Un muzeu al ciocolatei, la Bucureşti

Intrăm într-un spaţiu luminos şi primitor. Ne reţin atenţia urme de paşi ca de ciocolată pe pardoseală şi mirosul dulceag al desertului miraculos. Ne aflăm într-un muzeu al ciocolatei.

Ana-Maria Cononovici, 05.02.2019, 14:10

Intrăm într-un spaţiu luminos şi primitor. Ne reţin atenţia urme de paşi ca
de ciocolată pe pardoseală şi mirosul dulceag al desertului miraculos. Ne aflăm
într-un muzeu al ciocolatei. Un produs astăzi la ordinea zilei, dar care nu ar
fi intrat pe lista plăcerilor interzise – nu seara, fiindcă nu mai dormi; nu
prea multă – fiindcă îngraşă – dacă nu ar fi foat adusă în Europa cu 500 de ani
în urmă, mai precis la curtea regelui Spaniei de către conchistadorul Hernando
Cortez.

Istoria ciocolatei începe cu două mii de ani în urmă, când cultura
arborelui de cacao era practicată în America de Sud. Cristofor Columb (1502) a
fost primul explorator care a luat contact cu boabele de cacao din Lumea Nouă.
Aduse în Europa, acestea însă nu s-au bucurat de o prea mare atenție, deoarece
nimeni nu știa la ce folosesc. În 1519, conchistadorul Hernando Cortez a descoperit
că Montezuma, conducătorul aztecilor, obișnuia să bea o băutură preparată din
semințe de cacao, numită chocolatl. Montezuma obișnuia să bea
aproape cincizeci de căni pe zi. El i-a servit lui Hernando Cortez
această băutură regală, pe care acesta a găsit-o cam amară pentru gustul său.
Totuşi spaniolii au adăugat trestie de zahăr și i-au îmbogățit aroma cu ajutorul
vaniliei și scorțișoarei. În plus,
au descoperit că băutura este mai gustoasă servită fierbinte. Iar de atunci
aristocraţia spaniolă a început să aprecieze miraculosul preparat, pe care nu
l-au dezvăluit Europei timp de un secol. Călugării spanioli au fost cei care au
făcut public modul de preparare a acestei băuturi ce a fost rapid apreciată la
Curtea Regală din Franța și apoi din Marea Britanie.

Dar mai multe despre povestea ciocolatei puteţi afla vizitând muzeul din
Bucureşti, căruia i-am păşit pragul, fiind întâmpinaţi de directorul lui,
Augustin Pleşa: Ideea nu
este originală, nu pot să mă mândresc cu asta; am fost într-un city-break acum
patru ani la Dublin, cu soţia şi într-o plimbare muzeul ciocolatei, de acolo,
ne-a ieşit în drum, l-am vizitat, ne-am dus apoi şi la Viena să vedem muzeul de
lângă fabrica de ciocolată de acolo. Şi
cu ajutorul interneturlui, cu ajutorul unor specialişti IT, am făcut un
filmuleţ de şase minute ca să vadă vizitatorii mediul natural în care trăieşte
arborele de cacao. Şi să înveţe şi câte ceva despre tehnologia fabricării
ciocolatei. În muzeu prezentăm ceea ce nici eu nu ştiam până acum patru ani. Prezentăm
cum s-a băut cacao sute de ani în America de Sud, dăm informaţii despre
Montezuma, despre azteci, despre maiaşi, apoi venim mai înspre zilele noastre,
spre Cortez, care a adus ciocolata la curtea regelui Spaniei. Apoi avem mostră
de arbore de cacao, bineînţeles că este de plastic, avem mostre de fructe de
cacao, de seminţe. Am făcut nişte statui cu băştinaşi din America de Sud, cu
uneltele lor folosite la recoltare. Avem câteva cântare, râşniţe folosite
pentru pulberea de cacao. Ne-am jucat şi noi şi am făcut statui de ciocolată,
avem chiar un Eminescu, copie după sculptura lui Jalea. Avem ca punct de
rezistenţă atelierul. După ce vedem filmul, după ce ciocolatierul de serviciu
ne învaţă cum se fac pralinele, cum se fac bomboanele de ciocolată, ne şi
demonstrează asta, avem o degustare din fântâna de ciocolată şi atelierul -
punctul de rezistenţă – unde vizitatorul primeşte o tabletă de ciocolată şi de
la ciocolatier primesc un pix cu ciocolată albă cu care scriu mesaje pentru cei
importanţi din viaţa lor sau desenează ceva, pun capacul ciocolatei şi o dau
cadou.

Ce reacţii au vizitatorii, am aflat de la Augustin Pleşa, directorul Muzeului
ciocolatei: E o vizită cu
gust, o vizită dulce şi reacţia este de surpriză, pentru că mulţi, cum am fost
şi eu până acum patru ani, nu ştiu cum se produce pulberea de cacao. Eu pe
vremuri nu ştiam că e un fruct atât de spectaculos, cum îl avem în fotografii
şi ca mostră.

Şi tot de la Augustin Pleşa am aflat secretele realizării ciocolatei: Secretele nu sunt deosebite,
este vorba despre proporţia corectă de unt de ciocolată, în amestec cu pudra de
ciocolată şi cu cât acest amestec este mai omogen, iar operaţiunea se numeşte
de temperare – şi avem o maşină de temperare, ca să le arătăm vizitatorilor
acest secret – cu cât proporţia este respectată, tehnologia este respectată, cu
atât mai gustoasă este ciocolata. Ea trebuie să iasă şi aspectoasă, aşa că după
ce se toarmă ciocolata în forme, trebuie să fie vibrată – ca să iasă bulele,
exact ca în procesul de fabricare a cărămizilor.

Şi pentru că în muzeu găsim şi statui de ciocolată, inclusiv un bust al lui
Eminescu, l-am întrebat pe Augustin Pleşa cum se face o astfel de statuie: Ciocolata este doar pe afară.
Statuia este chiar o copie, celelalte statui la fel au fost doar îmbrăcate în
ciocolată. Ciocolata trebuie să se păstreze la o temperatură pentru a nu se
topi de maxim 20 de grade Celsius. Am învăţat şi asta, pentru că ani de zile
ţineam ciocolata în frigider şi am crezut că e stricată. Nu, e doar afară din
gama de temperaturi la care se păstrează ciocolata, fără să se albească.
Învăţăm şi asta la muzeu.

Un muzeu ce îşi propune să devină una dintre
atracţiile capitalei României !