România la ea acasă marți, 13 mai 2025

Povestea curelelor lucrate în piele

Meşteşugurile sunt pe cale de dispariţie şi tocmai de aceea experienţele meşteşugarilor au caracter de poveste. Este şi cazul lui Petru...

Povestea curelelor lucrate în piele
România la ea acasă marți, 06 mai 2025

Brunch în Banat

Asociaţia My Banat a reluat şi anul acesta evenimentele de cultură gastronomică organizate cu scopul de a promova resursele locale şi...

Brunch în Banat

Parteneri

Muzeul Național al Țăranului Român Muzeul Național al Țăranului Român
Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS Liga Studentilor Romani din Strainatate - LSRS
Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online Modernism | The Leading Romanian Art Magazine Online
Institului European din România Institului European din România
Institutul Francez din România – Bucureşti Institutul Francez din România – Bucureşti
Muzeul Național de Artă al României Muzeul Național de Artă al României
Le petit Journal Le petit Journal
Radio Prague International Radio Prague International
Muzeul Național de Istorie a României Muzeul Național de Istorie a României
ARCUB ARCUB
Radio Canada International Radio Canada International
Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti” Muzeul Național al Satului „Dimitrie Gusti”
SWI swissinfo.ch SWI swissinfo.ch
UBB Radio ONLINE UBB Radio ONLINE
Strona główna - English Section - polskieradio.pl Strona główna - English Section - polskieradio.pl
creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti creart - Centrul de Creație Artă și Tradiție al Municipiului Bucuresti
italradio italradio
Institutul Confucius Institutul Confucius
BUCPRESS - știri din Cernăuți BUCPRESS - știri din Cernăuți

Afilieri RRI

Euranet Plus Euranet Plus
AIB | the trade association for international broadcasters AIB | the trade association for international broadcasters
Digital Radio Mondiale Digital Radio Mondiale
News and current affairs from Germany and around the world News and current affairs from Germany and around the world
Comunità radiotelevisiva italofona Comunità radiotelevisiva italofona

Furnizori de servicii de difuzare/redifuzare

RADIOCOM RADIOCOM
Zeno Media - The Everything Audio Company Zeno Media - The Everything Audio Company